12 definiții pentru empiriocriticism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

empiriocriticism sn [At: DL / P: ~ri-o~ / E: rs емпириокритицизм] Curent filozofic pozitivist apărut la sfârșitul sec. XIX, care neagă existența obiectivă a lumii materiale și consideră lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații Si: machism.

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Formă pozitivistă a empirismului orientată spre eliminarea elementelor apriorice și dualiste; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX, care nega existența obiectivă a lumii materiale și considera lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca simple complexe de senzații; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokritițizm.

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. Curent filozofic idealist și reacționar, de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, care neagă existența obiectivă a lumii materiale și consideră lucrurile ca fenomene ale conștiinței, ca fiind complexe de senzații. În opera sa genială «Materialism și empiriocriticism» Lenin a dat o lovitură nimicitoare empiriocriticismului.Rolul obiectiv, rolul de clasă al empiriocriticismului se reduce în întregime la faptul că este în slujba fideiștilor în lupta acestora împotriva materialismului în general și împotriva materialismului istoric în special. LENIN, O. XIV 352.

EMPIRIOCRITICÍSM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme].

EMPIRIOCRITICÍSM s. n. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism. (< rus. empiriokritițizm)

EMPIRIOCRITICÍSM n. Concepție filozofică bazată pe critica cunoașterii. [Sil. em-pi-ri-o-cri-ti-cism] /<rus. empiriokritițizm


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

empiriocriticísm (-ri-o-cri-) s. n.

empiriocriticísm s. n. (sil. -ri-o-cri-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMPIRIOCRITICÍSM s. (FILOZ.) machism.

EMPIRIOCRITICISM s. (FILOZ.) machism.

Intrare: empiriocriticism
empiriocriticism substantiv neutru
  • silabație: -ri-o-cri-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • empiriocriticism
  • empiriocriticismul
  • empiriocriticismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • empiriocriticism
  • empiriocriticismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)