2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.

EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere. Din cauza situației rele, are loc, către 1900, o masivă emigrare din Transilvania, mai ales din rîndurile țărănimii sărace. IST. R.P.R. 436.

emigráre (expatriere) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrắrii; pl. emigrắri

emigráre s. f. → migrare

EMIGRÁRE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv. și livr.) desțărare, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)

EMIGRÁRE s.f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei. [< emigra].

EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A-și părăsi patria pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.

EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.

EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili pentru un timp mai îndelungat sau pentru totdeauna în altă țară, adesea forțat de anumite împrejurări politice, economice etc.; a se expatria. V. băjeni, băjenări.

emigrá (a ~) (a se expatria) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 emigreáză

emigrá (a pleca din patrie și a se stabili în altă țară) vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. emigréz, 3 sg. și pl. emigreáză

EMIGRÁ vb. a se expatria, a pribegi, (înv. și livr.) a se desțăra, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)

A emigra ≠ a se repatria

EMIGRÁ vb. I. intr. A-și părăsi locul de baștină, țara, pentru a se stabili în altă țară. [< fr. émigrer, it., lat. emigrare < lat. ex – afară, migrare – a se duce].

EMIGRÁ vb. intr. a părăsi propria țară pentru a se stabili definitiv într-o țară străină; a se expatria. (< fr. émigrer, lat. emigrare)

A EMIGRÁ ~éz intranz. A părăsi patria pentru a se stabili în altă țară; a se expatria. [Sil. e-mi-gra] /<fr. émigrer, lat. emigrare

emigrà v. 1. a-și părăsi țara și a se așeza într’alta; 2. se zice de păsările care schimbă locul după climă: rândunelele emigrează în Septemvrie.

*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.

*emigréz v. intr. (lat. é-migro, -áre). Părăsesc o țară ca să mă stabilesc în alta: a emigra din Eŭropa în America.

Intrare: emigrare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emigrare emigrarea
plural emigrări emigrările
genitiv-dativ singular emigrări emigrării
plural emigrări emigrărilor
vocativ singular
plural
Intrare: emigra
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emigra emigrare emigrat emigrând singular plural
emigrea emigrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) emigrez (să) emigrez emigram emigrai emigrasem
a II-a (tu) emigrezi (să) emigrezi emigrai emigrași emigraseși
a III-a (el, ea) emigrea (să) emigreze emigra emigră emigrase
plural I (noi) emigrăm (să) emigrăm emigram emigrarăm emigraserăm, emigrasem*
a II-a (voi) emigrați (să) emigrați emigrați emigrarăți emigraserăți, emigraseți*
a III-a (ei, ele) emigrea (să) emigreze emigrau emigra emigraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)