EMIGRA, emigrez, vb. I. Intranz. A-și părăsi patria pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.

EMIGRAT, -Ă, emigrați, -te, s. m. și f., adj. Emigrant. – V. emigra. Cf. fr. émigré.

emigra vi [At: ASACHI, L. 21/20 / Pzi: ~rez / E: fr émigrer, lat emigrare] 1 (D. oameni sau colectivități umane) A pleca din țara de origine și a se stabili definitiv sau temporar în alta, forțat de împrejurări sociale, politice, economice etc. Si: a se expatria Cf a bejenări, a imigra, a migra (1), a pribegi, a se refugia, (înv) a bejeni. 2 (Rar) A migra (2).

emigrat, ~ă [At: HELIADE, O. II 408 / Pl: ~ați, ~e / E: emigra] 1 smf Emigrant (1) Si: refugiat. 2 smfa Migrator.

*EMIGRA (-igrez) vb. intr. 1 A-și părăsi țara spre a se stabili într’alt loc, a pribegi a bejenări ¶ 2 A pleca dintr’o țară, la anumite epoci ale anului, spre a căuta o climă mai dulce, vorb. de păsările călătoare: rîndunelele emigrează la apropierea iernii [fr.].

EMIGRA, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.

EMIGRAT, -Ă, emigrați, -te, s. m. și f., adj. Emigrant. – Din fr. émigré.

EMIGRA, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili pentru un timp mai îndelungat sau pentru totdeauna în altă țară, adesea forțat de anumite împrejurări politice, economice etc.; a se expatria. V. băjeni, băjenări.

EMIGRAT, -Ă, emigrați, -te, s. m. și f. Persoană care a plecat din patria sa și s-a stabilit într-o țară străină, forțat de anumite împrejurări politice, economice etc.; expatriat. A călcat legea, forțînd ușa închisorii, în calitatea de membru al comitetului, ca să ajute un emigrat. CAMIL PETRESCU, T. II 583. În... această societate de emigrați și de localnici, două persoane numai îmi făcură o întipărire neștearsă. NEGRUZZI, S. I 218.

EMIGRA vb. I. intr. A-și părăsi locul de baștină, țara, pentru a se stabili în altă țară. [< fr. émigrer, it., lat. emigrare < lat. ex – afară, migrare – a se duce].

EMIGRAT, -Ă s.m. și f. Emigrant. [Cf. fr. émigré].

EMIGRA vb. intr. a părăsi propria țară pentru a se stabili definitiv într-o țară străină; a se expatria. (< fr. émigrer, lat. emigrare)

A EMIGRA ~ez intranz. A părăsi patria pentru a se stabili în altă țară; a se expatria. [Sil. e-mi-gra] /<fr. émigrer, lat. emigrare

emigrà v. 1. a-și părăsi țara și a se așeza într’alta; 2. se zice de păsările care schimbă locul după climă: rândunelele emigrează în Septemvrie.

*emigréz v. intr. (lat. é-migro, -áre). Părăsesc o țară ca să mă stabilesc în alta: a emigra din Eŭropa în America.

emigra (a ~) (a se expatria) (desp. -mi-gra) vb., ind. prez. 1 sg. emigrez, 3 emigrează; conj. prez. 1 sg. să emigrez, 3 să emigreze

emigrat (desp. -mi-grat) adj. m., s. m., pl. emigrați; adj. f., s. f. emigrată, pl. emigrate

emigra (a ~) (a se expatria) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 emigrează

emigrat (-mi-grat) adj. m., s. m., pl. emigrați; adj. f., s. f. emigrată, pl. emigrate

emigra (a pleca din patrie și a se stabili în altă țară) vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. emigrez, 3 sg. și pl. emigrează

emigrat s. m., adj. m. (sil. -grat), pl. emigrați; f. sg. emigrată, pl. emigrate

emigra, emigrez v. i. (deț.) a evada.

EMIGRA vb. a se expatria, a pribegi, (înv. și livr.) a se desțăra, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)

EMIGRA vb. a se expatria, a pribegi, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)

A emigra ≠ a se repatria