2 intrări

10 definiții

emendáre s. f., g.-d. art. emendắrii, pl. emendắri

emendáre s. f., pl. emendări

EMENDÁRE s.f. Acțiunea de a emenda și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, corectare; emendație. [< emenda].

EMENDÁ, emendez, vb. I. Tranz. A corecta, a îndrepta, a îmbunătăți (un text); a amenda2. – Din lat. emendare, fr. émender.

EMENDÁ, emendez, vb. I. Tranz. A corecta, a îndrepta, a îmbunătăți (un text); a amenda2. – Din lat. emendare, fr. émender.

emendá (a ~) (a corecta, a îmbunătăți un text) vb., ind. prez. 3 emendeáză

emendá vb., ind. prez. 1 sg. emendéz, 3 sg. și pl. emendeáză

EMENDÁ vb. I. tr. A corecta, a îndrepta, a îmbunătăți (un text); a amenda (1). [< lat., it. emendare, fr. émender].

EMENDÁ vb. tr. a corecta, a îndrepta, a îmbunătăți (un text). (< fr. émender, lat. emendare)

A EMENDÁ ~éz tranz. A supune corecturii; a corecta; a îndrepta. /<fr. émender, lat. emendare

Intrare: emenda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emenda emendare emendat emendând singular plural
emendea emendați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) emendez (să) emendez emendam emendai emendasem
a II-a (tu) emendezi (să) emendezi emendai emendași emendaseși
a III-a (el, ea) emendea (să) emendeze emenda emendă emendase
plural I (noi) emendăm (să) emendăm emendam emendarăm emendaserăm, emendasem*
a II-a (voi) emendați (să) emendați emendați emendarăți emendaserăți, emendaseți*
a III-a (ei, ele) emendea (să) emendeze emendau emenda emendaseră
Intrare: emendare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emendare emendarea
plural emendări emendările
genitiv-dativ singular emendări emendării
plural emendări emendărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)