5 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DURUÍT, duruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.

DURUÍT s. n. Faptul de a durui; zgomot făcut de roțile unei căruțe, de tunet, de un obiect care se rostogolește sau care este tîrît pe pămînt etc.; huruit. Desluși chiote și duruit depărtat de roți, cine știe unde, către podul cel mare al Tupilaților. CAMILAR, TEM. 141. Poarta se încuie în urma lui cu un duruit greu. DUNĂREANU, CH. 234. Foarte rar se auzea pe pod duruitul unei calește. NEGRUZZI, S. I 15.

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.

DURĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

durăí [At: LB / V: ~ruí / Pzi: ~ésc / E: dura1 + -ăi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o mașină etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, ci hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o mașină care huruie. 5 vi (D. o apă curgătoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le folosește) A produce pocnete puternice și dese. 7 vi (D. porumbel) A gânguri. 8 vu (Ban) A tuna.

durăít sn [At: NEGRUZZI, S. I, 15 / V: ~ruít / Pl: ~uri / E: durăi] (Pop) 1-5 Durăire (1-5).

DURĂÍT s. n. Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o mașină cu roți, despre roțile lor etc.) A face zgomot mare în mers; a hurui. Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. id. C. V. 49. ♦ Fig. A vorbi repede, fără întrerupere și cu glasul ridicat. Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ♦ (Rar) A lucra la o mașină care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128. ♦ A lovi în ceva producînd zgomote scurte și repetate; a bate darabana. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.

DURĂÍ, durăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. și refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. – Din dura1.

A DURĂÍ dúrăi intranz. pop. A se rostogoli; a se da de-a dura. /dură + suf. ~ăi

A DURUÍ dúrui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare și obiecte în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui

duruì v. a trece făcând sgomot: trăsura durue. [Onomatopee].

dúruĭ, a -í v. intr. (d. dur-dur, huĭetu roatelor pe teren zgrunțuros. V. dură). Huruĭ, produc huĭetu dur-dur (ca trăsurile pe drum ș.a.): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță cu clonțu-ĭ negru (Sadov., VR. 1930, 9-10, 194). – Și durăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: duruit (part.)
duruit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duruit
  • duruitul
  • duruitu‑
  • durui
  • duruita
plural
  • duruiți
  • duruiții
  • duruite
  • duruitele
genitiv-dativ singular
  • duruit
  • duruitului
  • duruite
  • duruitei
plural
  • duruiți
  • duruiților
  • duruite
  • duruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: duruit (s.n.)
duruit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duruit
  • duruitul
  • duruitu‑
plural
  • duruituri
  • duruiturile
genitiv-dativ singular
  • duruit
  • duruitului
plural
  • duruituri
  • duruiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: durăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăie
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăiește
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăiesc
(să)
  • durăiesc
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăiești
(să)
  • durăiești
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăiește
(să)
  • durăiască
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăiesc
(să)
  • durăiască
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durui
  • duruire
  • duruit
  • duruitu‑
  • duruind
  • duruindu‑
singular plural
  • duruie
  • duruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiam
  • duruii
  • duruisem
a II-a (tu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiai
  • duruiși
  • duruiseși
a III-a (el, ea)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruia
  • durui
  • duruise
plural I (noi)
  • duruim
(să)
  • duruim
  • duruiam
  • duruirăm
  • duruiserăm
  • duruisem
a II-a (voi)
  • duruiți
(să)
  • duruiți
  • duruiați
  • duruirăți
  • duruiserăți
  • duruiseți
a III-a (ei, ele)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruiau
  • durui
  • duruiseră
Intrare: durăit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DLRM, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durăit
  • durăitul
  • durăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • durăit
  • durăitului
plural
vocativ singular
plural
duruit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duruit
  • duruitul
  • duruitu‑
plural
  • duruituri
  • duruiturile
genitiv-dativ singular
  • duruit
  • duruitului
plural
  • duruituri
  • duruiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: durui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durui
  • duruire
  • duruit
  • duruitu‑
  • duruind
  • duruindu‑
singular plural
  • duruie
  • duruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiam
  • duruii
  • duruisem
a II-a (tu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiai
  • duruiși
  • duruiseși
a III-a (el, ea)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruia
  • durui
  • duruise
plural I (noi)
  • duruim
(să)
  • duruim
  • duruiam
  • duruirăm
  • duruiserăm
  • duruisem
a II-a (voi)
  • duruiți
(să)
  • duruiți
  • duruiați
  • duruirăți
  • duruiserăți
  • duruiseți
a III-a (ei, ele)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruiau
  • durui
  • duruiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăiește
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăiesc
(să)
  • durăiesc
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăiești
(să)
  • durăiești
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăiește
(să)
  • durăiască
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăiesc
(să)
  • durăiască
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăie
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

duruit (s.n.)

  • 1. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie.
    exemple
    • Desluși chiote și duruit depărtat de roți, cine știe unde, către podul cel mare al Tupilaților. CAMILAR, TEM. 141.
      surse: DLRLC
    • Poarta se încuie în urma lui cu un duruit greu. DUNĂREANU, CH. 234.
      surse: DLRLC
    • Foarte rar se auzea pe pod duruitul unei calește. NEGRUZZI, S. I 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi durui
    surse: DEX '09 DEX '98

durăi durui

etimologie:

  • Dura + sufix -ăi.
    surse: DEX '09 DEX '98

durăit duruit

etimologie:

  • vezi durăi
    surse: DEX '98 DEX '09

durui durăi

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.) A face zgomot mare în timpul mersului.
    surse: DEX '98 DLRLC sinonime: hurui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181.
      surse: DLRLC
    • Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75.
      surse: DLRLC
    • Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. C. PETRESCU, C. V. 49.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv tranzitiv figurat A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat).
    exemple
    • Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28.
      surse: DLRLC
    • 2.1. rar A lucra la o mașină care huruie.
      exemple
      • Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128.
        surse: DLRLC
    • 2.2. A lovi în ceva producând zgomote scurte și repetate; a bate darabana.
      exemple
      • Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv rar A da (pe cineva) de-a dura.
    exemple
    • figurat Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dur + sufix -ui.
    surse: DEX '98