3 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține niciun element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.

dórea1 sf [At: MAT. FOLK. 682 / Pl: ? / E: pvb durea] (Rar) Durere fizică.

dur1, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 16 / Pl: ~i, ~e / E: fr dur, lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (D. lumină) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (În mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (În mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton, interval, acord, îoc minor) Major.

durea vt(a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi: 3 doare / E: ml dolere] 1 (Înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (Înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (Înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (Înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (În poezie; adesea complinit de „cu”) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (Îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l ~ A spune cuiva intenționat ceva neplăcut. 9 (Îae) A aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimți o durere fizică (sau morală). 12 (D. părți ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferință fizică. 13 (Îe) Nu-l doare nici capul (sau Nici capul nu-l doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (Îe) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit.

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DUR2, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. V. vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul. ◊ (Fon.; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă vreun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u). ♦ Fig. Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. 2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. ♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. (Complementul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în», «la», «după», indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare? Sufletul de ce îi doare? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor.

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].

DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)

DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)

DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere

dur a. 1. greu de sgâriat: diamantul e cel mai dur dintre toate corpurile; 2. fig. aspru, crud, neomenos.

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].

doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil.

* dur, -ă adj. (lat. durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. În mod dur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dur1 adj. m., pl. duri; f. dură, pl. dure

durea (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doare, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doară; ger. durând; part. durut

dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre

dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)

DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.

DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.

DUR adj. 1. rezistent, solid, tare, tenace, (pop.) țeapăn, vîrtos. (Un material ~.) 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)

dur adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.

dur adj. v. CÎINESC. DRASTIC. GREU. RĂSTIT. RIDICAT. SEVER. TARE.

DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. a îndurera, a întrista, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.

dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dur, denumirea germană pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi.

PAETE NON DOLET (lat.) Paete, nu doare – Pliniu cel Tânăr, „Epistulae”, III, 16. Cuvinte adresate de Arria soțului ei, consulul Paetus Caecina, condamnat la sinucidere pentru participarea la o conspirație împotriva împăratului Claudiu, în timp ce-i întindea pumnalul cu care ea însăși se străpunsese.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

Dur/e, -ilă,-oiu, -u v. Teodor IV 6.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile.

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.

a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă.

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!

Intrare: Duru
nume propriu (I3)
  • Duru
Intrare: dur (adj.)
dur1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dur
  • durul
  • duru‑
  • du
  • dura
plural
  • duri
  • durii
  • dure
  • durele
genitiv-dativ singular
  • dur
  • durului
  • dure
  • durei
plural
  • duri
  • durilor
  • dure
  • durelor
vocativ singular
plural
Intrare: durea
verb (VT504)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durea
  • durere
  • durut
  • durutu‑
  • durând
  • durându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • doare
(să)
  • doa
  • durea
  • duru
  • duruse
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • dor
(să)
  • doa
  • dureau
  • duru
  • duruseră
dorea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dur, duadjectiv

  • 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fierul este mai dur decât aurul. DLRLC
    • 1.1. figurat Greu, îngreuiat. DLRLC
      • format_quote Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123. DLRLC
  • 2. Care este greu de suportat. NODEX
    • format_quote Climă dură. Pedeapsă dură. NODEX
  • 3. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile sau industriale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. figurat Aspru, brutal, crud, exigent, necruțător, neomenos, sever, tăios, violent. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • format_quote Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. DLRLC
    • format_quote Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. DLRLC
    • format_quote Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 335. DLRLC
    • format_quote Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S. 7. DLRLC
    • 4.1. (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. DLRLC
      • format_quote Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85. DLRLC
  • 5. muzică Major. MDN '00
    sinonime: major
  • chat_bubble (în) sintagmă Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

dureaverb

  • 1. A face să simtă o suferință fizică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. DLRLC
    • format_quote Dănilă crăpa de durere! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. DLRLC
    • format_quote Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. DLRLC
    • 1.1. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare = fiecare își cunoaște, mai bine decât altul, nevoile. DLRLC
    • 1.2. (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. DLRLC
      • format_quote Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. DLRLC
      • format_quote Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. DLRLC
      • format_quote Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. DLRLC
      • format_quote poetic Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. DLRLC
      • format_quote figurat Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. DLRLC
      • chat_bubble A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani! GALACTION, O. I 78. DLRLC
        • format_quote Dar ce plîng romînii oare? Sufletul de ce îi doare? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. DLRLC
      • chat_bubble Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Mă doare în cot (sau în spate). DLRLC
  • 2. figurat A produce cuiva o suferință morală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. DLRLC
    • format_quote Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. DLRLC
    • format_quote Înnorat de gînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. DLRLC
    • 2.1. Despre persoane; este întrebuințat, rar, și la persoanele 1 și 2: DLRLC
      • format_quote Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. DLRLC
      • format_quote Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale: persoana 2 (rar) dori, persoana 3 plural dor. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.