2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

durdúi2 sn [At: CHEST. IV, 90/176 b / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Mică ridicătură de pământ.

durduí1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: ~ésc, dúrdui / E: cf dudui] 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. Intranz. A dudui. Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33. ♦ Tranz. A face să duduie, a zgudui, a cutremura. Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.

durduì v. V. duruì: durduind sosiau călări EM.

dúrduĭ, a -í v. intr. (imitativ d. dur-dur, huĭetu pașilor greĭ și îndesațĭ. V. dîrdîĭ și duduĭ). Tropoĭesc îndesat, vorbind de o mulțime care vine, de o mașină care duduĭe ș.a.: mașina, pămîntu durduĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

durduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá; conj. prez. 3 să dúrduie

durduí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DURDUÍ vb. v. clătina, cutremura, dârdâi, dudui, tremura, zgudui.

durdui vb. v. CLĂTINA. CUTREMURA. DÎRDÎI. DUDUI. TREMURA. ZGUDUI.

Intrare: durduire
durduire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durduire
  • durduirea
plural
  • durduiri
  • durduirile
genitiv-dativ singular
  • durduiri
  • durduirii
plural
  • durduiri
  • durduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: durdui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durdui
  • durduire
  • durduit
  • durduitu‑
  • durduind
  • durduindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • durduie
(să)
  • durduie
  • durduia
  • durdui
  • durduise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • durduie
(să)
  • durduie
  • durduiau
  • durdui
  • durduiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

durdui regional

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dudui hurui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96.
      surse: DLRLC
    • Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148.
      surse: DLRLC
    • Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. dudui
    surse: DEX '98 DEX '09