13 definiții pentru duios


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

duios, ~oa a [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (Înv) diós, doi~ / Pl: ~oși, ~oase / E: ml *doliosus] 1 (Înv) Dureros. 2 (Îrg) Dornic de ceva. 3 Melancolic. 4 Tandru. 5 (D. voce, cântece etc.) Care încântă. 6 Care emoționează. 7 Iubitor. 8 Sentimental. 9 Blând.

DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [Pr.: du-ios] – Lat. *doliosus.

DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. Iubesc... amintirea, nespus de duioasă și de dulce. M. I. CARAGIALE, C. 87. [A lăsat] suvenire duioasă în inimi scumpe. NEGRUZZI, S. I 289. ♦ Mîngîietor, blînd, dulce. Miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece, așa de duioase, de erau în stare să te adoarmă. ISPIRESCU, L. 17. Ea atunci se uita galiș la mine și-mi zicea cu glas duios: Ia taci și d-ta, moș Nichifor. CREANGĂ, P. 116. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Adverbial) Simțeam sfiala că-l apasă Cînd m-a privit duios în față: Te mai gîndești vreodat-acasă? GOGA, C. P. 9. Dunărea curge liniștită, murmurînd duios. DUNĂREANU, CH. 210. Fluieraș frumos, Mult zici tu duios. ALECSANDRI, T. I 403. ♦ Sentimental. Sînt atîtea fete duioase și pornite pe oftat. CAMIL PETRESCU, T. III 465. ♦ Iubitor. Își ascunde fața roșă l-a lui piept duios de mire. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Adverbial) Pot să-și mîngîie duios copiii și femeile. CAMIL PETRESCU, T. I 234. 2. Îndurerat, jalnic, trist. Vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. N-am altă mîngîiere... Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, P. A. 63. Oh! vrea să-l omoare, răcni duioasa mumă! NEGRUZZI, S. I 162. ◊ (Adverbial) Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. Voinicelule frumos, De ce plîngi așa duios? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.

DUIÓS2 adv. 1) Cu duioșie. 2) Cu multă tristețe. Cântă ~. [Sil. du-ios] /<lat. doliosus

DUIÓS1 ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care este plin de delicatețe. Voce ~ oasă. 2) Care provoacă emoții puternice de melancolie; cu multă tristețe; răscolitor; tulburător. Melodie ~oasă. [Sil. du-ios] /<lat. doliosus

duios a. 1. plin de dor, gingaș: prin vers duios el spune al său dor AL.; 2. blând, mângăios: lumina duioasă a lunei. [Lat. *DOLEOSUS (cf. it. doglioso)].

duĭós, -oásă adj. (lat. *doliosus, d. -dó-lium [cor-dólium], întristare, durere, d. dolére, a durea; it. doglióso). Dureros (Vechĭ). Blînd, ĭubitor: mamă duĭoasă de saŭ pentru copi. Plăcut, gingaș: cîntec duĭos. Adv. În mod duĭos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

duiós adj. m., pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáse

duiós adj. m.(sil. -ios), pl. duióși, f. sg. duioásă, pl. duioáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUIÓS adj. 1. v. înduioșător. 2. v. afectuos. 3. v. trist. 4. îndurerat, întristat, trist. (Se confesa cu un glas ~.)

DUIOS adj. 1. emoționant, impresionant, înduioșător, mișcător, patetic, răscolitor, tulburător, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. 2. afectuos, dezmierdător, drag, drăgăstos, iubitor, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.) 3. dureros, jalnic, trist. (Un cîntec ~.) 4. îndurerat, întristat, trist. (Se confesa cu un glas ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

duiós (duioásă), adj.1. Mișcător. – 2. Simțitor, sensibil. – 3. Tandru, blînd, gingaș. – 4. Dulce, mîngîietor, drăgăstos. – 5. (Trans. de Vest) Dornic, avid. – Var. (Trans.) doios. Lat. *dolĭōsus (P. Papahagi, Notițe, 20; Pușcariu 553; Candrea-Dens., 527; Graur, BL, V, 96). Ar putea fi și o der. internă, plecîndu-se de la *doi < lat. *dolium, cf. it. (cor)doglio, doglia și it. doglioso (după Tiktin, pe baza lui a durea, ceea ce este mai puțin evident). Primul sens, înv., este bogat atestat în sec. XVII-XIX. – Der. duioșie, s. f. (iubire, dulceață plină de melancolie); duioșime, s. f. (înv., duioșie); duință, s. f. (înv., duioșie); înduioșa, vb. (a mișca, a emoționa); înduioșetor, adj. (care înduioșează).

Intrare: duios
duios adjectiv
  • silabație: -ios
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duios
  • duiosul
  • duiosu‑
  • duioa
  • duioasa
plural
  • duioși
  • duioșii
  • duioase
  • duioasele
genitiv-dativ singular
  • duios
  • duiosului
  • duioase
  • duioasei
plural
  • duioși
  • duioșilor
  • duioase
  • duioaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)