28 de definiții pentru mângâietor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNGÂIETOR, -OARE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitor, -oare adj.] – Mângâia + suf. -ător.

mângâietor, ~oare [At: PSALT. 110 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~gâni~, ~gâit~, ~găit~, măngăi~, măngănietoriu, măngăit~ / Pl: ~i, ~oare / E: mângâia + -tor] 1 smf, a (Persoană) care face vrăji Si: fermecător, vrăjitor. 2-3 smf, a (Om) amăgitor. 4 a Care încurajează, îmbărbătează. 5 a Care consolează. 6 a Care desfată. 7 a Care dezmiardă.

MÂNGÂIETOR, -OARE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitor, -oare adj.Pr.: -gâ-ie-] – Mângâia + suf. -ător.

MÂNGÂIETOR ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre persoane) Care mângâie; alintător; dezmierdător. Părinți ~ori. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește dragoste și căldură sufletească; dezmierdător; alintător. Voce ~oare. Gest ~. 3) Care produce mângâiere. Veste ~oare. /a mângâia + suf. ~ător

mângâietor a. și m. care mângăe sau servă a mângâia. [Vechiu-rom. mângânietoriu, amăgitor, fermecător; v. mângăia].

MÂNGÂITOR, -OARE adj. v. mângâietor.

MÂNGÂITOR, -OARE adj. v. mângâietor.

măngăitor, ~oare a vz mângâietor

măngănietoriu, ~oare a vz mângâietor

măngâietor, ~oare a vz mângâietor

mângăietor, ~oare a vz mângâietor

mângăitor, ~oare a vz mângâietor

mângăitor, ~oare a vz mângâietor

mângânietor, ~oare a vz mângâietor corectat(ă)

MÎNGÎIETOR, -OARE, mîngîietori, -oare, adj. (Și în forma mîngîitor; mai ales poetic) Care mîngîie, care încurajează, îmbărbătează; consolator. Soarele de toamnă era prietinos și mîngîietor. SADOVEANU, O. VII 102. De o feminitate mîngîietoare... răspîndea atîta seninătate și bunătate că lumina și locul pe unde trecea. REBREANU, R. I 56. Se lumină întinsa noapte cu poleieli mîngîietoare. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Substantivat) Ne mutăm la un fierar peste drum dimpreună cu moș Bodrîngă, mîngîitorul nostru. CREANGĂ, O. A. 90. – Variantă: mîngîitor, -oare adj

MÎNGÎITOR, -OARE adj. v. mîngîietor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mângâietor adj. m., pl. mângâietori; f. sg. și pl. mângâietoare

mângâietor adj. m., pl. mângâietori; f. sg. și pl. mângâietoare

mângâietor adj. m., pl. mângâietori; f. sg. și pl. mângâietoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNGÂIETOR adj. 1. alintător, dezmierdător, (înv.) dezmierdat, măgulitor. (Gesturi ~oare.) 2. v. afectuos. 3. v. consolator. 4. v. încântător.

Mângâietor ≠ nemângîietor, nemângîios

MÎNGÎIETOR adj. 1. alintător, dezmierdător, (înv.) dezmierdat, măgulitor. (Gesturi ~.) 2. afectuos, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.) 3. alinător, consolator, (rar) consolant, (înv.) mîngîios. (O vorbă ~ pentru un om îndurerat.) 4. desfătător, încîntător, plăcut, (înv.) mîngîios. (Un peisaj ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mângâietor subst. sg. Nume dat în Noul Testament Sfântului Duh. – Din mângâia + suf. -tor.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂNGĂIETOR, -OÁRE adj. v. mîngîietor.

MĂNGĂITÓR, -OÁRE adj. v. mîngîietor.

MĂNGĂNIETORIU, -OARE adj. v. mîngîietor.

MÎNGÎIETOR, -OÁRE adj. I. (Învechit; și substantivat) (Ființă) care mîngîie (I 1) v r ă j i t o r; amăgitor, înșelător. Ce ia nu aude glasul măngănietoriului. PSALT. 110, cf. CORESI, PS. 150/1. II. 1. Care mîngîie (II 1), încurajează, îmbărbătează, consolează. Tremease după făgăduință pre mîngăitoriul d[u]h,, în vedeare de limbă de foc, cătră înșiși văzătorii ucenicii lui (a. 1648) GCR I, 130/27, cf. VARLAAM-IOASAF, 6v/10. Prieteșugul cel mîngîitoriu va alina măhniciunea ta BELDIMAN, N. P. II, 65/10. N-ai vreo rază mîngîi toare și pentru amărîtul meu suflet ? MARCOVICI, C. 25/7. Primiți ca un tropariu míngîitoriu aceste cuvinte de cîntare. DRĂGHICI, R. 117/23 . ◊ (Substantivat) Așteptaiu cire cu mere va scîrbi și nu fu, și măngăetoriu (mîngîitori, a-l m ă n g ă i a N), și nu aflaiu. PSALT. 133 Iară cînd va veni mîngîitoriul, cela ce eu voiu tremite voao de la părintele. . . acela va mărturisi de mine. CORESI, EV. 468, cf. 2, id. PS. 180/1 Iaste. . . mîngăitoriu spre noi. VARLAAM, C. 245 Mîngîitori de reale. BIBLIA (1688), 3701/12, cf. MINEIUL (1776), 49r2/29, 87v1/7, 141v1/29. [Nădejdea] ca o mîngîitoare pururea ne zăbăvește Și în zilele de scîrbă traiul nostru îndulcește. CONACHI, P. 288. 2. Care desfată, încîntă, place, d e s f ă t ă t o r, î n c î n t ă t o r, p l ă c u t; care dezmiardă, dezmierdător, drăgăstos. Repezi-te, dulce rază Din doi ochi mîngîitori CONACHI, P. 106, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. COSTINESCU, LM. Privirea lui cea bună și mîngăietoare mi să părea că mă judecă, mă osîndeșțe și mă execută. DELAVRANCEA, T. 202, cf. 212, MACEDONSKI, O. I, 63. Și-avea privirea dulce, de duioșie plină, Mîngăietor accentul și vocea blîndă, lină. F (1889), 483, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. A crescut singură, lipsită de o dragoste părintească mîngîietoare. REBREANU, I. 116 cf. id. R. I, 56, 138. Vorba ta-mi părea un nai, Îngînînd . . . un cîntec . . . mîngîietor. EFTIMIU, Î. 126. Soarele de toamnă era prietinos și mîngîietor. SADOVEANU, O. V, 618. Eu am pleti strelucite, Tu ai plete aurite, Eu am fața arzătoare, Tu, fața mîngăietoare. ALECSANDRI, P. P. 27. – Pl.: mîngîietori, -oare. – Și: (învechit și regional) mîngăietór, -oáre, (învechit) mîngînietór, -oáre (DHLR II, 120), mîngîitór, -oáre, mîngăitór, -oáre, mângăietor, -oáre, măngănietóriu, -oáre, măngăitór, -oáre adj. – Mîngîia + suf. -tor.

Intrare: mângâietor
mângâietor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâietor
  • mângâietorul
  • mângâietoru‑
  • mângâietoare
  • mângâietoarea
plural
  • mângâietori
  • mângâietorii
  • mângâietoare
  • mângâietoarele
genitiv-dativ singular
  • mângâietor
  • mângâietorului
  • mângâietoare
  • mângâietoarei
plural
  • mângâietori
  • mângâietorilor
  • mângâietoare
  • mângâietoarelor
vocativ singular
plural
mângâitor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mângâitor
  • mângâitorul
  • mângâitoru‑
  • mângâitoare
  • mângâitoarea
plural
  • mângâitori
  • mângâitorii
  • mângâitoare
  • mângâitoarele
genitiv-dativ singular
  • mângâitor
  • mângâitorului
  • mângâitoare
  • mângâitoarei
plural
  • mângâitori
  • mângâitorilor
  • mângâitoare
  • mângâitoarelor
vocativ singular
plural
mângânietor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mângăietor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măngănietoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măngăitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măngăietor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mângăitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mângâietor, mângâietoareadjectiv

    • format_quote Soarele de toamnă era prietinos și mîngîietor. SADOVEANU, O. VII 102. DLRLC
    • format_quote De o feminitate mîngîietoare... răspîndea atîta seninătate și bunătate că lumina și locul pe unde trecea. REBREANU, R. I 56. DLRLC
    • format_quote Se lumină întinsa noapte cu poleieli mîngîietoare. MACEDONSKI, O. I 63. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Ne mutăm la un fierar peste drum dimpreună cu moș Bodrîngă, mîngîitorul nostru. CREANGĂ, O. A. 90. DLRLC
etimologie:
  • Mângâia + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.