2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

duhorí vi [At: VLAHUȚĂ, D. 239 / V: ~rî́ / Pzi: ~résc / E: duhoare] (Rar) A duhni.

DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duhni (1), a puți. – Din duhoare.

DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A duhni. Două luni zăcuse în murdărie... nespălat și duhorind. C. PETRESCU, Î. II 226. Unchiul lor... avea o figură idioată și duhorea a rachiu, ca o velniță. VLAHUȚĂ, O. A. III 144.

duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă

duhorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. duhoreáscă

DUHORÍ vb. v. duhni, mirosi, puți.

duhoáre sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~óri / E: duh + (put)oare] 1 Emanație rău mirositoare răspândită de ceva sau cineva. 2 Atmosferă viciată dintr-un spațiu închis. 3 (Reg) Spumă rău mirositoare pe care inundația o scoate la suprafața apei. 4 (Reg) Dogoare.

DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Contaminare între duh și [put]oare.

DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Probabil contaminație între duh și [put]oare.

DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros greu și urît; putoare. Venea de undeva o duhoare grozavă de țarcuri de porci. DUMITRIU, N. 33. Onufrie își apucă între degete nasul încrețit de-o duhoare grea de gaz răzbătînd din fîn. CAMILAR, TEM. 181. Deschide ușa și intră. O duhoare grea și încropită o izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. 135. ♦ Atmosferă viciată, aer greu. Ca să nu piardă rîndul la muncă, mulți rămîneau noaptea pe loc, sforăind pînă la ziuă pe scaune, rezemați în coate la mesele de lemn, în duhoarea cafenelelor din port. BART, E. 288.

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

Duhoare ≠ mireasmă, parfum

DUHOÁRE ~óri f. 1) Miros greu, neplăcut; putoare. 2) Aer închis, greu de respirat; nădușală. [Sil. du-hoa-] /duh + [put]oare

duhoare f. miros urît: un sânge mohorît și de rea duhoare ISP. [Derivat din duh, în sens de suflare grea].

duhoáre f., pl. orĭ (d. duh. V. și tihoare). Emanațĭune (suflare) puturoasă: duhoare de vin, de hoĭt.

Intrare: duhoare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duhoare duhoarea
plural duhori duhorile
genitiv-dativ singular duhori duhorii
plural duhori duhorilor
vocativ singular
plural
Intrare: duhori
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) duhori duhorire duhorit duhorind singular plural
duhorește duhoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) duhoresc (să) duhoresc duhoream duhorii duhorisem
a II-a (tu) duhorești (să) duhorești duhoreai duhoriși duhoriseși
a III-a (el, ea) duhorește (să) duhorească duhorea duhori duhorise
plural I (noi) duhorim (să) duhorim duhoream duhorirăm duhoriserăm, duhorisem*
a II-a (voi) duhoriți (să) duhoriți duhoreați duhorirăți duhoriserăți, duhoriseți*
a III-a (ei, ele) duhoresc (să) duhorească duhoreau duhori duhoriseră
duhorî
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
duhuri
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)