2 intrări

17 definiții

dubí [At: DEX / Pzi: ~bésc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă

DUBÍ vb. v. argăsi, tăbăci.

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.

A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].

dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.

tăbăcésc v. tr. (d. tabac 1). Lucrez peile cu ácid tanic ca să le fac bune p. industrie. Fig. Bat, snopesc în bătaĭe. – Și argăsesc; în nord dubesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR, 1956: 531). 2. A vopsi (Maram. din dreapta Tisei). 3. (refl.) A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) < dub „stejar”, substanța utilizată pentru argăsit se procură din scoarța stejarului (Șăineanu, Scriban).

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.

DUBI vb. 1. Dubar (Moț). 2. Dubăir (Viciu; Vr; 17 A II 191, III 87; Glos; – Tudose, logofăt, cronicarul (Sur V; Băl III; RA I 276). 3. -lea: Dublea, 1600 (Sd XVI). 4. Dubală (Vr), < subst. regional, ard. dubală „leneș, greoi” (com. de Al. Cristureanu).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.

Intrare: dubi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dubi dubire dubit dubind singular plural
dubește dubiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dubesc (să) dubesc dubeam dubii dubisem
a II-a (tu) dubești (să) dubești dubeai dubiși dubiseși
a III-a (el, ea) dubește (să) dubească dubea dubi dubise
plural I (noi) dubim (să) dubim dubeam dubirăm dubiserăm, dubisem*
a II-a (voi) dubiți (să) dubiți dubeați dubirăți dubiserăți, dubiseți*
a III-a (ei, ele) dubesc (să) dubească dubeau dubi dubiseră
Intrare: Dubi
nume propriu (I3)
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)