2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

dubí [At: DEX / Pzi: ~bésc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.

A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].

dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dubí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 să dubeáscă

dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR, 1956: 531). 2. A vopsi (Maram. din dreapta Tisei). 3. (refl.) A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) < dub „stejar”, substanța utilizată pentru argăsit se procură din scoarța stejarului (Șăineanu, Scriban).

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DUBI vb. 1. Dubar (Moț). 2. Dubăir (Viciu; Vr; 17 A II 191, III 87; Glos; – Tudose, logofăt, cronicarul (Sur V; Băl III; RA I 276). 3. -lea: Dublea, 1600 (Sd XVI). 4. Dubală (Vr), < subst. regional, ard. dubală „leneș, greoi” (com. de Al. Cristureanu).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.

Intrare: Dubi
nume propriu (I3)
  • Dubi
Intrare: dubi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dubi
  • dubire
  • dubit
  • dubitu‑
  • dubind
  • dubindu‑
singular plural
  • dubește
  • dubiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dubesc
(să)
  • dubesc
  • dubeam
  • dubii
  • dubisem
a II-a (tu)
  • dubești
(să)
  • dubești
  • dubeai
  • dubiși
  • dubiseși
a III-a (el, ea)
  • dubește
(să)
  • dubească
  • dubea
  • dubi
  • dubise
plural I (noi)
  • dubim
(să)
  • dubim
  • dubeam
  • dubirăm
  • dubiserăm
  • dubisem
a II-a (voi)
  • dubiți
(să)
  • dubiți
  • dubeați
  • dubirăți
  • dubiserăți
  • dubiseți
a III-a (ei, ele)
  • dubesc
(să)
  • dubească
  • dubeau
  • dubi
  • dubiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dubi regional

etimologie: