3 intrări

48 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

DRAGÁ, draghez, vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga sub apă și a scoate materialul săpat cu ajutorul acesteia. 2. A curăța de mine o cale navigabilă.

dragá (a ~) vb., ind. prez. 3 dragheáză

dragá vb., ind. prez. 1 sg. draghéz, 3 sg. și pl. dragheáză

DRAGÁ vb. I. tr. 1. A săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. A curăța de mine o cale navigabilă. [< fr. draguer, it. dragare].

DRAGÁ vb. tr. 1. a săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. a curăța de mine o cale navigabilă. (< fr. draguer)

A DRAGÁ ~ghéz tranz. 1) (fundul unei ape) A săpa cu draga. 2) (căi navigabile) A curăța de mine; a demina cu draga. /<fr. draguer

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi.Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi.Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

DRAG2, -Ă, dragi, adj. 1. (Despre persoane sau lucruri) Iubit, scump, neprețuit. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. ◊ (Mai ales construit cu verbul «a fi» și cu dativul pronumelui personal conjunct) Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. Ea rîde-n plînsul meu ! Dar ea atîta știe ! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie ! COȘBUC, P. I 174. [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu altă construcție) Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag să... = a-i plăcea mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag ! COȘBUC, P. II 167. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. A cădea drag (cuiva) v. cădea. A avea (pe cineva) drag = a iubi (pe cineva). Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare ! id. ib. 271. A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. Se aveau dragi de multă vreme. A prinde (pe cineva) drag = a se îndrăgosti (de cineva). Las'să văd și cum se leagă Dragosteadar știu eu bine !... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine ! COȘBUC, P. I 104. A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap v. ochi. A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi v. sare. Cînd ți-e lumea mai dragă (atunci se întîmplă ceva neplăcut) = cînd ești mai fericit, cînd te simți mai bine (atunci ești contrariat de ceva). ◊ (Adverbial) Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. ◊ (Substantivat) Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. (Ironic) Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. ◊ (Cu un vocativ sg., în forma feminină pentru amîndouă genurile; adesea cu sens atenuat) Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. (În expr.) Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa, chipurile. Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. ♦ (Substantivat, familiar, la vocativ, în forma feminină pentru amîndouă genurile) Termen de afecțiune cu care te adresezi cuiva. E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ◊ (Rar la masculin) Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42. 2. Plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne ! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint ! COȘBUC, P. I 55. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, din toată inima, foarte bucuros. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34.

DRAG1 s. n. sg. Iubire, dragoste. Să te bată-un dor și-un drag, Să șezi toată ziua-n pat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259. În calea voinicilor, Unde-i dragul fetelor. TEODORESCU, P. P. 204. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atîta etc.) drag (sau cu tot dragul) = cu iubire, cu plăcere, bucuros. Ceteam cu mare drag poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. GALACTION, O. I 12. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. (Poetic) Gheorghe și Irina se furișară în grădină, așezîndu-se sub nucul care-i aștepta cu același drag ca altădată. BUJOR, S. 149. De drag = de dragoste. Roșind, s-a zăpăcit, de drag. COȘBUC, P. I 57. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. ISPIRESCU, L. 35. Și de drag, Mulți voinici zac. HODOȘ, P. P. 32. De dragul lui = de bunăvoia lui, de plăcere. Dar ce ? Îl țiu legat de mine ? Îl trag de mînecă ? Ba bine! El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. COȘBUC, P. I 129. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul = care produce plăcere, (care este) de toată frumusețea. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 399. Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiți la ei, am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊ Loc. prep. (Urmat de un genitiv sau de un pronume posesiv, introduce o cauzală) De dragul... = pentru..., din dragoste pentru..., de hatîrul... Văzu în toți camarazii lui niște robi... aduși să moară de dragul stăpînilor. CAMILAR, N. I 416. Ce înțeleg directorii, acționarii cu cefile răsfrînte peste guler ? Știu ei că în clipa aceasta un muncitor plînge de dragul unei locomotive ? SAHIA, N. 31. Se făcuse, de dragul mundirului milităresc, călăraș cu schimbul. MACEDONSKI, O. III 6. S-a tot dus. De dragu-unei copile S-a rupt din locul lui de sus. EMINESCU, O. I 173. ◊ Expr. A cădea (cuiva) cu drag = a deveni iubit de cineva. Cum o văzu... îi căzu cu drag. ISPIRESCU, L. 124. (Ți-e) mai mare dragul (sau e drept dragul să...) = e o mare plăcere (să...). Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul ! COȘBUC, P. I 241. Crescu un nuc așa de frumos, încît îți era mai mare dragul să-l privești. ȘEZ. V 65. În dragul lelii = în dorul lelii, v. dor. Tot mergeam eu așa pă drum, în dragu lelii. ȘEZ. VII 52.

DRAG 3, -Ă, dragi, -e, s. m. și f. Iubit, iubită. Așa mi s-a părut... dar nu e dragul, Și pașii de pe drum s-au depărtat. CAZIMIR, L. U. 56. Patru plopi ascund în umbră casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75. Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag: Tainic se-ntîlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COȘBUC, P. I 49. Dragul dulce-al vieții mele La oaste s-a dus Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus. BOLINTINEANU, O. 48. ♦ (La pl. m.) Pereche de îndrăgostiți. Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281.

DRÁGĂ, drage, s. f. 1. Instalație plutitoare cu care se sapă sub apă și se scoate materialul săpat sau cu care se scot și se spală minereurile de aur, cositor și platină. O dragă gigantică lucra adîncind canalul navigabil. BART, E. 110. 2. Instrument constînd dintr-un fel de sac sau plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. Crustaceii prinși cu draga sînt mult mai greu de ales. FAUNA R.P.R. Î. I 160. 3. Dispozitiv cu care se înlătură de pe o cale navigabilă minele depuse în timp de război. Dragă de mine.

drag1 adj. m., voc. neart. drag, drágă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă), pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii (~ mele fiice), pl. dragi, art. drágile (~ mele fiice)

drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile

Intrare: draga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) draga dragare dragat dragând singular plural
draghea dragați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) draghez (să) draghez dragam dragai dragasem
a II-a (tu) draghezi (să) draghezi dragai dragași dragaseși
a III-a (el, ea) draghea (să) dragheze draga dragă dragase
plural I (noi) dragăm (să) dragăm dragam dragarăm dragaserăm, dragasem*
a II-a (voi) dragați (să) dragați dragați dragarăți dragaserăți, dragaseți*
a III-a (ei, ele) draghea (să) dragheze dragau draga dragaseră
Intrare: drag
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DLRLC, DEX '09
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drag dragul dra draga
plural dragi dragii drage dragele
genitiv-dativ singular drag dragului drage dragei
plural dragi dragilor drage dragelor
vocativ singular dragule dra
plural dragilor dragelor
adjectiv (A77)
Surse flexiune: DOOM 2
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drag dragul dra draga
plural dragi dragii dragi dragile
genitiv-dativ singular drag dragului dragi dragii
plural dragi dragilor dragi dragilor
vocativ singular dragule, dra dra
plural dragilor dragilor
Intrare: dragă
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dra draga
plural drage dragele
genitiv-dativ singular drage dragei
plural drage dragelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)