2 intrări

31 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dojení [At: PSALT. 248 / V: (înv) ~jâní, doge~, doșe~, (reg) ~jăní, drojení, ~jeaná / Pzi: ~nésc / E: vsl дожень] 1 vt (Înv) A sfătui (într-o situație dificilă). 2 vr (Îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (Îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-și) face imputări. 8 vi (Îvr) A amenința. 9 vt (Îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (Înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (Înv; fam) A săpuni. modificată

În original, var. dojeana fără acc. - LauraGellner

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.

DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva observații, a mustra, a certa. Iți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237. Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200. De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316. ◊ Refl. Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă

dojení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă

dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).

A DOJENÍ ~ésc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon

A SE DOJENÍ mă ~ésc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon

dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].

dojánă sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jeá~, doșiá~ sf / Pl: ~jéne / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas.

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. – Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).

Intrare: dojană
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doja dojana
plural dojeni dojenile
genitiv-dativ singular dojeni dojenii
plural dojeni dojenilor
vocativ singular
plural
Intrare: dojeni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dojeni dojenire dojenit dojenind singular plural
dojenește dojeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dojenesc (să) dojenesc dojeneam dojenii dojenisem
a II-a (tu) dojenești (să) dojenești dojeneai dojeniși dojeniseși
a III-a (el, ea) dojenește (să) dojenească dojenea dojeni dojenise
plural I (noi) dojenim (să) dojenim dojeneam dojenirăm dojeniserăm, dojenisem*
a II-a (voi) dojeniți (să) dojeniți dojeneați dojenirăți dojeniserăți, dojeniseți*
a III-a (ei, ele) dojenesc (să) dojenească dojeneau dojeni dojeniseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dojăni dojănire dojănit dojănind singular plural
dojănește dojăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dojănesc (să) dojănesc dojăneam dojănii dojănisem
a II-a (tu) dojănești (să) dojănești dojăneai dojăniși dojăniseși
a III-a (el, ea) dojănește (să) dojănească dojănea dojăni dojănise
plural I (noi) dojănim (să) dojănim dojăneam dojănirăm dojăniserăm, dojănisem*
a II-a (voi) dojăniți (să) dojăniți dojăneați dojănirăți dojăniserăți, dojăniseți*
a III-a (ei, ele) dojănesc (să) dojănească dojăneau dojăni dojăniseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dojâni dojânire dojânit dojânind singular plural
dojânește dojâniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dojânesc (să) dojânesc dojâneam dojânii dojânisem
a II-a (tu) dojânești (să) dojânești dojâneai dojâniși dojâniseși
a III-a (el, ea) dojânește (să) dojânească dojânea dojâni dojânise
plural I (noi) dojânim (să) dojânim dojâneam dojânirăm dojâniserăm, dojânisem*
a II-a (voi) dojâniți (să) dojâniți dojâneați dojânirăți dojâniserăți, dojâniseți*
a III-a (ei, ele) dojânesc (să) dojânească dojâneau dojâni dojâniseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dojeana dojeanare dojeanat dojeanând singular plural
dojeanea dojeanați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dojeanez (să) dojeanez dojeanam dojeanai dojeanasem
a II-a (tu) dojeanezi (să) dojeanezi dojeanai dojeanași dojeanaseși
a III-a (el, ea) dojeanea (să) dojeaneze dojeana dojeană dojeanase
plural I (noi) dojeanăm (să) dojeanăm dojeanam dojeanarăm dojeanaserăm, dojeanasem*
a II-a (voi) dojeanați (să) dojeanați dojeanați dojeanarăți dojeanaserăți, dojeanaseți*
a III-a (ei, ele) dojeanea (să) dojeaneze dojeanau dojeana dojeanaseră
doșeni
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
drojeni
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

dojeni dojănit dojânire dojânit dojeanare dojeanat doșeni drojeni dojăni dojâni dojeana

  • 1. A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: certa mustra 5 exemple
    exemple
    • Îți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237.
      surse: DLRLC
    • Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200.
      surse: DLRLC
    • De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316.
      surse: DLRLC
    • Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137.
      surse: DLRLC
    • Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
      surse: DLRLC

etimologie: