3 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dogorí [At: LB / V: ~rî́ / Pzi: ~résc, 3 ~goáre / E: bg догоря, srb dogoreti] 1 vi (D. soare, foc sau orice obiect fierbinte) A răspândi o căldură puternică. 2 vt (Îvr) A pârgui. 3 vi (D. obraji, cap etc.) A deveni fierbinte sau roșu din cauza temperaturii, a frigului, a unei stări emotive. 4-5 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) expune la căldura focului sau a razelor soarelui pentru a (se) încălzi. 6 vt (Îvr) A arde. 7-8 vtrp (Rar; complinit de „de sete”) A (se) usca. modificată

În original, var. dogorî fără acc. - LauraGellner

DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti.

DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî́ vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.

DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. (Folosit de obicei la pers. 3) 1. Intranz. (Despre soare, foc sau un obiect foarte fierbinte) A revărsa, a răspîndi căldură puternică; a încălzi. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei, cald și rumen, pe peretele din față. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179. ◊ Tranz. Calul legat acolea-n apropierea căldării, se tot da înapoi, fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III 25. Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Și de moartea mea vorbesc ! ANT. LIT. POP. I 414. Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Față Albă Mi-a pîrlit. TEODORESCU, P. P. 639. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să sufere, a chinui. Of ! Ghiță, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima ! CONTEMPORANUL, VI 295. 3. Tranz. (Cu privire la fructe) A rumeni, a pîrgui. [Obrazul] se roșise ca pielița unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129. ♦ (Neobișnuit) A pîrli. Trebuie să schimbăm spălătoreasa: ne-a adus un cearșaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99. 4. Intranz. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbîntat (de o emoție, de boală, de căldura focului, uneori și de frig). Obrazul îi dogorea încă de gerul înțepător. C. PETRESCU, C. V. 230. ◊ Tranz. (Cu inversarea construcției) Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. (Expr.) A dogori obrazul cuiva (de rușine) = a face pe cineva de rușine. I-am dogorit obrazul părintelui de rușine. CREANGĂ, A. 10. ◊ Refl. (Cu o construcție neobișnuită) Da ce are mititelul? – Ce să aibă, ia arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. – Variantă: dogorî́ vb. IV.

dogorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 să dogoreáscă; ger. dogorínd

dogorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. dogoreáscă; ger. dogorínd

DOGORÍ vb. 1. v. arde. 2. v. încinge.

A DOGORÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoții; a avea fierbințeală. 2. tranz. 1) A se înroși la față sub acțiunea unei senzații de căldură puternică sau a unei emoții puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti

dogorì v. 1. a arde, a frige: soarele dogoria, la foc mă dogoresc; 2. fig. a roși: i-am dogorit obrazul părintelui de rușine CR. [Slav. DOGORIETI, a arde].

dogoáre sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~ră, dug~, ~gor sm / Pl: ~óri / E: dogori] 1 Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte. 2 (Fig) Ardoare (1). 3 Senzație de căldură mare.

DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte; dogoreală. – Din dogori.

DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte; dogoreală. – Din dogori.

DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.

DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare revărsată de soare, răspîndită de un foc sau de un obiect foarte fierbinte. V. arșiță. Cazanele străbătute de serpentina țevilor stau gata să plesnească la o dogoare de cîteva sute de grade. C. PETRESCU, A. 464. Înfierbîntați de dogoarea lămpilor ș-a lumînărilor... se deschiară la haine. DELAVRANCEA, S.124. Toată noaptea a bîntuit căldură apăsătoare și acuma, pe un senin, a răsărit soarele, amenințînd cu groaznică dogoare. CARAGIALE, O. II 211. Și-l lega strîns cot la cot Gios la stîlpul hornului, La dogoarea focului. ALECSANDRI, P. P. 125. – Variantă: (regional) dogór (ISPIRESCU, L. 214) s. n.

DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.

dogoáre s. f., g.-d. art. dogórii

Intrare: dogoare
dogoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dogoare dogoarea
plural
genitiv-dativ singular dogori dogorii
plural
vocativ singular
plural
dugoare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: dogori
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dogori dogorire dogorit dogorind singular plural
dogorește dogoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dogoresc (să) dogoresc dogoream dogorii dogorisem
a II-a (tu) dogorești (să) dogorești dogoreai dogoriși dogoriseși
a III-a (el, ea) dogorește (să) dogorească dogorea dogori dogorise
plural I (noi) dogorim (să) dogorim dogoream dogorirăm dogoriserăm, dogorisem*
a II-a (voi) dogoriți (să) dogoriți dogoreați dogorirăți dogoriserăți, dogoriseți*
a III-a (ei, ele) dogoresc (să) dogorească dogoreau dogori dogoriseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dogorî dogorâre dogorât dogorând singular plural
dogorăște, dogoraște* dogorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dogorăsc (să) dogorăsc dogoram dogorâi dogorâsem
a II-a (tu) dogorăști (să) dogorăști dogorai dogorâși dogorâseși
a III-a (el, ea) dogorăște, dogoraște* (să) dogorască dogora dogorî dogorâse
plural I (noi) dogorâm (să) dogorâm dogoram dogorârăm dogorâserăm, dogorâsem*
a II-a (voi) dogorâți (să) dogorâți dogorați dogorârăți dogorâserăți, dogorâseți*
a III-a (ei, ele) dogorăsc (să) dogorască dogorau dogorâ dogorâseră
Intrare: dogorî
dogorî
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)