2 intrări

39 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

doftorí [At: DEX / Pzi: ~résc / E: doftor] (Pop) 1-3 vtr A (se) doftorici (1-3).

DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor.

DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor.

doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă

doftorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. doftoreáscă

DOFTORÍ vb. v. căuta, îndrepta, înfiripa, îngriji, însănătoși, întrema, înzdrăveni, lecui, reface, restabili, ridica, tămădui, trata, vindeca.

dóctor sm [At: (a. 1665) IORGA, S. D. V, 88 / V: (înv) doht~, (pop) doft~, (reg) dopt~, dost~ / Pl: ~i / E: fr docteur, lat doctor, cf ger Doktor] 1 Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea și prevenirea bolilor umane și animale Si: medic. 2 Înalt titlu științiific acordat de o instituție academică sau de învățământ superior. 3 Persoană cu titlul de doctor (2). 4 (Îs) ~ honoris causa Titlu onorific acordat unei mari personalități în domeniul vieții sociale, politice, culturale, științifice. 5 (Îs) ~ al bisericii Titlu acordat celor mai mari teologi și apologeți creștini. 6 (Fam) Persoană foarte pricepută într-un domeniu Si: maestru. 7 (Zlg) Pescărel albastru (Alcedo atthis). 8 (Reg) Numele mai multor plante din familia liliacee (Aloe). modificată

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane și animale; medic. 2. Titlu științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior; persoană care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoană foarte pricepută într-un domeniu. 4. (Bot., reg.; în forma doftor) Arbust mediteraneean și tropical din care se extrage saburul (Aloë vera). [Var.: (1, pop.) dóftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană care posedă studii medicale superioare și are dreptul de a trata bolnavii; medic. De răniți au grijă doctorii. CAMILAR, N. I 62. Îți trebuie un doctor și o îngrijire specială. SADOVEANU, P. M. 119. Nu țineam de loc să sporesc cu unul numărul intelectualilor ce abuzau de gentilețea doctorului Nicu. M. I. CARAGIALE, C. 131. Am dat femeii... un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ (Glumeț) Cînd ai s-ajungi doctorul [mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. 2. (De obicei urmat de determinări arătînd felul studiilor) Cel mai înalt titlu academic acordat de către o instituție de învățămînt superior. Doctor în filozofie. Doctor în chimie.Ai putea mai la urmă, să lași prea bine pe domnul doctor să plece singur în escursiunile sale științifice. HOGAȘ, M. N. 101. ◊ (Familiar) Persoană pricepută, iscusită, specialistă într-o lucrare, într-un domeniu de activitate. E doctor în meseria lui. – Variantă: (1, popular) dóftor (STANCU, D. 177, CAMIL PETRESCU, T. II 135, CREANGĂ, A. 15) s. m.

DOCTORÍ, doctoresc, vb.IV. Tranz. (Învechit) A îngriji un bolnav. Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50. ◊ Refl. (Învechit; atestat în forma doftori) A se vindeca. Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578. – Variantă: doftorí vb. IV.

dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.

dóctor s. m., pl. dóctori; abr. dr.

DÓCTOR s. medic, (înv.) vraci.

Intrare: doctor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doctor doctorul
plural doctori doctorii
genitiv-dativ singular doctor doctorului
plural doctori doctorilor
vocativ singular doctorule, doctore
plural doctorilor
doftor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doftor doftorul
plural doftori doftorii
genitiv-dativ singular doftor doftorului
plural doftori doftorilor
vocativ singular
plural
doptor
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
dostor
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: doftori
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) doftori doftorire doftorit doftorind singular plural
doftorește doftoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) doftoresc (să) doftoresc doftoream doftorii doftorisem
a II-a (tu) doftorești (să) doftorești doftoreai doftoriși doftoriseși
a III-a (el, ea) doftorește (să) doftorească doftorea doftori doftorise
plural I (noi) doftorim (să) doftorim doftoream doftorirăm doftoriserăm, doftorisem*
a II-a (voi) doftoriți (să) doftoriți doftoreați doftorirăți doftoriserăți, doftoriseți*
a III-a (ei, ele) doftoresc (să) doftorească doftoreau doftori doftoriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)