distrugător, ~oare [At: ALECSANDRI, POEZII, 642 / Pl: ~i, ~oare / E: distruge + -ător] 1 a Care distruge (1) Si: (înv) distructor, distructiv, nimicitor, ruinător. 2 sn Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete și torpile etc., folosită mai ales pentru protecția navelor mari, a convoaielor și la vânătoarea de submarine Si: contratorpilor.

DISTRUGĂTÓR², -OÁRE, distrugători, -oare, adj. Care distruge; nimicitor. Nu sînt torente, oricît de năprasnice, prin al căror clocot păstrăvii să nu urce, țîșnind prin puhoiul apei, pe stînca de pe care ea se rostogolește, distrugătoare. BOGZA, C. O. 107.

DISTRUGĂTÓR¹, distrugătoare, s. n. Navă de luptă cu viteză mare, care folosește în mod egal tunuri și torpile.

DISTRUGĂTÓR, -OÁRE adj. Care distruge, distructiv. // s.n. Navă ușoară de luptă de mare viteză, înarmată cu tunuri, torpile etc. și folosită mai ales pentru protecția navelor mari, a convoaielor și la vânătoarea de submarine. V. contratorpilor. [< distruge + -(ă)tor, după fr. destructeur, destroyer, engl. destroy].

DISTRUGĂTÓR, -OÁRE I. adj. care distruge, nimicitor; distructiv. II. s. n. navă militară rapidă, înarmată cu tunuri, rachete și torpile, destinată lovirii torpiloarelor și submarinelor, precum și pentru protecția navelor mari, a convoaielor; contratorpilor. (după fr. destructeur, lat. destructor, /II/ engl. destroyer)

DISTRUGĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care distruge; nimicitor; zdrobitor; distructiv; devastator; dezastruos. /a distruge + suf. ~ător

DISTRUGĂTÓR² ~oáre n. Navă militară foarte rapidă, de tonaj redus, echipată cu armament de artilerie, rachete și torpile, și folosită la urmărirea și distrugerea torpiloarelor. /a distruge + suf. ~ător

* distrugătór n., pl. oare. Mar. Contratorpilor.

distrugător² s. n., pl. distrugătoare

distrugător¹ adj. m., pl. distrugători; f. sg. și pl. distrugătoare

distrugător¹ adj. m., pl. distrugători; f. sg. și pl. distrugătoare

distrugător² s. n., pl. distrugătoare

distrugătór adj. m., pl. distrugătóri; f. sg. și pl. distrugătoáre

distrugătór s. n., pl. distrugătoáre

DISTRUGĂTÓR adj., s. 1. adj. devastator, dezastruos, distructiv, nimicitor, pustiitor, ruinător, (rar) prăpăditor, (înv. și pop.) pierzător, (înv.) dărăpănător, pustiicios, risipitor, ruinos. (Acțiunea ~oare a ciclonului.) 2. adj. nimicitor, omorâtor, ucigător. (O substanță ~oare.) 3. adj. v. pustiitor. 4. s. (MAR.) contratorpilor.

DISTRUGĂTOR adj., s. 1. adj. devastator, dezastruos, distructiv, nimicitor, pustiitor, ruinător, (rar) prăpăditor, (înv. și pop.) pierzător, (înv.) dărăpănător, pustiicios, risipitor, ruinos. (Acțiunea ~ a vîntului.) 2. adj. nimicitor, omorîtor, ucigător. (O substanță ~.) 3. adj. mistuitor, nimicitor, pustiitor. (Un foc ~.) 4. s. (MAR.) contratorpilor.

Distrugător ≠ creator

DISTRUGĂTOR DE PORTANȚĂ spoiler specializat montat lângă fuzelaj care descoperă la bracare o deschidere completă a aripii prin care trec fileurile de aer pe intrados (v.) producând scăderea portanței (v.) în zona respectivă, reducând efectul de hipersustentație, mărind capacitatea de frânare a aeronavei.