17 definiții pentru disprețui desprețui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

disprețuí [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciuí, (înv) des~ / Pzi: ~ésc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețuí (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)

A DISPREȚUÍ ~iésc tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.

* disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 disprețuiáscă

disprețuí vb. → prețui

disprețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, conj. disprețuiască)

disprețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp. corectată


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISPREȚUÍ vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)

DISPREȚUI vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (Nu ~ ceea ce ți se oferă.)

A disprețui ≠ a aprecia, a prețui, a respecta

Intrare: disprețui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disprețui
  • disprețuire
  • disprețuit
  • disprețuitu‑
  • disprețuind
  • disprețuindu‑
singular plural
  • disprețuiește
  • disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiesc
  • disprețuiam
  • disprețuii
  • disprețuisem
a II-a (tu)
  • disprețuiești
(să)
  • disprețuiești
  • disprețuiai
  • disprețuiși
  • disprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • disprețuiește
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuia
  • disprețui
  • disprețuise
plural I (noi)
  • disprețuim
(să)
  • disprețuim
  • disprețuiam
  • disprețuirăm
  • disprețuiserăm
  • disprețuisem
a II-a (voi)
  • disprețuiți
(să)
  • disprețuiți
  • disprețuiați
  • disprețuirăți
  • disprețuiserăți
  • disprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuiau
  • disprețui
  • disprețuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desprețui
  • desprețuire
  • desprețuit
  • desprețuitu‑
  • desprețuind
  • desprețuindu‑
singular plural
  • desprețuiește
  • desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiesc
  • desprețuiam
  • desprețuii
  • desprețuisem
a II-a (tu)
  • desprețuiești
(să)
  • desprețuiești
  • desprețuiai
  • desprețuiși
  • desprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • desprețuiește
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuia
  • desprețui
  • desprețuise
plural I (noi)
  • desprețuim
(să)
  • desprețuim
  • desprețuiam
  • desprețuirăm
  • desprețuiserăm
  • desprețuisem
a II-a (voi)
  • desprețuiți
(să)
  • desprețuiți
  • desprețuiați
  • desprețuirăți
  • desprețuiserăți
  • desprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuiau
  • desprețui
  • desprețuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

disprețui desprețui

  • 1. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desconsidera nesocoti 5 exemple
    exemple
    • Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61.
      surse: DLRLC
    • O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155.
      surse: DLRLC
    • Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70.
      surse: DLRLC
    • absolut Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dispreț + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00