2 intrări

15 definiții

DISPENSÁT, -Ă, dispensați, -te, adj. Scutit (de o obligație, de o sarcină, de o îndatorire).

dispensá [At: SĂULESCU, HR. II, 271/26 / V: (îvr) ~nzá / Pzi: ~séz / E: fr dispenser] 1 vt (Îvr) A permite. 2 vt A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. 3 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A se lipsi de cineva sau de ceva. 4 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A renunța la...

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi (de cineva sau de ceva), a renunța la... Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. Mă dispensez de analize. CAMIL PETRESCU, T. III 170. 2. Tranz. A scuti (pe cineva) de o obligație, de o îndatorire. Din cauza infirmității a fost dispensat de serviciul militar. ♦ A face pe cineva să nu mai aibă nevoie de...; a scuti. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 169.

dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză

dispensá vb., ind. prez. 1 sg. dispenséz, 3 sg. și pl. dispenseáză

DISPENSÁ vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. v. scuti.

DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare].

DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare)

A SE DISPENSÁ mă ~éz intranz. A înceta de a mai fi dornic. ~ de comodități. /<fr. dispenser, lat. dispensare

A DISPENSÁ ~éz tranz. (persoane) A face să fie liber; a elibera. /<fr. dispenser, lat. dispensare

dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține.

* dispenséz v. tr. (fr. dispenser; it. dispensare, a distribui, dispéndere, a cheltui, d. lat. dis-pensare, „a distribui”, mlat. „a acorda o favoare”. V. compensez). Distribuĭ. (Rar). Scutesc, ușurez de o obligațiune: a dispensa pe cineva de a face ceva. V. refl. Mă lipesc, mă abțin: plătesc și mă dispensez de grijă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISPENSÁ vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. a scuti. (Îl ~ de gimnastică.)

Intrare: dispensa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispensa dispensare dispensat dispensând singular plural
dispensea dispensați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dispensez (să) dispensez dispensam dispensai dispensasem
a II-a (tu) dispensezi (să) dispensezi dispensai dispensași dispensaseși
a III-a (el, ea) dispensea (să) dispenseze dispensa dispensă dispensase
plural I (noi) dispensăm (să) dispensăm dispensam dispensarăm dispensaserăm, dispensasem*
a II-a (voi) dispensați (să) dispensați dispensați dispensarăți dispensaserăți, dispensaseți*
a III-a (ei, ele) dispensea (să) dispenseze dispensau dispensa dispensaseră
Intrare: dispensat
dispensat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispensat dispensatul dispensa dispensata
plural dispensați dispensații dispensate dispensatele
genitiv-dativ singular dispensat dispensatului dispensate dispensatei
plural dispensați dispensaților dispensate dispensatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)