DISOLUȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution.

disoluție sf [At: HOL 6²/10 / V: ~iune, (înv) des~ / Pl: ~ii / E: fr dissolution] 1 (Chm; înv) Soluție. 2 (Fiz; Chm; înv) Dizolvare. 3 (Med; înv) Stricare. 4 Desființare a unui organ legislativ, partid, adunări etc. 5 (Îlv) A fi (sau a cădea) în ~ A fi sau a ajunge în stare de descompunere, de ruină. 6 (Jur) Desfacere a unei căsătorii. 7 Corupție.

DISOLUȚIE, disoluții, s. f. (Franțuzism) Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution.

DISOLUȚIE s.f. (Rar) Descompunere, destrămare; corupție, dezmăț. [Gen. -iei, var. disoluțiune, dizoluție s.f. / < fr. dissolution, cf. lat. dissolutio].

DISOLUȚIE s. f. 1. descompunere, dezagregare, destrămare; corupție. 2. (fig.) corupție. 3. absorbție a unui mineral solid de către apa de curgere sau de infiltrare. (< fr. dissolution, lat. dissolutio)

DISOLUȚIE ~i f. livr. Proces de descompunere, de dezagregare. /<fr. dissolution, lat. dissolutio

desoluție sf vz disoluție

disoluțiune sf vz disoluție

DISOLUȚIUNE s.f. v. disoluție.

DIZOLUȚIE s.f. v. disoluție.

* disoluțiúne f. (lat. dis-solútio, -ónis. V. soluțiune). Chim. Descompunerea corpurilor supt influența unuĭ agent care le străbate. Fig. Ruptură, divorț: disoluțiunea uneĭ căsătoriĭ. Retragerea puteriĭ din mîna cuĭva: disoluțiunea unuĭ parlament. Desfrîŭ: disoluțiunea obiceĭurilor. – Și -úție.

disoluție (desp. -ți-e) s. f., art. disoluția (desp. -ți-a), g.-d. art. disoluției; pl. disoluții, art. disoluțiile (desp. -ți-i-)

disoluție (-ți-e) s. f., art. disoluția (-ți-a), g.-d. disoluții, art. disoluției; pl. disoluții, art. disoluțiile (-ți-i-)

disoluție s. f. (sil. -ți-e), art. disoluția (sil. -ți-a), g.-d. disoluții, art. disoluției

disoluție.