10 definiții pentru disjuncție

disjúncție sf [At: STAMATI, D. / V: dejuncțiúne, desjuncțiúne, (înv) ~iúne / Pl: ~ii / E: fr disjonction] 1 Despărțire a obiectelor, a noțiunilor etc. 2 (Med) Separare simplă a unor părți anatomice normal unite sau articulate între ele Si: diastază. 3 Relație logică între două enunțuri care de obicei se exclud reciproc Si: conectiv. 4 Figură de stil care constă în suprimarea conjuncțiilor copulative Si: asindet. 5 Operator logic exprimat prin cuvintele „sau”, „ori” și „fie”. 6 (Rar) Ruptură bruscă a unui curent electric indus.

DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. 1. Relație logică între două enunțuri care se exclud reciproc; operator logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. 2. (Med.) Desfacere, îndepărtare sau decelare a unor elemente articulate. – Din fr. disjonction.

DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. Relație logică între două enunțuri care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. – Din fr. disjonction.

disjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. disjúncția (-ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (-ți-i-)

disjúncție s. f. (sil. -junc-ți-e), art. disjúncția (sil. -ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (sil. -ți-i-)

DISJÚNCȚIE s.f. (Rar) Despărțire, separare; diastază (2) [în DN]. ♦ Asindet. ♦ (Log.) Relație logică între două enunțuri; conectiv. [Gen. -iei, var. disjuncțiune s.f. / < lat. disiunctio, cf. fr. disjonction].

DISJÚNCȚIE s. f. 1. excludere reciprocă. ◊ despărțire, separare; diastază (2). ◊ asindent. ◊ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relație între două enunțuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)

DISJÚNCȚIE ~i f. Relație logică între două enunțuri exprimată prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. [Art. disjuncția; G.-D. disjuncției; Sil. -ți-e] /<fr. disjonction

* dizjuncțiúne f. (lat. dis-júnctio, -ónis. V. con-juncțiune). Separațiune. Jur. Separațiunea a doŭă cauze. – Și -úncție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISJÚNCȚIE s. f. (< lat. disjunctio „separare”, „diversitate”, cf. fr. disjonction): excludere reciprocă a două posibilități în raportul de coordonare disjunctivă, realizată cu ajutorul conjuncțiilor coordonatoare disjunctive fie, ori și sau („Sau citești, sau te joci?”).

Intrare: disjuncție
disjuncție substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disjuncție disjuncția
plural disjuncții disjuncțiile
genitiv-dativ singular disjuncții disjuncției
plural disjuncții disjuncțiilor
vocativ singular
plural