ASINDET s. n. Figură de stil constând în suprimarea conjuncțiilor (copulative), pentru a da dinamism frazei. [Var.: asindeton s. n.] – Din lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndète.

asindet sn [At: DEX² / V: ~on / Pl: ~e / E: lat asyndetus, asyndeton, fr asyndète] Figură de stil constând în suprimarea conjuncțiilor (copulative).

ASINDET s. n. Figură de stil constând în suprimarea conjuncțiilor (copulative). [Var.: asindeton s. n.] – Din lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndéte.

ASINDET s. n. Figură de stil constînd în suprimarea conjuncțiilor copulative, pentru a da frazei mai multă energie.

ASINDET s. n. Figură de stil constînd în suprimarea conjuncțiilor copulative. – Lat. lit. asyndetus (fr. asyndète).

ASINDET s.n. (Lit.) Figură de stil care constă în suprimarea conjuncțiilor copulative într-o frază pentru a-i da expresie, dinamism; asindeton. [Pl. -te. / < it. asindeto, fr. asyndète, cf. gr. asyndeton, lat. asyndetus].

ASINDET/ASINDETON s. f. figură de stil constând în suprimarea conjuncțiilor copulative într-o frază, pentru a-i da expresie, dinamism. (< fr. asyndète, gr. asyndeton)

ASINDET n. Figură de stil care constă în suprimarea conjuncțiilor copulative pentru a da dinamism frazei. [Var. asindeton]/<lat. asyndetus, fr. asyndéte

ASINDETON s. n. v. asindet.

asindeton sn vz asindet

ASINDETON, s. n. v. asindet.

ASINDETON s.n. (Liv.) Asindet. [Cf. gr. asyndeton].

ASINDETON s. n. elem. asindet.

!asindet s. n.

asindet/asindeton s. n.

asindet/asindeton s. n.

asindeton v. asindet

ASINDET Construcție sintactică având funcție stilistică, realizată prin suprimarea elementelor de relație (conjuncții*, rar și prepoziții*) între componentele unui grup sintactic, ale unei propoziții sau ale unei fraze: Veni, vidi, vici; Ai carte, ai parte. Pot fi omise: a) prepoziții (în grupul nominal*), având ca rezultat formule eliptice: acțiune fulger „~ca fulgerul” sau, în textul literar, efecte comic-parodice ale altor registre stilistice funcționale (vezi STIL): Mare devenă foarte iritat pronunțat dumnezeu mami, nu personal [despre] cineva, ci ghinion. Atunci Costăchel Gudurău care sta [la] altă masă criticând guvernul [în] gura mare, sculat... (Caragiale); b) conjuncții coordonatoare (în propoziție / frază): Cugetul, cumpăna, steaua / grea judecată îmi fac (Blaga). Nu numai raporturile copulative, ci și cele adversative sau conclusive se pot realiza prin parataxă*: Și dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atâta (Creangă); Dascălul nu ne mai primea în școală, Irinuca nu ne putea vindeca, pe bunicul n-avé cine-l înștiința, merindele erau pe sfârșite, rău de noi (id.); sunt omise conjuncțiile dar (nu poate), deci / așadar (rău de noi); c) mai rar conjuncții subordonatoare (în frază): Na! car mi-a trebuit, car am găsit (Creangă) = „dacă mi-a trebuit car”; Nu-ți face una copii, iei alta; nu face nici aceea, alta (id.) = „dacă nu-ți face...”. • Funcția stilistică a asindetului este dublă: asindetul poate avea efect cumulativ și redundant într-o enumerare* paratactică în care sunt omise elementele coordonatoare: Ca, să-ajung până la tine, / Pentru tine-au obosit / Calul, / Vântul, / Moartea - / Toate mi-au făcut pe voie (Minulescu); prin asindet se obține însă și efectul invers, de dinamizare a textului, mai ales atunci când omisia conjuncției este însoțită și de alte forme ale elipsei* sau repetiției*: O alifie / La sfrinție / O băutură / La căldură, / La frig, / Țipirig (...) / Cum ți-e răul, / Cârmâzul, spânzul, scăpăul, / Sânge de nouă frați, coconari, / Migdale amari / Așa îți este și leacul (Arghezi). • Figura opusă este polisindetonul*, cu care asindetul poate coexista în text: Și frunze albe, frunze negre / Copacii albi, copacii negri;/ Și pene albe, pene negre / Decor de doliu funerar (Bacovia). Vezi PARATAXĂ; POLISINDET(ON). M.M.

asindet (gr. asyndeton „omisiunea conjuncției”), figură de stil care constă în suprimarea, mai ales în frază, a unei conjuncții coordonatoare de obicei a lui „și”, pentru a se da enunțului mai multă rapiditate și energie (A): „Trebuiră să plece, să fugă, [și] să scape.” (Z. Stancu) Sin. dissolutio, sin. disjuncție, sin. parataxă asindetică.

ASINDETON (< gr. asyndeton, nelegat) Suprimare a conjuncțiilor copulative dintre părțile unei propoziții sau propozițiile unei fraze. Prin folosirea acestei figuri de stil, exprimarea capătă o mai mare vioiciune, fraza un ritm mai precipitat. Între complemente, asindetonul are funcția de a scoate în evidență acumularea detaliilor. Ex. „Orice nuvelă, orice poezie nouă din revistele săptămînale intra în laboratorul critic al acestui tineret.” (M. SADOVEANU, Anii de ucenicie) „Auzisem și eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă.” (B. DELAVRANCEA, Domnul Vucea) Între verbe, el imprimă frazei un ritm brusc, precipitat. Ex. „Cînd, în cursul lecției, se deda unei limpeziri sintactice se lăsa transportat de un mod foarte aparte de a întinde cuvîntul, de a-l silabisi, de a-l ritma.” (L. BLAGA, Hronicul și cîntecul vîrstelor) În poezie este folosit pentru a da versurilor vioiciune și energie. Jos, între care, Vitele rumegă, În depărtare, Văile fumegă. Dorm muncitorii Pe lîngă focuri, Apele morii Murmură-n scocuri. Sprintene, vesele, Peste coline, Joacă miresele Apelor line. (ȘT.O. IOSIF, Icoane din Carpați) Repedea succesiune a tablourilor zugrăvite de poet este sugerată prin înlăturarea conjuncțiilor și, iar, adică prin asindeton. Un alt exemplu este cel de mai jos, în care propozițiile, prin scurtimea lor și prin absența conjuncțiilor copulative, sugerează imaginea fugii turcilor îngroziți și urmăriți de Gruia. Tropotă copitele, Pulberea o scurmă, Turcii-și pierd săritele Alungați din urmă. (ȘT.O. IOSIF, Gruia)