9 definiții pentru conectiv (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conectiv, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr connectif] 1-2 a Care poate fi conectat2. 2 sn (Bot) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3 sn (Mat) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii Si: conector (3), functor, operator. 4 sn (Grm) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază.

CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus.

CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector. 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază. – Din fr. connectif, lat. connectivus.

CONECTÍV, -Ă adj. Care poate fi conectat, care se conectează. // s.n. 1. (Log.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. 2. Nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. ♦ Țesut celular. 4. (Mat.) Operator. [Cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo].

CONECTÍV, -Ă I. adj. care poate fi conectat, unit. II. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector. III. s. n. 1. cuvânt (prepoziție, conjuncție) care realizează o relație în cadrul propoziției sau frazei. 2. nerv care reunește mai mulți ganglioni. 3. parte terminală a filamentului staminal care unește cele două teci ale anterelor. 4. (mat.) operator (5). IV. s. f. (inform.) operator în calculul propozițional. (< fr. connectivus)

CONECTÍV2 ~e n. 1) bot. Parte a anterei care unește sacii polenici. 2) mat. Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii. /<fr. connectif, lat. connectivus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conectív2 s. n., pl. conectíve

conectív (bot., mat.) s. n., pl. conectíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONECTÍV s. n. (cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo): cuvânt care realizează o relație, o legătură în cadrul propoziției sau în cadrul frazei. Sunt considerate c. prepozițiile și conjuncțiile.

Intrare: conectiv (s.n.)
conectiv2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conectiv
  • conectivul
  • conectivu‑
plural
  • conective
  • conectivele
genitiv-dativ singular
  • conectiv
  • conectivului
plural
  • conective
  • conectivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conectiv (s.n.)

  • 1. botanică Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Țesut celular.
      surse: DN
  • 2. Nerv care reunește mai mulți ganglioni.
    surse: DN
  • 3. matematică logică Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; conector (?).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: functor operator (științe)
  • 4. gramatică Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: