2 intrări

19 definiții

discúlpă sf [At: CĂLINESCU, I. 392 / Pl: ~pe / E: it discolpa] (Itm; rar) 1 Dezvinovățire. 2 Nevinovăție.

discúlpă s. f., pl. discúlpe

DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [< it. discolpa].

DISCÚLPĂ s. f. dezvinovățire. (< it. discolpa)

disculpá [At: NEGULICI / V: (înv) des~ / Pzi: discúlp, (rar) ~péz / E: fr disculper] 1-2 vtr (Liv) A (se) dezvinovăți. 3 vt (Jur) A decide că un acuzat nu e vinovat (și a-l scoate din cauză).

DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.

DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.

DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Refl. A se dezvinovăți, a se scoate din culpă. ◊ Tranz. (Rar) Fără d-a încerca să-l disculpăm, să deplîngem totuși acea tristă stare de lucruri. ODOBESCU, S. I 321.

disculpá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 discúlpă

disculpá vb., ind. prez. 1 sg. discúlp, 3 sg. și pl. discúlpă; conj. prez. 3 sg. și pl. discúlpe

DISCULPÁ vb. v. dezvinovăți.

A se disculpa ≠ a se inculpa

DISCULPÁ vb. I. tr., refl. A (se) dezvinovăți, a se justifica. [P.i. discúlp, 3,6 -pă. / < fr. disculper].

DISCULPÁ vb. tr., refl. a (se) dezvinovăți, a (se) justifica. (< fr. disculper)

A DISCULPÁ discúlp tranz. 1) (persoane) A face să se disculpe; a dezvinovăți; a dezvinui; a justifica. 2) (acuzati) A scoate din culpă; a recunoaște ca fiind nevinovat; a dezvinovați; a dezvinui; a justifica. /<fr. disculper

A SE DISCULPÁ mă discúlp intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se justifica. /<fr. disculper

disculpà v. 1. a justifica pe un acuzat; 2. a se justifica de o acuzare.

* discúlp, a -á v. tr. (fr. disculper, it. discolpare. V. culpă). Justific, dezvinovățesc, scot din culpă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCULPÁ vb. a (se) apăra, a (se) dezvinovăți, a (se) justifica, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mîntui. (Nu te mai ~ atîta, doar nu ești vinovat!)

Intrare: disculpa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disculpa disculpare disculpat disculpând singular plural
disculpă disculpați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disculp (să) disculp disculpam disculpai disculpasem
a II-a (tu) disculpi (să) disculpi disculpai disculpași disculpaseși
a III-a (el, ea) disculpă (să) disculpe disculpa disculpă disculpase
plural I (noi) disculpăm (să) disculpăm disculpam disculparăm disculpaserăm, disculpasem*
a II-a (voi) disculpați (să) disculpați disculpați disculparăți disculpaserăți, disculpaseți*
a III-a (ei, ele) disculpă (să) disculpe disculpau disculpa disculpaseră
Intrare: disculpă
disculpă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disculpă disculpa
plural disculpe disculpele
genitiv-dativ singular disculpe disculpei
plural disculpe disculpelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)