3 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

discordáre sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) des~ / Pl: ~dắri / E: discorda] 1 (Înv) Dezacordare a instrumentelor muzicale cu coarde sau a coardelor instrumentelor. 2 Destindere a corpului sau a mușchilor corpului aflați în stare de încordare. 3 (Pex) Calmare. 4 (Pex) Relaxare.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. El simți o rupere bruscă, o discordare dureroasă în tot trupul și conștiința lui; ca într-o vîlvătaie de incendiu, îi tremurară deodată toate gîndurile. VLAHUȚĂ, O. A. 313. – Variantă: descordáre s. f.

discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri

discordáre s. f., g.-d. art. discordării; pl. discordări

DISCORDÁRE s. (MUZ.) dezacordare. (~ unei viori.)

DISCORDARE s.f. Faptul de a discorda; neconcordanță, nepotrivire. [< discorda].

discordá [At: HELIADE, O. II, 376 / V: (înv) des~ / Pzi: 3 ~deáză, (rar) discórdă / E: fr discorder, lat discordare] 1 vr (Înv; d. instrumentele muzicale cu coarde, pex, d. coardele instrumentelor) A se dezacorda. 2 vr (D. corpuri sau d. mușchii corpului aflați în stare de încordare) A se destinde. 3 vi A fi în discordanță (2).

DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara !... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc.Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.

discordá (a ~) vb., ind. prez. 3 discordeáză

discordá vb., ind. prez. 3 sg. discordeáză

DISCORDÁ vb. (MUZ.) a se dezacorda. (Un instrument care s-a ~.)

A discorda ≠ a acorda, a armoniza, a concorda

DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează și (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].

DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)

A DISCORDÁ ~éz 1. intranz. A fi în discordanță; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

A SE DISCORDÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre instrumente muzicale) A-și pierde constanța tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

Intrare: discordare
discordare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discordare discordarea
plural discordări discordările
genitiv-dativ singular discordări discordării
plural discordări discordărilor
vocativ singular
plural
Intrare: discorda (3 discordează)
discorda (3 discordează) verb grupa I conjugarea a II-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) discorda discordare discordat discordând singular plural
discordea discordați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) discordez (să) discordez discordam discordai discordasem
a II-a (tu) discordezi (să) discordezi discordai discordași discordaseși
a III-a (el, ea) discordea (să) discordeze discorda discordă discordase
plural I (noi) discordăm (să) discordăm discordam discordarăm discordaserăm, discordasem*
a II-a (voi) discordați (să) discordați discordați discordarăți discordaserăți, discordaseți*
a III-a (ei, ele) discordea (să) discordeze discordau discorda discordaseră
Intrare: discorda (3 discordă)
discorda (3 discordă) verb grupa I conjugarea I
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) discorda discordare discordat discordând singular plural
discordă discordați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) discord (să) discord discordam discordai discordasem
a II-a (tu) discorzi (să) discorzi discordai discordași discordaseși
a III-a (el, ea) discordă (să) discorde discorda discordă discordase
plural I (noi) discordăm (să) discordăm discordam discordarăm discordaserăm, discordasem*
a II-a (voi) discordați (să) discordați discordați discordarăți discordaserăți, discordaseți*
a III-a (ei, ele) discordă (să) discorde discordau discorda discordaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)