2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. – V. discorda.

discordare sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) des~ / Pl: ~dări / E: discorda] 1 (Înv) Dezacordare a instrumentelor muzicale cu coarde sau a coardelor instrumentelor. 2 Destindere a corpului sau a mușchilor corpului aflați în stare de încordare. 3 (Pex) Calmare. 4 (Pex) Relaxare.

DISCORDÁRE, discordări, s. f. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei. El simți o rupere bruscă, o discordare dureroasă în tot trupul și conștiința lui; ca într-o vîlvătaie de incendiu, îi tremurară deodată toate gîndurile. VLAHUȚĂ, O. A. 313. – Variantă: descordáre s. f.

DISCORDARE s.f. Faptul de a discorda; neconcordanță, nepotrivire. [< discorda].

DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDÁ, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

discordá [At: HELIADE, O. II, 376 / V: (înv) des~ / Pzi: 3 ~deáză, (rar) discórdă / E: fr discorder, lat discordare] 1 vr (Înv; d. instrumentele muzicale cu coarde, pex, d. coardele instrumentelor) A se dezacorda. 2 vr (D. corpuri sau d. mușchii corpului aflați în stare de încordare) A se destinde. 3 vi A fi în discordanță (2).

DISCORDÁ, pers. 3 discordează și (mai rar) discórdă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc.Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descordá vb. I.

DESCORDÁ vb. I. v. discorda.

DISCORDÁ vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează și (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].

DISCORDÁ vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)

A SE DISCORDÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre instrumente muzicale) A-și pierde constanța tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

A DISCORDÁ ~éz 1. intranz. A fi în discordanță; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

discordà v. a fi discordant: s’a discordat chitara AL.

* discordéz v. tr. (d. coardă, după a acorda; lat. dis-cordare, a fi în dezacord). Stric acordu, dezacordez: a discorda o chitară. V. destrun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

discordáre s. f., g.-d. art. discordắrii; pl. discordắri

discordáre s. f., g.-d. art. discordării; pl. discordări

arată toate definițiile

Intrare: discordare
discordare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discordare
  • discordarea
plural
  • discordări
  • discordările
genitiv-dativ singular
  • discordări
  • discordării
plural
  • discordări
  • discordărilor
vocativ singular
plural
descordare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descordare
  • descordarea
plural
  • descordări
  • descordările
genitiv-dativ singular
  • descordări
  • descordării
plural
  • descordări
  • descordărilor
vocativ singular
plural
Intrare: discorda
discorda1 (3 -ează) verb grupa I conjugarea a II-a unipersonal
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discorda
  • discordare
  • discordat
  • discordatu‑
  • discordând
  • discordându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • discordea
(să)
  • discordeze
  • discorda
  • discordă
  • discordase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • discordea
(să)
  • discordeze
  • discordau
  • discorda
  • discordaseră
discorda2 (3 -ă) verb grupa I conjugarea I unipersonal
verb (VT4)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discorda
  • discordare
  • discordat
  • discordatu‑
  • discordând
  • discordându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • discordă
(să)
  • discorde
  • discorda
  • discordă
  • discordase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • discordă
(să)
  • discorde
  • discordau
  • discorda
  • discordaseră
descorda1 (3 -ează) verb grupa I conjugarea a II-a unipersonal
verb (VT201)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descorda
  • descordare
  • descordat
  • descordatu‑
  • descordând
  • descordându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • descordea
(să)
  • descordeze
  • descorda
  • descordă
  • descordase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • descordea
(să)
  • descordeze
  • descordau
  • descorda
  • descordaseră
descorda2 (3 -ă) verb grupa I conjugarea I unipersonal
verb (VT4)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descorda
  • descordare
  • descordat
  • descordatu‑
  • descordând
  • descordându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • descordă
(să)
  • descorde
  • descorda
  • descordă
  • descordase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • descordă
(să)
  • descorde
  • descordau
  • descorda
  • descordaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

discordare descordare

  • 1. Acțiunea de a (se) discorda și rezultatul ei.
    exemple
    • El simți o rupere bruscă, o discordare dureroasă în tot trupul și conștiința lui; ca într-o vîlvătaie de incendiu, îi tremurară deodată toate gîndurile. VLAHUȚĂ, O. A. 313.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi discorda
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

discorda descorda

  • 1. intranzitiv A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: distona antonime: armoniza concorda
  • 2. reflexiv (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: dezacorda antonime: acorda (regla) attach_file 2 exemple
    exemple
    • S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78.
      surse: DLRLC
    • figurat Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A slăbi tensiunea.
    exemple
    • A discorda un arc.
      surse: DLRLC
    • figurat O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93.
      surse: DLRLC
    • figurat Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. VLAHUȚĂ, O. A. III 142.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163.
      surse: DLRLC

etimologie: