15 definiții pentru dihotomie dicotomie

dihotomíe sf [At: LM / S și: dicho~ / V: dico~ / Pl: ~íi / E: fr dichotomie] 1 Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care la rândul lor se împart în două părți egale etc. 2 (Ast; rar) Fază a lunii în primul sau în ultimul pătrar. 3 (Pex) Metodă de diviziune binară. 4 (Log) Diviziune a unei noțiuni în doi membri contradictorii.

DIHOTOMÍE s. f. v. dicotomie.

DIHOTOMÍE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.

dihotomíe s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei

DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].

DIHOTOMÍE s. f. 1. diviziune în două părți, grupe sau specii. 2. (log.) împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni. 3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)

DIHOTOMÍE ~i f. 1) Diviziune în două părți a unei noțiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcată a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie

DICOTOMÍE, dicotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [Var.: dihotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.

DICOTOMÍE s. f. v. dihotomie.

!dicotomíe/dihotomíe s. f., art. dicotomía/dihotomía, g.-d. art. dicotomíei/dihotomíei; pl. dicotomíi/dihotomíi, art. dicotomíile/dihotomíile

DICOTOMÍE s.f. v. dihotomie.

* dico- și dihotomíe f. (vgr. dihotomia). Bot. Despărțirea ramurilor în doŭă. Astr. Faza luneĭ în primu saŭ ultimu pătrar, adică cînd se vede numaĭ pe jumătate.

* dihotóm -íe V. dicotom, -mie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DICO- (DICHO-, DIHO-) „în două părți”. ◊ gr. dikha „în două” > fr. dicho-, germ. id., engl. id. > rom. dico-, dicho- și diho-.~fiză (dihofiză) (v. -fiză), s. f., parafiză ramificată simplu; ~gam (v. -gam), adj., (despre flori) la care gameții femeli și masculi ajung la maturitate funcțională la date diferite, împiedicînd autopolenizarea; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de maturizare la date diferite a anterelor și stigmatelor unei flori; ~petal (v. -petal), adj., cu petale despărțite în două; ~podiu (v. -podiu), s. n., sistem de ramificație dicotomică a axei inflorescenței în cîte două părți; ~tipie (v. -tipie), s. f., apariție a unor organe analoage de tip diferit la aceeași plantă; ~tom (v. -tom), adj., 1. Care se împarte în două. 2. (Despre tulpină) Care se divide prin bifurcație; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Ramificație a unui organ vegetal prin bifurcare sau prin divizare repetată în alte două părți.

Intrare: dihotomie
dihotomie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dihotomie dihotomia
plural dihotomii dihotomiile
genitiv-dativ singular dihotomii dihotomiei
plural dihotomii dihotomiilor
vocativ singular
plural
dicotomie
substantiv feminin (F134) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dicotomie dicotomia
plural dicotomii dicotomiile
genitiv-dativ singular dicotomii dicotomiei
plural dicotomii dicotomiilor
vocativ singular
plural