16 definiții pentru dicotomie / dihotomie dihotomie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DICOTOMÍE, dicotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [Var.: dihotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.

dihotomíe sf [At: LM / S și: dicho~ / V: dico~ / Pl: ~ii / E: fr dichotomie] 1 Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care la rândul lor se împart în două părți egale etc. 2 (Ast; rar) Fază a lunii în primul sau în ultimul pătrar. 3 (Pex) Metodă de diviziune binară. 4 (Log) Diviziune a unei noțiuni în doi membri contradictorii.

DIHOTOMÍE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.

DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].

DIHOTOMÍE s. f. 1. diviziune în două părți, grupe sau specii. 2. (log.) împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni. 3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)

DIHOTOMÍE ~i f. 1) Diviziune în două părți a unei noțiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcată a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie

* dico- și dihotomíe f. (vgr. dihotomia). Bot. Despărțirea ramurilor în doŭă. Astr. Faza luneĭ în primu saŭ ultimu pătrar, adică cînd se vede numaĭ pe jumătate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dicotomíe/dihotomíe s. f., art. dicotomía/dihotomía, g.-d. art. dicotomíei/dihotomíei; pl. dicotomíi/dihotomíi, art. dicotomíile/dihotomíile

dihotomíe s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DICO- (DICHO-, DIHO-) „în două părți”. ◊ gr. dikha „în două” > fr. dicho-, germ. id., engl. id. > rom. dico-, dicho- și diho-.~fiză (dihofiză) (v. -fiză), s. f., parafiză ramificată simplu; ~gam (v. -gam), adj., (despre flori) la care gameții femeli și masculi ajung la maturitate funcțională la date diferite, împiedicînd autopolenizarea; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de maturizare la date diferite a anterelor și stigmatelor unei flori; ~petal (v. -petal), adj., cu petale despărțite în două; ~podiu (v. -podiu), s. n., sistem de ramificație dicotomică a axei inflorescenței în cîte două părți; ~tipie (v. -tipie), s. f., apariție a unor organe analoage de tip diferit la aceeași plantă; ~tom (v. -tom), adj., 1. Care se împarte în două. 2. (Despre tulpină) Care se divide prin bifurcație; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Ramificație a unui organ vegetal prin bifurcare sau prin divizare repetată în alte două părți.

Intrare: dicotomie / dihotomie
dicotomie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dicotomie
  • dicotomia
plural
  • dicotomii
  • dicotomiile
genitiv-dativ singular
  • dicotomii
  • dicotomiei
plural
  • dicotomii
  • dicotomiilor
vocativ singular
plural
dihotomie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihotomie
  • dihotomia
plural
  • dihotomii
  • dihotomiile
genitiv-dativ singular
  • dihotomii
  • dihotomiei
plural
  • dihotomii
  • dihotomiilor
vocativ singular
plural

dicotomie / dihotomie dihotomie

  • 1. logică Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc.
    surse: DEX '09 DN sinonime: bifurcare

etimologie: