10 definiții pentru bifurcare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bifurcare sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: bifurca] 1 Despărțire în două ramuri, direcții sau sensuri Si: bifurcație (1). 2 (Ccr) Loc unde se bifurcă ceva Si: bifurcație (2).

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca.

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca.

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Bifurcație.

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca.

BIFURCÁRE s.f. Acțiunea de a bifurca și rezultatul ei; bifurcație. [< bifurca].

bifurcare f. 1. împărțire în două: bifurcarea învățământului; 2. locul unde se bifurcă: bifurcarea drumului.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri

bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcării; pl. bifurcări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIFURCÁRE s. v. bifurcație.

BIFURCARE s. bifurcație, (pop.) înfurcitură. (~ a unui drum.)

Intrare: bifurcare
bifurcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bifurcare
  • bifurcarea
plural
  • bifurcări
  • bifurcările
genitiv-dativ singular
  • bifurcări
  • bifurcării
plural
  • bifurcări
  • bifurcărilor
vocativ singular
plural

bifurcare

etimologie:

  • vezi bifurca
    surse: DEX '09 DEX '98 DN