16 definiții pentru dihanie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

dihánie sf [At: PSALT. HUR. 125r /23 / V: (pop) deh~, (reg) dăh~ / Pl: ~ii, ~hắnii / E: vsl диханѥ „răsuflare”] 1 (Înv; mai ales la singular) Ființă. 2 (Înv; fig) Inimă. 3 (Înv) Lume multă. 4 Animal (sălbatic) Si: fiară, jivină. 5 (Reg) Vânat. 6 (Orn; reg) Bufniță (Bubo bubo). 7 Ființă ciudată, înspăimântătoare, de dimensiuni mari Si: namilă. 8 (Îvr) Monstru.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă, monstru. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină, lighioană. Acum... noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119. ◊ (Metaforic) Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; monstru, namilă. Atunci îmi văzură ochii... o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84. Din cînd în cînd, o movilă de prund... trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139. Mai merge el cît merge, și... numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239. ◊ Fig. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156. ♦ (Familiar) Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe. Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32. Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66. ♦ Fig. Ciudățenie, monstruozitate. (În forma de pl. dihanii) [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. 3. (Învechit și popular) Ființă, vietate. Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Pl. și: dihanii.

DIHÁNIE ~ănii f. 1) Animal sălbatic; jigodie; jiganie; jivină; lighioană. 2) Ființă imaginară de dimensiuni mari și neproporționate; namilă; monstru. 3) pop. Ființă vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije

dihanie f. 1. animal monstruos, fiară sălbatică: cu o limbă ca de o dihanie turbată ISP.; 2. monstru, minunăție; iată că vede o dihanie de om CR.; 3. porecla țiganului; 4. femeie sau fată foarte urîtă. [Vechiu-rom. dihanie, suflare. («Toată dihania să laude Domnul», Coresi) = slav. DYHANIĬE, suflare: vechiul sens de ființă viețuitoare sau animal în genere s’a restrâns în limba modernă la cel de animal monstru sau fiară răpitoare].

dihánie f., -ăniĭ (vsl. dyhaniĭe, răsuflare, bg. „răsuflare, vietate, animal”, ca lat. animal, d. ánima, ánimus, suflet, vgr. ánemos, vînt. V. duh, bîzdîganie). Animal monstruos orĭ straniŭ. Fig. Om urît: ce dihanie de om! V. jivină.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dihanie (animal) (desp. -ni-e) s. f., art. dihania (desp. -ni-a), g.-d. art. dihaniei; pl. dihănii, art. dihăniile (desp. -ni-i-)

dihanie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihania (-ni-a), g.-d. art. dihaniei; pl. dihănii, art. dihăniile (-ni-i-)

dihánie s. f. (sil. -ni-e), art. dihánia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihánii; pl. dihănii, art. dihăniile (sil. -ni-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIHÁNIE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare.

DIHANIE s. bestie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

dihanie s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dihánie (dihắnii), s. f.1. (Înv.) Ființă, animal, vietate. – 2. (Banat) Mulțime, lume. – 3. Fiară, lighioană. – 4. Monstru. Sl. dychanije „respirație, spirit” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bîzdîganie, duh. Cihac, II, 95, se referă greșit la sl. divŭ „minune”, sb., cr. divni „monstru”.

Intrare: dihanie
dihanie1 (pl. -ănii) substantiv feminin
  • silabație: -ni-e info
substantiv feminin (F141)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihanie
  • dihania
plural
  • dihănii
  • dihăniile
genitiv-dativ singular
  • dihănii
  • dihaniei
plural
  • dihănii
  • dihăniilor
vocativ singular
plural
dihanie2 (pl. -anii) substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihanie
  • dihania
plural
  • dihanii
  • dihaniile
genitiv-dativ singular
  • dihanii
  • dihaniei
plural
  • dihanii
  • dihaniilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dihanie, dihăniisubstantiv feminin

  • 1. Animal sălbatic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Acum... noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. DLRLC
    • format_quote Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. DLRLC
    • format_quote Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119. DLRLC
    • format_quote metaforic Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017. DLRLC
  • 2. Ființă ciudată, monstruoasă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Atunci îmi văzură ochii... o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84. DLRLC
    • format_quote Din cînd în cînd, o movilă de prund... trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139. DLRLC
    • format_quote Mai merge el cît merge, și... numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239. DLRLC
    • format_quote figurat De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156. DLRLC
    • 2.1. familiar Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe. DLRLC
      • format_quote Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32. DLRLC
      • format_quote Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. DLRLC
      • format_quote Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66. DLRLC
    • 2.2. figurat Ciudățenie, monstruozitate. DLRLC
      • format_quote [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. DLRLC
  • 3. Ființă, vietate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. DLRLC
    • format_quote Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.