2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente, probe prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți.

dezvinovățire sf [At: TDRG / Pl: ~ri / E: dezvinovăți] Disculpare.

DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; cuvinte, argumente prin care cineva (se) dezvinovățește; dezvinuire, disculpare. – V. dezvinovăți.

DEZVINOVĂȚÍRE, dezvinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezvinovăți; justificare, disculpare. «Voiam să te ajut, tăicuță», a rostit iarăși, în chip de dezvinovățire. PAS, Z. I 201.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Pref. dez- + [în]vinovăți.

dezvinovățí [At: BIBLIA (1688), ap. DLR ms / Pzi: ~țésc / E: dez- + (în)vinovăți] 1 vr A se disculpa. 2 vt (Rar) A declara pe cineva nevinovat. 3 vt (Rar) A demonstra nevinovăția cuiva.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Dez- + [în]vinovăți.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa, a se justifica. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. ISPIRESCU, L. 353. ◊ Expr. (Neobișnuit) A se dezvinovăți pe altul = a da vina pe altul. Omul cînd greșește Adeseori pe altul se dezvinovățește. DONICI, la TDRG. ♦ Tranz. (Rar) A declara (pe cineva) nevinovat. Jurații luminați l-au dezvinovățit în unanimitate. CAMIL PETRESCU, T. II 595.

A DEZVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. A recunoaște ca fîind nevinovat; a dezvinui; a justifica; a disculpa. /dez- + a [în]vinovăți

A SE DEZVINOVĂȚÍ mă ~ésc intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se disculpa; a se dezvinui; a se justifica. /dez- + a [în]vinovăți

desvinovățì v. a declara nevinovat, a justifica o persoană acuzată.

dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri

dezvinovățíre s. f., g.-d. art. dezvinovățírii; pl. dezvinovățíri

dezvinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 dezvinovățeáscă

dezvinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezvinovățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZVINOVĂȚÍRE s. disculpare, justificare, scuză, (rar) dezvinuire, scuzare, scuză. (O ~ neconvingătoare.)

DEZVINOVĂȚIRE s. disculpare, justificare, scuză, (rar) dezvinuire, scuzare. (O ~ neconvingătoare.)

Dezvinovățire ≠ inculpare, învinovățire, învinuire

arată toate definițiile

Intrare: dezvinovățire
dezvinovățire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezvinovățire
  • dezvinovățirea
plural
  • dezvinovățiri
  • dezvinovățirile
genitiv-dativ singular
  • dezvinovățiri
  • dezvinovățirii
plural
  • dezvinovățiri
  • dezvinovățirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezvinovăți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezvinovăți
  • dezvinovățire
  • dezvinovățit
  • dezvinovățitu‑
  • dezvinovățind
  • dezvinovățindu‑
singular plural
  • dezvinovățește
  • dezvinovățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezvinovățesc
(să)
  • dezvinovățesc
  • dezvinovățeam
  • dezvinovății
  • dezvinovățisem
a II-a (tu)
  • dezvinovățești
(să)
  • dezvinovățești
  • dezvinovățeai
  • dezvinovățiși
  • dezvinovățiseși
a III-a (el, ea)
  • dezvinovățește
(să)
  • dezvinovățească
  • dezvinovățea
  • dezvinovăți
  • dezvinovățise
plural I (noi)
  • dezvinovățim
(să)
  • dezvinovățim
  • dezvinovățeam
  • dezvinovățirăm
  • dezvinovățiserăm
  • dezvinovățisem
a II-a (voi)
  • dezvinovățiți
(să)
  • dezvinovățiți
  • dezvinovățeați
  • dezvinovățirăți
  • dezvinovățiserăți
  • dezvinovățiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezvinovățesc
(să)
  • dezvinovățească
  • dezvinovățeau
  • dezvinovăți
  • dezvinovățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezvinovățire

etimologie:

  • vezi dezvinovăți
    surse: DEX '98 DEX '09

dezvinovăți

etimologie:

  • Prefix dez- + [în]vinovăți.
    surse: DEX '09