DEZOLARE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

dezolare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 289 / S și: (înv) deso~ / Pl: ~lări / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (înv) dezolație (2). 3 Deprimare.

DEZOLARE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

DEZOLARE s. f. 1. Mîhnire adîncă, tristețe, jale. De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31. 2. Fig. Pustiu, pustietate, singurătate tristă și apăsătoare. Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96. [Cîrciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.

DEZOLARE s.f. 1. Tristețe, jale, mîhnire adîncă; dezolațiune. 2. (Fig.) Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu. [< dezola].

DEZOLARE s. f. 1. tristețe, jale, mâhnire adâncă. 2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu. (< dezola)

DEZOLARE ~ări f. Stare de apăsare sufletească profundă și persistentă; depresiune; deprimare. /v. a dezola

dezolare f. 1. devastare completă, ruină desăvârșită; 2. fig. mâhnire mare, durere adâncă.

DEZOLA, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

dezola [At: NEGULICI / S și: (înv) deso~ / Pzi: ~lez / E: fr désoler, lat desolare] 1 vt (Înv, d. localități, regiuni) A pustii. 2-3 vtr (Liv) A (se) întrista profund Si: a deprima.

DEZOLA, dezolez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

DEZOLA, dezolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A întrista, a mîhni; a descuraja.

DEZOLA vb. I. tr. A mîhni, a îndurera, a întrista mult. [< fr. désoler, it., lat. desolare].

DEZOLA vb. tr. a mâhni adânc, a îndurera, a întrista, a deprima. (< fr. désoler, lat. desolare)

A DEZOLA ~ez tranz. 1) A mâhni profund. 2) A aduce în stare de dezolare; a deprima. /<fr. désoler

dezolà v. 1. a devasta cu totul; 2. fig. a cauza o mare întristare; 3. a se mâhni adânc.

* dezolațiune f. (lat. desolátio, -ónis). Mare devastare. Fig. Întristare extremă. – Și -áție și -áre.

* dezoléz v. tr. (lat. desólo, -soláre, a devasta de tot, d. solare, a devasta [d. solus, singur]. V. solitar). Devastez grozav. Fig. Întristez adînc.

dezolare s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări

dezolare s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări

dezolare s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări

dezola (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezolez, 3 dezolează; conj. prez. 1 sg. să dezolez, 3 să dezoleze

dezola (a ~) vb., ind. prez. 3 dezolează

dezola vb., ind. prez. 1 sg. dezolez, 3 sg. și pl. dezolează

DEZOLARE s. v. jale.