2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

dezolare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 289 / S și: (înv) deso~ / Pl: ~lări / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (înv) dezolație (2). 3 Deprimare.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

DEZOLÁRE s. f. 1. Mîhnire adîncă, tristețe, jale. De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31. 2. Fig. Pustiu, pustietate, singurătate tristă și apăsătoare. Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96. [Cîrciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.

DEZOLÁRE s.f. 1. Tristețe, jale, mâhnire adâncă; dezolațiune. 2. (Fig.) Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu. [< dezola].

DEZOLÁRE s. f. 1. tristețe, jale, mâhnire adâncă. 2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu. (< dezola)

DEZOLÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească profundă și persistentă; depresiune; deprimare. /v. a dezola

dezolare f. 1. devastare completă, ruină desăvârșită; 2. fig. mâhnire mare, durere adâncă.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

dezolá [At: NEGULICI / S și: (înv) deso~ / Pzi: ~léz / E: fr désoler, lat desolare] 1 vt (Înv, d. localități, regiuni) A pustii. 2-3 vtr (Liv) A (se) întrista profund Si: a deprima.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A întrista, a mîhni; a descuraja.

DEZOLÁ vb. I. tr. A mâhni, a îndurera, a întrista mult. [< fr. désoler, it., lat. desolare].

DEZOLÁ vb. tr. a mâhni adânc, a îndurera, a întrista, a deprima. (< fr. désoler, lat. desolare)

A DEZOLÁ ~éz tranz. 1) A mâhni profund. 2) A aduce în stare de dezolare; a deprima. /<fr. désoler

dezolà v. 1. a devasta cu totul; 2. fig. a cauza o mare întristare; 3. a se mâhni adânc.

* dezolațițune f. (lat. desolátio, -ónis). Mare devastare. Fig. Întristare extremă. – Și -áție și -áre.

* dezoléz v. tr. (lat. desólo, -soláre, a devasta de tot, d. solare, a devasta [d. solus, singur]. V. solitar). Devastez grozav. Fig. Întristez adînc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări

arată toate definițiile

Intrare: dezolare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezolare
  • dezolarea
plural
  • dezolări
  • dezolările
genitiv-dativ singular
  • dezolări
  • dezolării
plural
  • dezolări
  • dezolărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezola
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezola
  • dezolare
  • dezolat
  • dezolatu‑
  • dezolând
  • dezolându‑
singular plural
  • dezolea
  • dezolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezolez
(să)
  • dezolez
  • dezolam
  • dezolai
  • dezolasem
a II-a (tu)
  • dezolezi
(să)
  • dezolezi
  • dezolai
  • dezolași
  • dezolaseși
a III-a (el, ea)
  • dezolea
(să)
  • dezoleze
  • dezola
  • dezolă
  • dezolase
plural I (noi)
  • dezolăm
(să)
  • dezolăm
  • dezolam
  • dezolarăm
  • dezolaserăm
  • dezolasem
a II-a (voi)
  • dezolați
(să)
  • dezolați
  • dezolați
  • dezolarăți
  • dezolaserăți
  • dezolaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezolea
(să)
  • dezoleze
  • dezolau
  • dezola
  • dezolaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezolare

  • exemple
    • De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172.
      surse: DLRLC
    • Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Singurătate tristă și apăsătoare.
      exemple
      • Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96.
        surse: DLRLC
      • [Cârciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162.
        surse: DLRLC
      • Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dezola
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

dezola

etimologie: