2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezoláre sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 289 / S și: (înv) deso~ / Pl: ~lắri / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (înv) dezolație (2). 3 Deprimare.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

DEZOLÁRE s. f. 1. Mîhnire adîncă, tristețe, jale. De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31. 2. Fig. Pustiu, pustietate, singurătate tristă și apăsătoare. Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96. [Cîrciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Ce sinistră evocare a naturii ! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări

DEZOLÁRE s.f. 1. Tristețe, jale, mâhnire adâncă; dezolațiune. 2. (Fig.) Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu. [< dezola].

DEZOLÁRE s. f. 1. tristețe, jale, mâhnire adâncă. 2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu. (< dezola)

DEZOLÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească profundă și persistentă; depresiune; deprimare. /v. a dezola

dezolare f. 1. devastare completă, ruină desăvârșită; 2. fig. mâhnire mare, durere adâncă.

dezolá [At: NEGULICI / S și: (înv) deso~ / Pzi: ~léz / E: fr désoler, lat desolare] 1 vt (Înv, d. localități, regiuni) A pustii. 2-3 vtr (Liv) A (se) întrista profund Si: a deprima.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întrista, a mâhni profund; a deprima. – Din fr. désoler.

DEZOLÁ, dezolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A întrista, a mîhni; a descuraja.

dezolá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezoleáză

dezolá vb., ind. prez. 1 sg. dezoléz, 3 sg. și pl. dezoleáză

DEZOLÁ vb. I. tr. A mâhni, a îndurera, a întrista mult. [< fr. désoler, it., lat. desolare].

DEZOLÁ vb. tr. a mâhni adânc, a îndurera, a întrista, a deprima. (< fr. désoler, lat. desolare)

A DEZOLÁ ~éz tranz. 1) A mâhni profund. 2) A aduce în stare de dezolare; a deprima. /<fr. désoler

Intrare: dezola
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezola dezolare dezolat dezolând singular plural
dezolea dezolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezolez (să) dezolez dezolam dezolai dezolasem
a II-a (tu) dezolezi (să) dezolezi dezolai dezolași dezolaseși
a III-a (el, ea) dezolea (să) dezoleze dezola dezolă dezolase
plural I (noi) dezolăm (să) dezolăm dezolam dezolarăm dezolaserăm, dezolasem*
a II-a (voi) dezolați (să) dezolați dezolați dezolarăți dezolaserăți, dezolaseți*
a III-a (ei, ele) dezolea (să) dezoleze dezolau dezola dezolaseră
Intrare: dezolare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezolare dezolarea
plural dezolări dezolările
genitiv-dativ singular dezolări dezolării
plural dezolări dezolărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)