DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.

dezmoștenit, ~ă [At: HELIADE, O. II, 45 / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezmoșteni] 1 a (D. oameni) Care a fost înlăturat (prin testament) de la o moștenire (1). 2-3 smf, a (Persoană) lipsită de drepturi, de bunuri materiale, de bucuriile vieții.

DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile, de bucuriile vieții; care se află în stare de sărăcie, de mizerie. – V. dezmoșteni.

DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Înlăturat de la o moștenire. Fiu dezmoștenit. 2. Fig. Lipsit de drepturi, privat de bunurile vieții, exploatat. (Substantivat) Poeziile... de durere [ale lui Beldiceanu] sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127.

DEZMOȘTENIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEZMOȘTENI. 3) și substantival fig. (despre persoane) Care se află în stare de sărăcie; lipsit (total) de bunuri materiale. 3) fig. Care este privat (total) de drepturi. /v. a dezmoșteni

dezmoștenít, -ă adj. Scos din moștenire. Fig. Nenorocit: un dezmoștenit al soarteĭ.

DEZMOȘTENI, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Pref. dez- + moșteni (după fr. déshériter).

dezmoșteni vt [At: LB / S și: desm~ / Pzi: ~nesc / E: dez- + moșteni] (C.i. oameni) A lipsi de dreptul de moștenire (1), înlăturând din testament.

DESMOȘTENI, DEZ- (-enesc) vb. tr. A scoate pe cineva din moștenire, a-l lipsi de moștenire.

DESMOȘTENIT, DEZ- adj. p. DESMOȘTENI. Lipsit de moștenire ¶ 2 Ⓕ (adj. și sm.) Lipsit de anumite bunuri pe care le au alții: desmoșteniții soartei; sărmanii desmoșteniți cari suferă și plîng în umbră (BR.-VN.).

DEZMOȘTENI, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni (după fr. déshériter).

DEZMOȘTENI, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi (pe cineva) de dreptul de moștenire, a înlătura de la moștenire. Te dezmoștenesc... adause preoteasa Raveica. Te dezmoștenesc pe vecii vecilor... Nu ți se cade să stăpînești ogoarele. CAMILAR, N. I 339. S-o dezmoștenesc? Și ce să fac eu cu averea asta moartă? CAMIL PETRESCU, T. I 163. Nu mi-i face niciodată să dezmoștenesc pe fiul meu. NEGRUZZI, S. III 158.

A DEZMOȘTENI ~esc tranz. A lipsi (prin testament) de moștenire. /dez- + a moșteni

desmoștenì v. a lipsi pe cineva de o moștenire.

desmoștenésc V. dezm-.

dezmoștenésc v. tr. (d. a moșteni, după fr. déshériter orĭ lat. exheredare). Exclud din moștenire. Fig. Urgisesc, persecut.

dezmoșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenesc, 3 sg. dezmoștenește, imperf. 1 dezmoșteneam; conj. prez. 1 sg. să dezmoștenesc, 3 să dezmoștenească

dezmoșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenesc, imperf. 3 sg. dezmoștenea; conj. prez. 3 să dezmoștenească

dezmoșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenesc, imperf. 3 sg. dezmoștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmoștenească

dezmoșteni

desmoștenesc, -neam 1 imp.

DEZMOȘTENI vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)

DEZMOȘTENI vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)