DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile vieții; privat de drepturi. – V. dezmoșteni.

dezmoștenit, ~ă [At: HELIADE, O. II, 45 / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezmoșteni] 1 a (D. oameni) Care a fost înlăturat (prin testament) de la o moștenire (1). 2-3 smf, a (Persoană) lipsită de drepturi, de bunuri materiale, de bucuriile vieții.

DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile, de bucuriile vieții; care se află în stare de sărăcie, de mizerie. – V. dezmoșteni.

DEZMOȘTENIT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Înlăturat de la o moștenire. Fiu dezmoștenit. 2. Fig. Lipsit de drepturi, privat de bunurile vieții, exploatat. (Substantivat) Poeziile... de durere [ale lui Beldiceanu] sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127.

DEZMOȘTENIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEZMOȘTENI. 3) și substantival fig. (despre persoane) Care se află în stare de sărăcie; lipsit (total) de bunuri materiale. 3) fig. Care este privat (total) de drepturi. /v. a dezmoșteni

dezmoștenít, -ă adj. Scos din moștenire. Fig. Nenorocit: un dezmoștenit al soarteĭ.