2 intrări

18 definiții

dezmorțít1 sn [At: MDA ms / E: dezmorți] 1-4 Dezmorțire (1-4).

dezmorțít2, ~ă a [At: PISCUPESCU, O. 249/17 / V: (reg) diz~, ~zam~ / S și: desm~ / Pl: ~íți, ~e / E: dezmorți] 1 (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a ieșit din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig, de îngheț, readus în simțire. 2 (Pex) Mlădios și sprinten. 3 (Fig) Trezit din starea de pasivitate Si: reanimat, reînsuflețit, reînviat. 4-5 (D. obiecte aflate la temperaturi scăzute) Adus sau ajuns la o temperatură mai ridicată.

DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.

DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.

DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe, mai ales despre părțile corpului omenesc) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală. Primăvara, albinele dezmorțite își încep munca. 2. (Despre natură și despre elementele ei) Reînviat. Se simte ca un trunchi dezmorțit în primăvară. C. PETRESCU, Î. II 76. Pămîntul dezmorțit... Și de asprimea iernii simțindu-se ferit, De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde. ALECSANDRI, P. III 35.

dezmorțí vtr [At: LB / V: ~zam~, diz~ (S și: dis~), (reg) ~murțî́ (S și: ~murțî) / S și: desm~ / Pzi: ~țésc / E: dez- + (a)morți] 1 vt (D. ființe sau părți ale corpului lor) A ieși din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig, de îngheț, a reîncepe să miște, să simtă, a-și reveni din înțepenire. 2 vr (Rar; îe) A (i) se ~ (cuiva) limba A începe să vorbească, a i se dezlega limba Cf dezlega. 3-4 vtr (Fig) A (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață, la o stare activă. 5 vt (Îvr) A intensifica. 6-7 vtr (C.i. obiecte la temperaturi scăzute) A aduce sau a ajunge la o temperatură mai ridicată

DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți.

DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba. v. dezlega. 2. Refl. (Despre un lichid foarte rece) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Dez- + [a]morți.

DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre ființe, mai ales despre om sau despre părți ale corpului său) A ieși din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a se trezi din starea de nesimțire sau de inerție. Ar trebui să te duci și tu cu femeile la bucătărie, să te dezmorțești puțin, că pînă acum te-ai zbuciumat. DEMETRIUS, V. 126. M-am scoborît din trăsură să mă dezmorțesc. IBRĂILEANU, A. 118. ◊ Expr. A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega limba, v. dezlega. Pe cînd însă, pe sub șure și la vatra bordeiului, ospățul și paturile se gătesc... limbile se dezmorțesc și prin glume, prin rîsuri cu hohote, ele răscumpără lungile ore de tăcere ale zilei. ODOBESCU, S III 19. ◊ Tranz. (Subiectul este omul sau, mai rar, un animal; complementul indică părți ale corpului, fig. oasele) Rîzînd către oșteni, își dezmorțeau ciolanele. SADOVEANU, Z. C. 204. Bătu talpa mai apăsat să-și dezmorțească vîrful degetelor în pantofii pirpirii. C. PETRESCU, C. V. 118. Dar calul răsuflă o dată bine și se scutură de-și dezmorți oasele, că doară stătuse multă vreme acolo ca-ntr-o temniță legat scurt. RETEGANUL, P. V 37. 2. (Despre o apă foarte rece) A deveni mai puțin rece (sub acțiunea căldurii). ♦ (Despre pămînt) A se dezgheța. Pămîntul începe să se dezmorțească.Fig. A reînvia, a se anima. Primăvara, întreaga vegetație se dezmorțește.Deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101.

dezmorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 să dezmorțeáscă

dezmorțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțésc, imperf. 3 sg. dezmorțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmorțeáscă

DEZMORȚÍ vb. v. dezgheța.

A se dezmorți ≠ a înțepeni

A DEZMORȚÍ ~ésc tranz. A face să se dezmorțească. /dez- + a amorți

A SE DEZMORȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane sau părți ale corpului lor) A reveni din starea de amorțeală; a se dezgheța. 2) (despre pământ) A se muia din cauza temperaturii mai ridicate de zero grade. 3) fig. A ieși din starea de inerție. 4) (despre natură) A se trezi la viață; a renaște; a reînvia. /dez- + a amorți

desmorți v. a trezi din amorțeală.

dezmorțésc v. tr. Scot din amorțeală, dezgurzesc. V. refl. Mă dezgurzesc. – În Olt. dezmu-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZMORȚÍ vb. a (se) dezgheța. (Se ~ puțin la gura sobei.)

Intrare: dezmorțit
dezmorțit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmorțit dezmorțitul dezmorți dezmorțita
plural dezmorțiți dezmorțiții dezmorțite dezmorțitele
genitiv-dativ singular dezmorțit dezmorțitului dezmorțite dezmorțitei
plural dezmorțiți dezmorțiților dezmorțite dezmorțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmorți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmorți dezmorțire dezmorțit dezmorțind singular plural
dezmorțește dezmorțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmorțesc (să) dezmorțesc dezmorțeam dezmorții dezmorțisem
a II-a (tu) dezmorțești (să) dezmorțești dezmorțeai dezmorțiși dezmorțiseși
a III-a (el, ea) dezmorțește (să) dezmorțească dezmorțea dezmorți dezmorțise
plural I (noi) dezmorțim (să) dezmorțim dezmorțeam dezmorțirăm dezmorțiserăm, dezmorțisem*
a II-a (voi) dezmorțiți (să) dezmorțiți dezmorțeați dezmorțirăți dezmorțiserăți, dezmorțiseți*
a III-a (ei, ele) dezmorțesc (să) dezmorțească dezmorțeau dezmorți dezmorțiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)