2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezmințíre sf [At: FILIMON, O. I, 281 / V: (înv) dem~ / S și: desm~ / Pl: ~ri / E: dezminți] 1 Retragere a celor spuse sau susținute (recunoscându-și greșeala) Si: contrazicere, dezmințit1 (1), retractare. 2 (Ccr) Document care conține o dezmințire (1) Si: dezmințit1 (2). 3 Anulare a unui fapt, a unei acțiuni etc. Si: dezmințit1 (3).

DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți.

DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți.

DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație sau declarație prin care se dezminte ceva. A mai avut norocul să moară înainte de a fi silit să îndure... arsura dezamăgirii și a dezmințirilor. M. I. CARAGIALE, C. 157.

dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri

dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri

DEZMINȚÍRE s. v. contestare.

Dezmințire ≠ confirmare

DEZMINȚÍRE s.f. Acțiunea de a dezminți și rezultatul ei; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. [< dezminți].

DEZMINȚÍRE s. f. acțiunea de a dezminți; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. (< dezminți)

DEZMINȚÍRE ~i f. 1) v. A DEZMINȚI și A SE DEZMINȚI. 2) Declarație prin care se dezminte ceva. /v. a (se) dezminți

dezmințí [At: FILIMON, O. I, 178 / V: (înv) dem~ / S și: desm~ / Pzi: ~mínt, (înv) ~țésc / E: dez- + minți (după fr démentir)] 1 vt (C. i. știri, zvonuri, opinii etc.) A declara că nu corespunde adevărului Si: a contesta, a infirma, a tăgădui. 2 vt (C. i. oameni) A dovedi că cele susținute sau afirmate (de cineva) sunt nefondate Si: a contrazice. 3 vr (D. oameni) A retracta. 4 vr (Îf negativă) A-și menține părerile sau atitudinea. 5-6 vtr A arăta sau a lăsa să se vadă că este altfel decât se credea. 7-8 vtr A înșela speranțele.

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir).

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minți (după fr. démentir).

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că o afirmație, o situație este falsă, că nu corespunde adevărului; a nega, a tăgădui, a contesta. Am să dezmint orice tratative. CAMIL PETRESCU, T. II 475. ◊ Refl. pas. Chiar dacă se va dezminți zvonul invaziei, noi tot trebuie să știm ce vrem și ce avem de făcut. CAMIL PETRESCU, B. 133. ♦ A arăta că este altfel decît pare, a nu fi în acord cu...; a da de gol, a trăda. Bine am găsit pe frații pe care nu-i cunosc încă, rosti Ana cu glasu-i blînd, pe care-l dezmințea într-una privirea ei. SADOVEANU, P. M. 238. Realitatea a dezmințit așteptările. IBRĂILEANU, SP. CR. 171. 2. Refl. A se arăta altfel decît este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei. Jupînița nu se dezminte... Ioana cunoaște istoria mai bine ca un dascăl. CAMIL PETRESCU, T. I 31. ♦ A recunoaște că a făcut o afirmație greșită, a da înapoi, a retracta. Ai inventat boala... și acum, ca să nu te dezminți, mă tratezi ca pe o convalescentă. IBRĂILEANU, A. 185. ♦ Tranz. A contrazice (pe cineva). Baba, înțelegînd ce se petrece în capul copilei, nu o dezminte și-i vorbește cu bunătate. IBRĂILEANU, S. 10.

dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 dezmíntă

dezmințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmíntă

DEZMINȚÍ vb. 1. v. contesta. 2. v. infirma.

DEZMINȚÍ vb. IV. tr. 1. A declara (cuiva sau despre cineva) că nu a spus adevărul, că a mințit. 2. A declara fals (un zvon, o știre etc.). 3. A nu răspunde așteptărilor, speranțelor. [P.i. dezmínt. / < dez- + minți, după fr. démentir].

DEZMINȚÍ vb. tr. 1. a declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespund adevărului. 2. a declara false (un zvon, o știre etc.); a infirma. ◊ a retracta. 3. a nu răspunde așteptărilor, speranțelor. (după fr. démentir)

Intrare: dezmințire
dezmințire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmințire dezmințirea
plural dezmințiri dezmințirile
genitiv-dativ singular dezmințiri dezmințirii
plural dezmințiri dezmințirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezminți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezminți dezmințire dezmințit dezmințind singular plural
dezminți, dezminte- dezmințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmint, dezmi (să) dezmint, dezmi dezmințeam dezminții dezmințisem
a II-a (tu) dezminți (să) dezminți dezmințeai dezmințiși dezmințiseși
a III-a (el, ea) dezminte (să) dezmintă, dezmință dezmințea dezminți dezmințise
plural I (noi) dezmințim (să) dezmințim dezmințeam dezmințirăm dezmințiserăm, dezmințisem*
a II-a (voi) dezmințiți (să) dezmințiți dezmințeați dezmințirăți dezmințiserăți, dezmințiseți*
a III-a (ei, ele) dezmint (să) dezmintă, dezmință dezmințeau dezminți dezmințiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)