16 definiții pentru dezminți desminți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Pref. dez- + minți (după fr. démentir).

dezmințí [At: FILIMON, O. I, 178 / V: (înv) dem~ / S și: desm~ / Pzi: ~mínt, (înv) ~țésc / E: dez- + minți (după fr démentir)] 1 vt (C.i. știri, zvonuri, opinii etc.) A declara că nu corespunde adevărului Si: a contesta, a infirma, a tăgădui. 2 vt (C.i. oameni) A dovedi că cele susținute sau afirmate (de cineva) sunt nefondate Si: a contrazice. 3 vr (D. oameni) A retracta. 4 vr (Îf negativă) A-și menține părerile sau atitudinea. 5-6 vtr A arăta sau a lăsa să se vadă că este altfel decât se credea. 7-8 vtr A înșela speranțele.

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minți (după fr. démentir).

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că o afirmație, o situație este falsă, că nu corespunde adevărului; a nega, a tăgădui, a contesta. Am să dezmint orice tratative. CAMIL PETRESCU, T. II 475. ◊ Refl. pas. Chiar dacă se va dezminți zvonul invaziei, noi tot trebuie să știm ce vrem și ce avem de făcut. CAMIL PETRESCU, B. 133. ♦ A arăta că este altfel decît pare, a nu fi în acord cu...; a da de gol, a trăda. Bine am găsit pe frații pe care nu-i cunosc încă, rosti Ana cu glasu-i blînd, pe care-l dezmințea într-una privirea ei. SADOVEANU, P. M. 238. Realitatea a dezmințit așteptările. IBRĂILEANU, SP. CR. 171. 2. Refl. A se arăta altfel decît este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei. Jupînița nu se dezminte... Ioana cunoaște istoria mai bine ca un dascăl. CAMIL PETRESCU, T. I 31. ♦ A recunoaște că a făcut o afirmație greșită, a da înapoi, a retracta. Ai inventat boala... și acum, ca să nu te dezminți, mă tratezi ca pe o convalescentă. IBRĂILEANU, A. 185. ♦ Tranz. A contrazice (pe cineva). Baba, înțelegînd ce se petrece în capul copilei, nu o dezminte și-i vorbește cu bunătate. IBRĂILEANU, S. 10.

DEZMINȚÍ vb. IV. tr. 1. A declara (cuiva sau despre cineva) că nu a spus adevărul, că a mințit. 2. A declara fals (un zvon, o știre etc.). 3. A nu răspunde așteptărilor, speranțelor. [P.i. dezmínt. / < dez- + minți, după fr. démentir].

DEZMINȚÍ vb. tr. 1. a declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespund adevărului. 2. a declara false (un zvon, o știre etc.); a infirma. ◊ a retracta. 3. a nu răspunde așteptărilor, speranțelor. (după fr. démentir)

A DEZMINȚÍ dezmínt tranz. 1) (fapte, afirmații etc.) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a contesta; a nega. 2) (opinii împărtășite anterior) A înceta de a mai susține; a retrage; a retracta. /dez- + a minți

A SE DEZMINȚÍ mă dezmínt intranz. (despre persoane) A se arăta altfel decât este. /dez- + a minți

desmințì v. 1. a declara falș: a desminți o știre; 2. a nu fi conform, a contrazice: experiența a desmințit prevederile mele.

dezmínt, a -țí v. tr. (d. mint, după fr. démentir). Dărîm afirmațiunea cuĭva: a dezminți vorba cuĭva, a-l dezmințĭ. Contrazic: faptele lui îĭ dezmint vorbele. V. refl. Mă contrazic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezmințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 dezmíntă

dezmințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmíntă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZMINȚÍ vb. 1. v. contesta. 2. v. infirma.

DEZMINȚI vb. 1. a contesta, a nega, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (~ adevărul celor afirmate.) 2. a contrazice, a infirma. (Acest fapt ~ părerea curentă.)

Intrare: dezminți
verb (VT309)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezminți
  • dezmințire
  • dezmințit
  • dezmințitu‑
  • dezmințind
  • dezmințindu‑
singular plural
  • dezminți
  • dezminte-
  • dezmințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmint
  • dezmi
(să)
  • dezmint
  • dezmi
  • dezmințeam
  • dezminții
  • dezmințisem
a II-a (tu)
  • dezminți
(să)
  • dezminți
  • dezmințeai
  • dezmințiși
  • dezmințiseși
a III-a (el, ea)
  • dezminte
(să)
  • dezmintă
  • dezmință
  • dezmințea
  • dezminți
  • dezmințise
plural I (noi)
  • dezmințim
(să)
  • dezmințim
  • dezmințeam
  • dezmințirăm
  • dezmințiserăm
  • dezmințisem
a II-a (voi)
  • dezmințiți
(să)
  • dezmințiți
  • dezmințeați
  • dezmințirăți
  • dezmințiserăți
  • dezmințiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmint
(să)
  • dezmintă
  • dezmință
  • dezmințeau
  • dezminți
  • dezmințiseră
verb (VT309)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desminți
  • desmințire
  • desmințit
  • desmințitu‑
  • desmințind
  • desmințindu‑
singular plural
  • desminți
  • desminte-
  • desmințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desmint
  • desmi
(să)
  • desmint
  • desmi
  • desmințeam
  • desminții
  • desmințisem
a II-a (tu)
  • desminți
(să)
  • desminți
  • desmințeai
  • desmințiși
  • desmințiseși
a III-a (el, ea)
  • desminte
(să)
  • desmintă
  • desmință
  • desmințea
  • desminți
  • desmințise
plural I (noi)
  • desmințim
(să)
  • desmințim
  • desmințeam
  • desmințirăm
  • desmințiserăm
  • desmințisem
a II-a (voi)
  • desmințiți
(să)
  • desmințiți
  • desmințeați
  • desmințirăți
  • desmințiserăți
  • desmințiseți
a III-a (ei, ele)
  • desmint
(să)
  • desmintă
  • desmință
  • desmințeau
  • desminți
  • desmințiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezminți desminți

  • 1. tranzitiv A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului.
    exemple
    • Am să dezmint orice tratative. CAMIL PETRESCU, T. II 475.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Chiar dacă se va dezminți zvonul invaziei, noi tot trebuie să știm ce vrem și ce avem de făcut. CAMIL PETRESCU, B. 133.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu...; a da de gol.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: trăda attach_file 2 exemple
      exemple
      • Bine am găsit pe frații pe care nu-i cunosc încă, rosti Ana cu glasu-i blînd, pe care-l dezmințea într-una privirea ei. SADOVEANU, P. M. 238.
        surse: DLRLC
      • Realitatea a dezmințit așteptările. IBRĂILEANU, SP. CR. 171.
        surse: DLRLC
    • 1.2. A contrazice pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: contrazice attach_file un exemplu
      exemple
      • Baba, înțelegînd ce se petrece în capul copilei, nu o dezminte și-i vorbește cu bunătate. IBRĂILEANU, S. 10.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Jupînița nu se dezminte... Ioana cunoaște istoria mai bine ca un dascăl. CAMIL PETRESCU, T. I 31.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A reveni asupra celor spuse înainte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: retracta attach_file un exemplu
      exemple
      • Ai inventat boala... și acum, ca să nu te dezminți, mă tratezi ca pe o convalescentă. IBRĂILEANU, A. 185.
        surse: DLRLC

etimologie: