2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

dezmățat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmăța] 1 Dezmățare (1).

dezmățat2, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 4412/ 24 / V: (reg) ~moțat / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmăța] 1 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe corp în dezordine Si: lăbărțat, rupt, sfâșiat, zdrențuit. 2 (D. oameni) Neglijent în ținută Si: deșănțat, șlampăt. 3 (Reg; d. păr) Ciufulit. 4 (D. activitățile oamenilor) Dezordonat. 5 (D. oameni) Care duce o viață plină de extravaganțe Si: depravat, desfrânat, destrăbălat.

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrînat. Numai acel dezmățat fecior... a putut săvîrși atare faptă. SADOVEANU, Z. C. 240. Dar ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se făcea cu atît mai dezmățată. SLAVICI, O. I 190. ♦ Cu o înfățișare dezordonată, neglijentă. O droaie de copii dezmățați se cățărau pe balustrade. BART, E. 75. (Cu pronunțare regională) Ajungînd printr-o pădure... văzură o babă urîtă, despletită, dezmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

DEZMĂȚAT ~tă (~ți, ~te) 1)Care este lipsit de bună cuviință; depravat. 2) Care este neglijent; dezordonat. /dez- + mațe + suf. ~at

dezmățát, -ă adj. (d. mațe, adică „cu haĭnele’n dezordine orĭ descheĭate, ca un hoĭt spintecat”). Cu haĭnele’n dezordine, descheĭat. – Fig. Destrăbălat. – În Serbia dezmoțat. V. destrăbălat.

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

desmățat a. 1. descins de peste cămașă, sdrențeros; 2. fig. destrăbălat, desfrânat. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 se dezméțe

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZMĂȚÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Bărbat ~.) erată

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dezmățát, -ă, dezmățați, -te, adj. – Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).

Intrare: dezmățat
dezmățat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezmățat
  • dezmățatul
  • dezmățatu‑
  • dezmăța
  • dezmățata
plural
  • dezmățați
  • dezmățații
  • dezmățate
  • dezmățatele
genitiv-dativ singular
  • dezmățat
  • dezmățatului
  • dezmățate
  • dezmățatei
plural
  • dezmățați
  • dezmățaților
  • dezmățate
  • dezmățatelor
vocativ singular
plural
desmățat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desmățat
  • desmățatul
  • desmăța
  • desmățata
plural
  • desmățați
  • desmățații
  • desmățate
  • desmățatele
genitiv-dativ singular
  • desmățat
  • desmățatului
  • desmățate
  • desmățatei
plural
  • desmățați
  • desmățaților
  • desmățate
  • desmățatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmăța
dezmăța1 (1 -ț) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
singular plural
  • dezmață
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmăț
(să)
  • dezmăț
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmeți
(să)
  • dezmeți
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmață
(să)
  • dezmețe
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
(să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
(să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmață
(să)
  • dezmețe
  • dezmățau
  • dezmăța
  • dezmățaseră
dezmăța2 (1 -țez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
singular plural
  • dezmățea
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmățez
(să)
  • dezmățez
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmățezi
(să)
  • dezmățezi
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmățea
(să)
  • dezmățeze
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
(să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
(să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmățea
(să)
  • dezmățeze
  • dezmățau
  • dezmăța
  • dezmățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezmățat desmățat

etimologie:

  • Prefix dez- + maț + sufix -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
    surse: DEX '09

dezmăța

etimologie: