2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezlănțuíre sf [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pl: ~ri / E: dezlănțui] 1 (Înv) Desfacere din lanț. 2 Pornire bruscă și manifestare cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: declanșare, iscare, începere, (înv) prorupere, (înv) prorupție, (îvp) scornire, stârnire, venire. 3 Năpustire cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: izbucnire, prăvălire. 4 Angajare (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 5 (Pex) Manifestare violentă a cuiva.

DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui.

DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui.

DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei; pornire violentă, declanșare. Imperialismul german a jucat un rol de frunte în dezlănțuirea a două războaie mondiale. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76. Vuietul înăsprit al vîntului, zborul nisipului și al pulberii, urgia de iad a dezlănțuirii neostoite a forțelor naturii îi acoperiră totul. MIHALE, O. 229. Fu o dezlănțuire fără margini, de mînie, de strigăte care să răsuceau spre cer. CAMIL PETRESCU, N. 22.

dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri

dezlănțuíre s. f., g.-d. art. dezlănțuírii; pl. dezlănțuíri

DEZLĂNȚUÍRE s. declanșare, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

Dezlănțuire ≠ ferecare, încătușare, înlănțuire

dezlănțuí [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pzi: ~lắnțui și (înv) ~ésc / E: dez- + lanț + -ui, după fr déchaîner] 1 vt (Înv) A da drumul la lanț. 2-3 vtr (D. fenomene naturale sau procese naturale, pex d. conflicte, evenimente etc.) A (se) porni brusc și a se manifesta cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: (fig) a se aprinde, a se declanșa, a se isca, a izbucni, (rar) a se prăvăli, (îvp) a se scorni, (înv) a se sparge, a se stârni. 4 vr (D. oameni) A se năpusti cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: a izbucni, (rar) a se prăvăli. 5 vr (D. oameni) A se angaja (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 6 vr (Pex; d. oameni) A se manifesta violent.

DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).

DEZLĂNȚUÍ, dezlănțui, vb. IV. 1. Refl. (Despre forțele naturii; p. ext. despre forțe descătușate de mîna omului) A porni cu violență, a-și da curs liber, a izbucni, a se declanșa. Cînd se dezlănțuie uraganul, [crestele muntelui] pornesc... împotriva lui, cu toate muchiile lor de piatră, ciocnindu-se groaznic. BOGZA, C. O. 59. În aceeași clipă se dezlănțui tunetul. C. PETRESCU, R. DR. 57. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte. SAHIA, N. 37. ◊ Tranz. (Poetic) Din sarabanda pe care necontenit elementele naturii o dezlănțuie pe crestele lui [ale Hăsmașului], trei rîuri mari pornesc în largul țării. BOGZA, C. O. 55. ♦ A năvăli cu furie, a se năpusti. Cu o crudă voluptate Oltul... se dezlănțuie asupra lor [a brazilor], înecîndu-i. BOGZA, C. O. 97. 2. Tranz. (Rar) A desface ceva din lanțuri, a da drumul din lanț. Numai după ce strigară... că ei sînt... dezlănțui bunica poarta și-i lăsă în curte. La TDRG.

dezlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlắnțui, 3 dezlắnțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá; conj. prez. 3 să dezlắnțuie

dezlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá

DEZLĂNȚUÍ vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti.

A dezlănțui ≠ a fereca, a încătușa, a înlănțui

A DEZLĂNȚUÍ dezlănțui tranz. A face să se dezlănțuie. /dez- + lanț + suf. ~ui

A SE DEZLĂNȚUÍ pers. 3 se dezlănțuie intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni; a irupe. /dez- + lanț + suf. ~ui

deslănțuì v. 1. a desface lanțul; 2. fig. a da curs liber; a deslănțui patimile; 3. a se repezi cu violență.

deslănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Fig. Daŭ drumu. V. refl. Mă răped, năvălesc: furtuna s’a deslănțuit. Și dezl-.

Intrare: dezlănțui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezlănțui dezlănțuire dezlănțuit dezlănțuind singular plural
dezlănțuie dezlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezlănțui (să) dezlănțui dezlănțuiam dezlănțuii dezlănțuisem
a II-a (tu) dezlănțui (să) dezlănțui dezlănțuiai dezlănțuiși dezlănțuiseși
a III-a (el, ea) dezlănțuie (să) dezlănțuie dezlănțuia dezlănțui dezlănțuise
plural I (noi) dezlănțuim (să) dezlănțuim dezlănțuiam dezlănțuirăm dezlănțuiserăm, dezlănțuisem*
a II-a (voi) dezlănțuiți (să) dezlănțuiți dezlănțuiați dezlănțuirăți dezlănțuiserăți, dezlănțuiseți*
a III-a (ei, ele) dezlănțuie (să) dezlănțuie dezlănțuiau dezlănțui dezlănțuiseră
Intrare: dezlănțuire
dezlănțuire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezlănțuire dezlănțuirea
plural dezlănțuiri dezlănțuirile
genitiv-dativ singular dezlănțuiri dezlănțuirii
plural dezlănțuiri dezlănțuirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)