17 definiții pentru dezacord desacord


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.

DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.

dezacord sn [At: NEGULICI / S și: (înv) desa~ / Pl: ~uri / E: fr désaccord] 1 Lipsă de înțelegere între oameni Si: discordie, dispută, neînțelegere. 2 Dezaprobare. 3 Lipsă a acordajului unui instrument muzical Si: dezacordaj, dezacordare (1), dezacordat1 (1). 4 Lipsă de armonie în cadrul unei serii de sunete muzicale. 5-6 (Îljv) În ~ (Care este) fără armonie. 7 Lipsă de potrivire Si: discordanță, neconcordanță. 8 (Pex) Contradicție. 9 (Grm) Lipsă de acord în cadrul flexiunii nominale și verbale sau între subiect și predicat Si: (rar) dezacordare (4). 10 (Fiz) Dezacordare (3). modificată

DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între opinii, sentimente, fenomene). V. discordanță. Am găsit în domnia-ta un om în desăvîrșit dezacord cu ceea ce îl înconjură. SADOVEANU, Z. C. 73.

DEZACÓRD s.n. 1. (Muz.) Lipsă de acord. 2. Neînțelegere. [Cf. fr. désaccord].

DEZACÓRD s. n. lipsă de acord, de armonie; neînțelegere, diferend, disensiune. ◊ (gram.) lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. désaccord)

DEZACÓRD ~uri n. 1) Lipsă de acord (între puncte de vedere, concepții etc.); disensiune; diferend. 2) muz. Lipsă de armonie între sunete. /<fr. désaccord

* 1) dezacórd n., pl. urĭ (fr. désaccord). Lipsă de acord, discordanță. Fig. Discordie, neunire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri

dezacórd s. n. (sil. mf. dez-), pl. dezacórduri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZACÓRD s. 1. v. nepotrivire. 2. v. neînțelegere.

DEZACORD s. 1. discordanță, discrepanță, disonanță, distonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEZACORD. Subst. Dezacord, discordanță, neînțelegere, nepotrivire, distonanță, notă falsă, stridență. Discordie, dezbinare, divergență; contradicție, opoziție, incompatibilitate, antagonism; conflict, diferend, vrajbă, vrăjmășie, învrăjbire, zîzanie, dihonie (reg.), animozitate, ceartă, disensiune. Controversă, contrazicere, dispută. Nemulțumire, indignare; dezaprobare, dezavuare (livr.), repudiere, protest. Negare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire. Opoziție, opunere, obiecție, critică, împotrivire, respingere, frondă (fig.), disidență, ostilitate; încontrare (pop.), ciocnire (fig.), înfruntare. Cîrteală (pop.), murmur, plîngere, reclamație. Nonconformism. Oponent, opozant, neconformist, nonconformist. Iconoclast; disident. Mărul discordiei. Adj. Discordant, distonant, nepotrivit, divergent; strident, fals; contrar, contradictoriu, antagonic, antagonist, opus, potrivnic, antitetic. Cîrcotaș (pop. și fam.), certăreț, cîrtitor (pop.); dezbinâtor (rar), învrăjbitor. Condamnabil, reprobabil, blamabil (livr.), criticabil. Nemulțumit, intolerant, neîngăduitor, dezaprobator. Vb. A fi în dezacord, a fi în discordanță, a distona, a nu se potrivi. A fi împotriva, a contrazice, a spune nu, a se încontra (pop.), a fi (a se lua) (în) contra cu cineva, a se împotrivi, a se opune, a fi în conflict. A obiecta, a ridica obiecții, a respinge, a dezaproba, a dezavua (livr.), a repudia, a renega, a refuza; a tăgădui, a abjura, a nega. A critica, a combate, a protesta, a ridica vocea (glasul) împotriva cuiva. A condamna, a reproba, a blama, a anatemiza (rar), a afurisi (bis.), a huli (pop.). A fi nemulțumit, a cîrti (pop.), a murmura. A nu tolera, a nu îngădui, a nu permite. A opune, a dezbina, a învrăjbi, a băga zîzanie. Adv. În dezacord, în discordanță. Împotrivă, în contra; contrar. Fără armonie, fără înțelegere. Ca pisica și cîinele, ca șoarecele cu pisica. V. ceartă, deosebire, împotrivire, negare, opoziție, răzvrătire.

DEZACÓRD s. n. (cf. fr. désaccord): nepotrivire între predicat și subiect din punctul de vedere al persoanei și al numărului; lipsă de acord între predicat și subiect, ca în exemplele – Ei zice și face; Perele este zemoase. D. este caracteristic vorbirii populare și regionale și trebuie evitat.

Intrare: dezacord
  • silabație: de-za-cord, dez-a-cord info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezacord
  • dezacordul
  • dezacordu‑
plural
  • dezacorduri
  • dezacordurile
genitiv-dativ singular
  • dezacord
  • dezacordului
plural
  • dezacorduri
  • dezacordurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: IVO-III
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desacord
  • desacordul
  • desacordu‑
plural
  • desacorduri
  • desacordurile
genitiv-dativ singular
  • desacord
  • desacordului
plural
  • desacorduri
  • desacordurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezacord desacord

  • 1. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, prin extensiune, între opinii, sentimente, fenomene).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 sinonime: diferend disensiune nepotrivire neînțelegere antonime: acord attach_file un exemplu
    exemple
    • Am găsit în domnia-ta un om în desăvîrșit dezacord cu ceea ce îl înconjură. SADOVEANU, Z. C. 73.
      surse: DLRLC
    • 1.1. gramatică Lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare.
      surse: MDN '00

etimologie: