3 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

destrăbălát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăbăla] 1-2 Destrăbălare (1-2). 3 Depravare. 4 Destrăbălare (4).

destrăbălát2, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C.159 / Pl: ~áți, ~e / E: destrăbăla] 1 (D. oameni) Care are o comportare ieșită din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat (1), (pop) deșucheat, (îrg) destrămat (5), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 2 (D. femei) Care duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Si: depravat, desfrânat, deșănțat (1), imoral, pierdut, stricat, (pop) parșiv. 3 (D. viața, atitudinea, purtarea sau ținuta oamenilor) Care denotă ieșirea din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, indecent, pervertit, vicios, (liv) libertin, (pop) deocheat, deșucheat (1), (îrg) destrămat (6), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 4 (Trs; d. obiecte de îmbrăcămnte) Descheiat. 5 (Reg; d. oameni) Foarte sărac.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.

DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj. (Despre persoane și, p. ext., despre viața, atitudinea, purtarea sau ținuta lor) Care duce o viață imorală; desfrînat, dezmățat, depravat. Don Juan nu-i mulțumit de cum trăiește și în viața lui, care ni se pare nouă destrăbălată, el găsește deseori pricini de durere. IONESCU-RION, C. 84. ♦ (Substantivat) Persoană desfrînată. Damian nu ar fi crezut minciuna pe care o ascultase Lahu de la o destrăbălată ca oricare alta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 32.

destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte

destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; f. sg. destrăbălátă, pl. destrăbăláte

DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DESTRĂBĂLÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.

destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar. stră-. V. dezmățat și zbrehud.

destrăbălá vr [At: POLIZU / Pzi: ~léz / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.

DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.

!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză

destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză

DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.

destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).

A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat

Intrare: destrăbăla
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) destrăbăla destrăbălare destrăbălat destrăbălând singular plural
destrăbălea destrăbălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) destrăbălez (să) destrăbălez destrăbălam destrăbălai destrăbălasem
a II-a (tu) destrăbălezi (să) destrăbălezi destrăbălai destrăbălași destrăbălaseși
a III-a (el, ea) destrăbălea (să) destrăbăleze destrăbăla destrăbălă destrăbălase
plural I (noi) destrăbălăm (să) destrăbălăm destrăbălam destrăbălarăm destrăbălaserăm, destrăbălasem*
a II-a (voi) destrăbălați (să) destrăbălați destrăbălați destrăbălarăți destrăbălaserăți, destrăbălaseți*
a III-a (ei, ele) destrăbălea (să) destrăbăleze destrăbălau destrăbăla destrăbălaseră
Intrare: destrăbălat (adj.)
destrăbălat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destrăbălat destrăbălatul destrăbăla destrăbălata
plural destrăbălați destrăbălații destrăbălate destrăbălatele
genitiv-dativ singular destrăbălat destrăbălatului destrăbălate destrăbălatei
plural destrăbălați destrăbălaților destrăbălate destrăbălatelor
vocativ singular
plural
Intrare: destrăbălat (s.m.)
destrăbălat substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destrăbălat destrăbălatul
plural destrăbălați destrăbălații
genitiv-dativ singular destrăbălat destrăbălatului
plural destrăbălați destrăbălaților
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)