2 intrări

7 definiții

despús s.n. (înv.) putere, stăpânire.

despús n., pl. urĭ (d. despun). Vechĭ. Stăpînire, putere.

despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Pușcariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv. (sec. XVI-XVII), și der. despuitor, s. m. (conducător, șef, căpetenie); despus, s. n. (dominație, cîrmuire). Cf. dispune.

despúĭ și -pún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dĭspóno, -pónere, a dispune, a așeza). Vechĭ. Stăpînesc. V. refl. Mă așez, mă stabilesc.

Intrare: despus
despus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despus, despus despusul despu despusa
plural despuși despușii despuse despusele
genitiv-dativ singular despus despusului despuse despusei
plural despuși despușilor despuse despuselor
vocativ singular
plural
Intrare: despune
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despune despunere despus despunând singular plural
despune despuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) despun (să) despun despuneam despusei despusesem
a II-a (tu) despui (să) despui despuneai despuseși despuseseși
a III-a (el, ea) despune (să) despună, despuie despunea despuse despusese
plural I (noi) despunem (să) despunem despuneam despuserăm despuseserăm, despusesem*
a II-a (voi) despuneți (să) despuneți despuneați despuserăți despuseserăți, despuseseți*
a III-a (ei, ele) despun (să) despună, despuie despuneau despuseră despuseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)