3 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

deșért, ~eártă [At: PSALT. HUR. 802/18 / V: (înv) desiért, (îrg) dașért, dăș~, dâșért, deșắrt, dișárt, dișért / S și: (înv) desert / Pl: ~rți, ~árte, ~uri / E: fr désert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente, încăperi, spații închise) Care nu conține nimic înăuntru Si: deșertat2 (1), gol. 2 a (Pop; udp „de”) Care este lipsit de... 3 a (Înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (Îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (Înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (Înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (Îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (Înv; îlav) Cu ~ Fără reușită. 11 a (Îvr) Care nu și-a însușit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristețe apăsătoare Si: gol. 13-14 sn, a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omenești etc.) lipsite de conținut, de profunzime, de importanță Si: iluzoriu, înșelător. 15-16 sn, a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av, a (Fig) (Într-un mod) care denotă lipsă de siguranță, de statornicie Si: efemer, pieritor, trecător. 19 sn (Îlav) În ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără țintă. 21 a (înv; d. oameni, pex, d. viața, manifestările lor) Care este aplecat spre deșertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiție neîntemeiată, o dorință puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 sn Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ținuturi) Lipsit de vietăți și de vegetație. 25 a (Pex; d. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. așezări omenești, locuințe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 27 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitație. 29 sn (Înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul inițial). 30 sn (Asr) Spațiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (Îvp) Parte scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (Îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat.

deșertá1 [At: PSALT. HUR. 39v/12 / V: (reg) dășărtá, dăș~, deșărtá, deșerțá, diș~ / Pzi: ~ért, (îrg) ~téz / E: deșert] 1 vt (C. i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parțială a conținutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c. i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A ~ sacul (până la fund) A spune tot ce știi (noutăți, glume etc.). 4 vt (Înv; c. i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre țintă Si: a descărca. 5 vr (Înv) A se lepăda de... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (Îvr) A dărâma. 9 vt (C. i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C. i. lichide, pex, materii granulare, pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (Înv; c. i. așezări omenești, locuințe etc.) A (se) pustii.

dișárt, ~ă a, sn vz deșert modificată

În original, probabil incorect, dișắrat, ~ă. - cata

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

DEȘÉRT2, -ÁRTĂ, deșerți, -arte, adj. 1. Care nu conține nimic; gol. Nu se mișca, ținînd paharul deșert pe tavă. C. PETRESCU, C. V. 129. Căpitanul, prevăzînd o mare furtună, dete ordin ca toți pasagerii... să se coboare in pivnița mărfurilor, care atunci era deșartă. BOLINTINEANU, O.284. ◊ Fig. Zaharia Duhu de atunci l-a primit cu ochii deșerți de orice înțelegere. C. PETRESCU, A. 318. E mort ! Oh ! deșert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port. DAVILA, V. V. 187. ♦ (Rar, despre copaci) Scorburos. Un copac deșert văzuse și din scorbură-i zburînd Gărgăuni. CONTEMPORANUL, I 803. 2. (Despre un pămînt, o țară, o regiune) Lipsit de vietăți sau de vegetație, pustiu. Stelele Zgîrie sticla albastră a nopții și cîmpul e deșert. BENIUC, V. 107. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe ! IOSIF, V. 73. Pe deșertul țărm al mării Noaptea s-a lăsat, și-n noapte, Dintre nori se rupe luna, Și din valuri sună șoapte. id. T. 166. ♦ Lipsit de oameni, nelocuit, nepopulat. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină. EMINESCU, O. I 106. Nu că e deșert pămîntul de tot de locuitori... ALEXANDRESCU, P. 55. 3. Fig. Lipsit de temei, amăgitor, ireal; (despre vorbe) fără miez. Au fost vorbe deșarte, domniță. SADOVEANU, Z. C. 151. Vorba-i ca și omulîn lume sau în artăCu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă. VLAHUȚĂ, O. A. 59. Vînătorile cu acompaniament de orchestră nu sînt, precum s-ar putea crede, o deșartă închipuire a imaginațiunii mele. ODOBESCU, S. III 101. Eu am pus gînduri deșarte, Să fug cu mîndra-ntr-o noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. ◊ Credință deșartă = superstiție. Credințele deșarte au făcut pe jucător să păstreze asupra lui cine știe ce monedă găurită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 44. ♦ (Învechit, despre oameni) Vanitos. (Substantivat) Se fălea deșertul... [Hroiot] cu-acel vis amăgitor, Că o țeară neapărată va pustii prea ușor. NEGRUZZI, S. I 117. 4. Lipsit de rezultat, nefolositor, zadarnic. Ați luptat luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36. – Pl. și (f.): deșerte (TOMA, C. V. 82, ALECSANDRI, T. I 395).

DEȘERTÁ, deșért, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un recipient care conține o materie lichidă sau solidă) A goli de conținut; (conținutul fiind o băutură, în special alcoolică) a goli dînd conținutul pe gît, a bea. Își turnă o ulcică din vinul acrișor ș-o deșertă pe nerăsuflate. SADOVEANU, Z. C. 45. Deșertă coșurile de grăunțe, trimițînd la moară doi saci plini. AGÎRBICEANU, S. P. 104. Acum te rog, iubită gazdă, să iei de la mine bărdaca asta și s-o deșerți în cinstea și pentru dragostea mea. CARAGIALE, P. 130. Urmînd sfatul dat, deșertă plosca. NEGRUZZI, S. I 245. (Refl. pas.) Paharele se umpleau și se deșertau, vîntul bătea peste farfuriile pline. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Expr. A deșerta sacul = a spune tot ce știi, noutăți, glume, lucruri hazlii. Deșertați-vă sacul cu vești și povești pînă ce mă-ntorc eu. SADOVEANU, M. C. 118. Dumitrescu auzise destul... cu toate că Popescu II nu deșertase sacul. PAS, Z. III 22. ◊ (Complementul indică conținutul scos din locul unde se află) Deșertă unul cîte unul pe prispă pachetele din brațul băiatului. C. PETRESCU, Î. II 170. Fără să piardă vreme, deșertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu, a nu mai fi locuit sau ocupat de nimeni. Localul se deșertase. M. I. CARAGIALE, C. 94. – Formă gramaticală: prez. conj. pers. 3 să deșarte.

deșért1 adj. m., pl. deșérți; f. deșártă, pl. deșárte

deșért2 s. n., pl. deșérturi

!deșertá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 deșártă; conj. prez. 3 deșérte; ger. deșertấnd

deșért adj. m., pl. deșérți; f. sg. deșártă, pl. deșárte

deșertá vb., ind. prez. 1 sg. deșért, 3 sg. și pl. deșártă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșárte; ger. deșertând

DEȘÉRT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deșert de argilă v. takâr; deșert de nisip v. erg; deșert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)

DEȘÉRT adj. v. amăgitor, efemer, găunos, ineficace, ineficient, infructuos, inutil, înșelător, nefolositor, netrebuincios, neutil, pieritor, schimbător, scorburos, temporar, trecător, van, vremelnic, zadarnic.

DEȘERTÁ vb. v. descărca.

Deșert ≠ plin, încărcat

Intrare: deșert (adj. - gol)
deșert (adj. - gol) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșert deșertul deșartă deșarta
plural deșerți deșerții deșarte deșartele
genitiv-dativ singular deșert deșertului deșarte deșartei
plural deșerți deșerților deșarte deșartelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșerta
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșerta deșertare deșertat deșertând singular plural
deșartă deșertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșert (să) deșert deșertam deșertai deșertasem
a II-a (tu) deșerți (să) deșerți deșertai deșertași deșertaseși
a III-a (el, ea) deșartă (să) deșerte deșerta deșertă deșertase
plural I (noi) deșertăm (să) deșertăm deșertam deșertarăm deșertaserăm, deșertasem*
a II-a (voi) deșertați (să) deșertați deșertați deșertarăți deșertaserăți, deșertaseți*
a III-a (ei, ele) deșartă (să) deșerte deșertau deșerta deșertaseră
Intrare: deserti
deserti
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)