2 intrări

15 definiții

descấnt sn [At: PILLAT, P. 7 / Pl: ~uri / E: drr descântec] (Reg) Descântec (1).

descântá v [At: DOSOFTEI, V. S. 218v/21 / V: (îvp) dis~ / Pzi: ~ấnt. / E: ml discantare] 1-2 vtr (Adesea cu determinări introduse prin prepoziția „de” care indică scopul acțiunii) A rosti formule considerate magice însoțite sau nu de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau a îndepărta un rău, un farmec Si: (îvr) a oropsi, (reg) a ormoci. 3 vt (Pex) A fermeca pe cineva pentru a face rău. 4 vi (Reg; la unele jocuri de copii) A număra rostind formule ritmice, pentru a alege jucătorul care urmează să-i caute sau să-i prindă pe ceilalți participanți. 5 vi (Trs; Ban) A rosti strigături în timpul dansului popular Si: a chiui. 6-7 vti (Fig) A impresiona puternic pe cineva Si: a încânta, a subjuga. 8-9 vti (Fam) A încerca să convingă (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 10 vt (Fig) A mustra pe cineva. 11 vt (Fig) A bate pe cineva la cap. 12 vr (Pex) A vorbi pentru sine Si: a îngâna, a mormăi.

DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare.

DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.

DESCÎNTÁ, descî́nt, vb. I. 1. Intranz. (În practicile magice) A rosti descîntece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală sau de o patimă etc. Am scăpat-o de boli, descîntîndu-i. SADOVEANU, Z. C. 122. Deschide-mi ca să viu să-ți descînt de spaimă. ALECSANDRI, T. I 38. Aduceți descîntător Să-mi descînte să nu mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. ◊ Fig. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descîntece). Au început să... le descînte [pe fete] ca să doarmă adînc. SBIERA, P. 276. Nani, nani, cu mama, Că mama te-a descînta Să te faci un viteaz mare. ALECSANDRI. P. P. 381. ◊ Fig. Acum, mîndro, voi să-mi cînți, Inimioara să-mi descînți. TEODORESCU, P. P. 626. 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. Cît stătuse țîțaca Leona cu mine ca să mă descînte, motanul... se plictisise singur. SADOVEANU, N. F. 34. Las’ pe bătrîni să te descînte și să te judece ei în legea lor, că nu-ți mai trebuie alt popă. CREANGĂ, A. 154.

descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă

descântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. și pl. descântă

DESCÂNTÁ vb. v. vrăji.

descînta (-t, -át), vb.1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar.Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta.

A DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acțiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare

descântà v. 1. a rosti descântece sau vrăji (pentru vindecarea unor boale !); 2. fig. a căuta să convingă prin vorbe (mai mult ironic): cât l’am descântat eu! [V. încântà].

descî́nt, a -á v. tr. și intr. (d. cînt). Rostesc descîntece cuĭva ca să-l vindec de o boală: a descînta de deochĭ. Fig. Caut să conving, instruesc pin vorbă lungă: eŭ destul ĭ-am (dativ) descîntat (saŭ cîntat) saŭ l-am descîntat, dar el nu m’a ascultat! Vechĭ. Farmec, vrăjesc. V. boscorodesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESCÎNTÁ vb. a face, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (Îi ~ cu ulcica.)

descântá, descânt, vb. – 1. (intranz.) A dezlega de vrajă. 2. (tranz.) A fermeca, a vrăji. – Lat. *discantare (Pușcariu, CDDE, Tiktin, DEX, MDA).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

descânta, descânt v. t. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

Intrare: descânta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descânta descântare descântat descântând singular plural
descântă descântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descânt (să) descânt descântam descântai descântasem
a II-a (tu) descânți (să) descânți descântai descântași descântaseși
a III-a (el, ea) descântă (să) descânte descânta descântă descântase
plural I (noi) descântăm (să) descântăm descântam descântarăm descântaserăm, descântasem*
a II-a (voi) descântați (să) descântați descântați descântarăți descântaserăți, descântaseți*
a III-a (ei, ele) descântă (să) descânte descântau descânta descântaseră
Intrare: descânt
descânt
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)