DESCÎNTA (-cînt) vb. tr. și intr. 1 A rosti un descîntec spre a vindeca o boală, spre a alunga duhurile rele, etc.: au trebuit s’o scoață pe brațe afară la aer și să-i descînte (CAR.) ¶ 2 Ⓕ A căuta să convingă, să înduplece prin vorbe dulci și seducătoare: las’ pe bătrîni să te descînte și să te judece ei în legea lor (CRG.); (P): tu ce-i cînți și el ce-ți descîntă! (PANN), tu-i vorbești una și el îți răspunde alta, și el pricepe alta; ea și-au cîntat, ea și-au descîntat (ȚICH.), a făcut cum a tăiat-o capul, fără să mai întrebe pe alții, [lat. dĭs-cantare].