DESĂRA, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Pref. de- + săra.

DESEARĂ v. diseară.

DISEARĂ adv. În seara zilei curente; astă-seară. ◊ În diseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba de poziția Soarelui) aproape de asfințit. [Pr.: (reg.) desară. – Var.: deseară adv.] – De⁴ + seară.

dasșâra v vz deșira²

dasșira v vz deșira²

dașâra v vz deșira²

desăra vtr [At: CIAUȘANU, V. / S și: dessăra / Pzi: ~rez, (înv) desar și desăr / E: des- + săra] (C.i. alimente) A face să fie mai puțin sărat, punându-l în apă spre a pierde o parte din sare Si: a desaliniza.

deseară av [At: CORESI, EV. 259/1 / V: dis~ / E: de⁴ + seară cf aseară] 1 În seara zilei curente. 2 (Îlav) În ~ Spre seară. 3 (Îlav) Pe ~ Pentru seara asta.

desșira v vz deșira

deșâra v vz deșira²

deșira² [At: LB / V: (îvr) dașâra, daș~, (reg) dășâra, dăș~, deșâra / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșir / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înșirate pe ață etc.) A face să iasă (sau a ieși) de pe ața pe care au fost înșirate. 3-4 vtr (D. ața înfășurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfășura într-un fir lung, continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 7 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. 10 vr (Fig; d. nori, ceață, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A crește înalt și slab. 12 vt (Înv) A sfâșia.

deșira¹ vi [At: PSALT. 80 / Pzi: deșir / E: ml *desidrare] (Îvr) A dori.

diseară av vz deseară

DESĂRA, desărez, vb. I. Tranz. A îndepărta, total sau parțial, sarea (dintr-un aliment); a face mai puțin sărat; a desaliniza. – Des¹- + săra.

DESEARĂ adv. În seara zilei curente; astă-seară. ◊ În deseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba de poziția soarelui) aproape de asfințit. [Pr.: (reg.) desară. – Var.: diseară adv.] – De⁴ + seară.

DESARĂ adv. v. deseară.

DESĂRA, desărez, vb. T. Tranz. (Cu privire la alimente) A face mai puțin sărat.

DESEARĂ adv. În seara zilei curente; astă-seară. Deseară la ora 7.30 p. m. sosește domnul gheneral, comandantul diviziei. BRĂESCU, V. A. 11. ◊ Loc. adv. În deseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba despre soare) aproape de asfințit, gata să apună. (Atestat în forma în desară) Pînă cînd să mă cobor, pînă cînd să mă urc înapoi, soarele e în desară. GALACTION, O. I 257. – Variante: desară (SADOVEANU, D. P. 31), diseară (C. PETRESCU, C. V. 135) adv.

DEȘIRA, deșir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ață, a se desprinde, a cădea (răsfirîndu-se unul cîte unul). (Poetic) Sunetele lor se deșirau de pe o cordea de aur și cădeau unele după altele ca niște mărgăritare. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Tranz. Le deșiră cînd și cînd Și le-nșiră iar cîntînd. ALECSANDRI, P. II 193. ◊ Fig. Apele-și deșiră graiul nentrecut. MACEDONSKI, O. I 187. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau pe țeavă și despre gheme sau țevi) A se desfășura, a se întinde într-un fir lung; a se desfira. (Fig.) Ca dintr-un ghem vînăt, se tot deșiră cîte unul, dobitoace și oameni... grăbind la vale. CAMILAR, T. 34. Anii aceia s-au deșirat... turburi. SAHIA, N. 86. ◊ Tranz. Fig. Iar amintirea prinde să deșire O tînără poveste de iubire. CERNA, P. 26.3. (Despre o împletitură sau un obiect împletit) A se desface, a se destrăma. Dantela se deșiră. (Tranz.) Viața nu-i un tricotaj, dacă ai greșit, să deșiri totul și s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. I 168. ◊ Fig. Se deșira în văzduh un norișor. GALACTION, O. I 439. 4. Fig. (Despre om și despre corpul omenesc) A se destinde în toată lungimea lui. Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecînd pe deasupra stînii și se deșirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munților. HOGAȘ, M. N. 203. Atunci Păsărilă se deșiră o dată și se înălță pănă la lună. CREANGĂ, P. 268. 5. Fig. (Despre locuri și peisaje din natură) A se întinde în fața spectatorului, a se desfășura. Cîmpul verde se deșira fără sfîrșit. SAHIA, N. 86. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre și țărmuri. id. ib. 40.

A SE DESĂRA pers. 3 se ~ează intranz. A deveni mai puțin sărat; a se desaliniza. /des- + a săra

A DESĂRA ~ez tranz. A face să se desăreze; a desaliniza. /des- + a săra

DESEARĂ adv. Astăzi seara. [Sil. -sea-ră; Var. diseară] /de + seară

A SE DEȘIRA mă deșir intranz. 1) (despre obiecte înșirate pe ață, mai ales despre mărgele) A ieși de pe ață (împrăștiindu-se). 2) (despre gheme sau ață înfășurată pe ghem) A se desface într-un fir lung și continuu; a se desfășura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare

A DEȘIRA deșir tranz. A face să se deșire. /<lat. diserrare

desșirà v. V. deșirà: le desșiră când și când AL.

deșirà v. 1. a strica șirul, a desface, a descoase; 2. a se lungi: se deșiră odată și se înalță până la lună CR.

deseáră adv. (de și seară). În această seară, în seara zileĭ de azĭ: să lăsăm asta pe deseară (fals pentru astă seară, după fr. pour ce soir). – În Munt. est diseară, în Mold. disară. V. aseară.

1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ!

2) deșír V. deșider.

diseáră V. deseară.

desăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desărez, 3 desărează; conj. prez. 1 sg. să desărez, 3 să desăreze

deșira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deșir, 3 deșiră; conj. prez. 1 sg. să deșir, 3 să deșire

diseară/deseară adv.

de seară prep. + s. f. (masa ~)

desăra (a ~) vb., ind. prez. 3 desărează

deșira (a ~) vb., ind. prez. 3 deșiră

!diseară/deseară adv.

desăra vb., ind. prez. 1 sg. desărez, 3 sg. și pl. desărează; conj. prez. 3 sg. și pl. desăreze

deseară / diseară (astă-seară) adv.

deșira vb., ind. prez. 1 sg. deșir, 3 sg. și pl. deșiră

diseară v. deseară

desăra (ind. prez. 3 sg. și pl. desărează)

deseară

deseară.

în de seară.

deșira (deșir, deșirat), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan).

DESEARĂ adv. v. astă-seară.

DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.

DESEARĂ adv. astă-seară, (înv.) astară. (Să vii ~ pe la noi.)

DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. a (se) destrăma, (reg.) a (se) desfira, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.)

A (se) deșira ≠ a (se) înșira

A deșira ≠ a înșira