2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla.

DEREGLÁRE, dereglări, s. f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. – V. deregla.

dereglare sf [At: DEX / Pl: ~lări / E: deregla] Ieșire din regimul normal, din funcționarea normală Si: dereglat1.

DEREGLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deregla și rezultatul ei; stricare, deranjare. [< deregla].

DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler.

DEREGLÁ, dereglez, vb. I. Tranz. și refl. A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica. – Din fr. dérégler.

deregla vtr [At: DEX / Pzi: ~lez / E: fr dérégler] 1-2 A face să iasă sau a ieși din regimul normal, din funcționarea normală Si: a (se) defecta, a (se) deranja.

DEREGLÁ vb. I. tr., refl. A (se) deranja din funcționarea normală, a ieși sau a face să iasă din regimul normal; a (se) strica, a (se) defecta. [< fr. dérégler].

DEREGLÁ vb. tr., refl. a (se) deranja din funcționarea normală, a ieși, a face să iasă din regimul normal; a (se) defecta. (< fr. dérégler)

A SE DEREGLÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa normal; a se strica; a se defecta; a se deteriora; a se avaria. /<fr. dérégler

A DEREGLÁ ~éz tranz. A face să se deregleze; a strica; a deteriora; a avaria; a defecta. /<fr. déregler


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. dereglắrii; pl. dereglắri

dereglá (a ~) (-re-gla) vb., ind. prez. 3 deregleáză

dereglá vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. deregléz, 3 sg. și pl. deregleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEREGLÁRE s. 1. v. defectare. 2. defect, defectare, defecțiune, deranjament. (~ în funcționarea unui aparat.) 3. (MED.) deranjament, tulburare. (~ organică, funcțională.)

DEREGLARE s. 1. defect, defectare, defecțiune, deranjament. (~ în funcționarea unui aparat.) 2. (MED.) deranjament, tulburare. (~ organică, funcțională.)

DEREGLA vb. a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Un sistem tehnic care s-a ~.)

Intrare: dereglare
dereglare substantiv feminin
  • silabație: de-re-gla-re info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dereglare
  • dereglarea
plural
  • dereglări
  • dereglările
genitiv-dativ singular
  • dereglări
  • dereglării
plural
  • dereglări
  • dereglărilor
vocativ singular
plural
Intrare: deregla
  • silabație: de-re-gla info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deregla
  • dereglare
  • dereglat
  • dereglatu‑
  • dereglând
  • dereglându‑
singular plural
  • dereglea
  • dereglați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dereglez
(să)
  • dereglez
  • dereglam
  • dereglai
  • dereglasem
a II-a (tu)
  • dereglezi
(să)
  • dereglezi
  • dereglai
  • dereglași
  • dereglaseși
a III-a (el, ea)
  • dereglea
(să)
  • deregleze
  • deregla
  • dereglă
  • dereglase
plural I (noi)
  • dereglăm
(să)
  • dereglăm
  • dereglam
  • dereglarăm
  • dereglaserăm
  • dereglasem
a II-a (voi)
  • dereglați
(să)
  • dereglați
  • dereglați
  • dereglarăți
  • dereglaserăți
  • dereglaseți
a III-a (ei, ele)
  • dereglea
(să)
  • deregleze
  • dereglau
  • deregla
  • dereglaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dereglare

etimologie:

  • vezi deregla
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

deregla

etimologie: