4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deponénte, ~tă smf, a vz deponent2

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

deponént2, ~ă smf, a [At: DEX / V: (înv) ~te / Pl: ~nți, ~e / E: it deponente, lat deponens, -ntis] 1-2 (Persoană) care încredințează unei alte persoane sau unei instituții un lucru în temeiul unui contract de depozit Si: depunător.

deponént1, ~ă sn, a [At: HAMANGIU, C. C. 405 / Pl: ~e / E: fr déponent, lat deponens, -ntis] 1-2 (Grm lat) (Verb) care are formă pasivă și înțeles activ.

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe) Cu formă pasivă și înțeles activ.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Depunător.

DEPONÉNT, -Ă s.m. și f. Depunător de bani, de hârtii de valoare etc. [Cf. lat. deponens, it. deponente].

DEPONÉNT adj., s.n. (Verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. [Cf. fr. déponent, lat. deponens].

DEPONÉNT2, -Ă s. m. f. depunător de bani, de hârtii de valoare etc. (< lat. deponens, it. deponente)

DEPONÉNT1, -Ă adj., s. n. (verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. (< fr. déponent, lat. deponens)

DEPONÉNT1 ~tă (~ți, ~te) gram. (despre unele verbe și forme verbale din latină) Care are formă pasivă și sens activ; cu formă pasivă și sens activ. /<lat. deponens, ~ntis

DEPONÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a depus sau depune spre păstrare bani sau hârtii de valoare; depunător. /<fr. deponent, lat. deponens, ~ntis

deponent a. Gram. se zice de verbele latine cari au forma activă și sensul pasiv.

*deponént, -ă adj. (lat. depónens, -éntis). Care depune, depunător. Gram. Se numesc așa în limba latină niște verbe care au formă pasivă și înț. activ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deponént1 adj. m., pl. deponénți; f. deponéntă, pl. deponénte

deponént2 s. m., pl. deponénți

deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte

deponént (gram., fin.) adj. m., s. m., pl. deponénți; f. sg. deponéntă, pl. deponénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEPONÉNT s. (JUR., EC.) depunător. (~ la CEC.)

arată toate definițiile

Intrare: deponente
deponente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deponent (adj.)
deponent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deponent
  • deponentul
  • deponentu‑
  • deponentă
  • deponenta
plural
  • deponenți
  • deponenții
  • deponente
  • deponentele
genitiv-dativ singular
  • deponent
  • deponentului
  • deponente
  • deponentei
plural
  • deponenți
  • deponenților
  • deponente
  • deponentelor
vocativ singular
plural
Intrare: deponent (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deponent
  • deponentul
  • deponentu‑
plural
  • deponenți
  • deponenții
genitiv-dativ singular
  • deponent
  • deponentului
plural
  • deponenți
  • deponenților
vocativ singular
  • deponentule
  • deponente
plural
  • deponenților
Intrare: deponentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deponentă
  • deponenta
plural
  • deponente
  • deponentele
genitiv-dativ singular
  • deponente
  • deponentei
plural
  • deponente
  • deponentelor
vocativ singular
  • deponentă
  • deponento
plural
  • deponentelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deponent (adj.)

  • 1. (și) substantivat neutru (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

deponent, -ă (persoană) deponentă

  • 1. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: depunător, -oare

etimologie: