23 de definiții pentru deponent (adj.)

deponént1, ~ă sn, a [At: HAMANGIU, C. C. 405 / Pl: ~e / E: fr déponent, lat deponens, -ntis] 1-2 (Grm lat) (Verb) care are formă pasivă și înțeles activ.

deponént2, ~ă smf, a [At: DEX / V: (înv) ~te / Pl: ~nți, ~e / E: it deponente, lat deponens, -ntis] 1-2 (Persoană) care încredințează unei alte persoane sau unei instituții un lucru în temeiul unui contract de depozit Si: depunător.

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe și forme verbale) Cu formă pasivă și înțeles activ. – Din fr. déponent, lat. deponens, -ntis.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unei alte persoane un lucru în temeiul unui contract de depozit; depunător. – Din lat. deponens, -ntis, it. deponente.

DEPONÉNT1, -Ă, deponenți, -te, adj. (În gramatica latină, despre verbe) Cu formă pasivă și înțeles activ.

DEPONÉNT2, -Ă, deponenți, -te, s. m. și f. Depunător.

deponént1 adj. m., pl. deponénți; f. deponéntă, pl. deponénte

deponént2 s. m., pl. deponénți

deponéntă s. f., g.-d. art. deponéntei; pl. deponénte

deponént (gram., fin.) adj. m., s. m., pl. deponénți; f. sg. deponéntă, pl. deponénte

DEPONÉNT s. (JUR., EC.) depunător. (~ la CEC.)

DEPONÉNT adj., s.n. (Verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. [Cf. fr. déponent, lat. deponens].

DEPONÉNT, -Ă s.m. și f. Depunător de bani, de hârtii de valoare etc. [Cf. lat. deponens, it. deponente].

DEPONÉNT1, -Ă adj., s. n. (verb latin) care are formă pasivă și înțeles activ. (< fr. déponent, lat. deponens)

DEPONÉNT2, -Ă s. m. f. depunător de bani, de hârtii de valoare etc. (< lat. deponens, it. deponente)

DEPONÉNT1 ~tă (~ți, ~te) gram. (despre unele verbe și forme verbale din latină) Care are formă pasivă și sens activ; cu formă pasivă și sens activ. /<lat. deponens, ~ntis

DEPONÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a depus sau depune spre păstrare bani sau hârtii de valoare; depunător. /<fr. deponent, lat. deponens, ~ntis

deponent a. Gram. se zice de verbele latine cari au forma activă și sensul pasiv.

*deponént, -ă adj. (lat. depónens, -éntis). Care depune, depunător. Gram. Se numesc așa în limba latină niște verbe care au formă pasivă și înț. activ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEPONÉNT s. (JUR.) depunător. (~ la CEC.)

DEPONÉNT, -Ă adj. (cf. fr. déponent, lat. deponens): în sintagma verb deponent (v.).

Intrare: deponent (adj.)
deponent adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deponent deponentul deponentă deponenta
plural deponenți deponenții deponente deponentele
genitiv-dativ singular deponent deponentului deponente deponentei
plural deponenți deponenților deponente deponentelor
vocativ singular
plural