2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

depărare sf [At: (a. 1679) DOC. Î., ap. GHIBĂNESCU, I. Z. IV, 30 / Pl: ~rări / E: depăra2] 1 (Reg) Smulgere a părului din cap (de jale, de desperare etc.) Si: depărat1 (1), depărătură (1). 2 (Fig) Necăjire. 3 (Fam) Păruială. 4 (Înv) Tragere de păr (și chiar păruială), obișnuită în contextul stabilirii hotarelor între moșii Si: depărat1 (4), depărătură (4).

DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

depărá2 vtr [At: ANON. CAR. / V: dăp~ / Pzi: ~réz, dépăr, dápăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (Îrg) A(-și) smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (Înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji.

depărá3 vi [At: ȘEZ. II, 225 / E: nct] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fără motiv). 2 (Îe) Om bun de apărat și ~t Om de nădejde.

DĂPĂRÁ, dápăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

dăpărà v. a rupe, a smulge (vorbind de păr): fig. cu o mână te apără cu alta te dapără. [Lat. DEPILARE; sensul figurat e identic cu al sinonimului încăiera].

dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

depărá2/dăpărá (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr/dápăr, 2 sg. déperi/dáperi, 3 deápără/dápără, 1 pl. depărắm/dăpărắm; conj. prez. 3 dépere/să dápere

depărá1 (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 3 depăreáză

depărá / dăpărá (a-și smulge părul din cap) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr / dápăr, 2 sg. déperi / dáperi, 3 sg. și pl. deápără / dápără, 1 pl. depărăm / dăpărăm; conj. prez. 3 sg. și pl. dépere / dápere

depărá (tehn.) vb., ind. prez. 3 sg. depăreáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

depărá (-réz, -át), vb.1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).

Intrare: depărare
depărare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • depărare
  • depărarea
plural
  • depărări
  • depărările
genitiv-dativ singular
  • depărări
  • depărării
plural
  • depărări
  • depărărilor
vocativ singular
plural
Intrare: depăra / dăpăra
verb (VT40.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • depăra
  • depărare
  • depărat
  • depăratu‑
  • depărând
  • depărându‑
singular plural
  • deapără
  • depărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • depăr
(să)
  • depăr
  • depăram
  • depărai
  • depărasem
a II-a (tu)
  • deperi
(să)
  • deperi
  • depărai
  • depărași
  • depăraseși
a III-a (el, ea)
  • deapără
(să)
  • depere
  • depăra
  • depără
  • depărase
plural I (noi)
  • depărăm
(să)
  • depărăm
  • depăram
  • depărarăm
  • depăraserăm
  • depărasem
a II-a (voi)
  • depărați
(să)
  • depărați
  • depărați
  • depărarăți
  • depăraserăți
  • depăraseți
a III-a (ei, ele)
  • deapără
(să)
  • depere
  • depărau
  • depăra
  • depăraseră
verb (VT37)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăpăra
  • dăpărare
  • dăpărat
  • dăpăratu‑
  • dăpărând
  • dăpărându‑
singular plural
  • dapără
  • dăpărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dapăr
(să)
  • dapăr
  • dăpăram
  • dăpărai
  • dăpărasem
a II-a (tu)
  • daperi
(să)
  • daperi
  • dăpărai
  • dăpărași
  • dăpăraseși
a III-a (el, ea)
  • dapără
(să)
  • dapere
  • dăpăra
  • dăpără
  • dăpărase
plural I (noi)
  • dăpărăm
(să)
  • dăpărăm
  • dăpăram
  • dăpărarăm
  • dăpăraserăm
  • dăpărasem
a II-a (voi)
  • dăpărați
(să)
  • dăpărați
  • dăpărați
  • dăpărarăți
  • dăpăraserăți
  • dăpăraseți
a III-a (ei, ele)
  • dapără
(să)
  • dapere
  • dăpărau
  • dăpăra
  • dăpăraseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • depăra
  • depărare
  • depărat
  • depăratu‑
  • depărând
  • depărându‑
singular plural
  • depărea
  • depărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • depărez
(să)
  • depărez
  • depăram
  • depărai
  • depărasem
a II-a (tu)
  • depărezi
(să)
  • depărezi
  • depărai
  • depărași
  • depăraseși
a III-a (el, ea)
  • depărea
(să)
  • depăreze
  • depăra
  • depără
  • depărase
plural I (noi)
  • depărăm
(să)
  • depărăm
  • depăram
  • depărarăm
  • depăraserăm
  • depărasem
a II-a (voi)
  • depărați
(să)
  • depărați
  • depărați
  • depărarăți
  • depăraserăți
  • depăraseți
a III-a (ei, ele)
  • depărea
(să)
  • depăreze
  • depărau
  • depăra
  • depăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

depăra / dăpăra dăpăra

etimologie: