3 intrări

12 definiții

depăráre sf [At: (a. 1679) DOC. Î., ap. GHIBĂNESCU, I. Z. IV, 30 / Pl: ~rắri / E: depăra2] 1 (Reg) Smulgere a părului din cap (de jale, de desperare etc.) Si: depărat1 (1), depărătură (1). 2 (Fig) Necăjire. 3 (Fam) Păruială. 4 (Înv) Tragere de păr (și chiar păruială), obișnuită în contextul stabilirii hotarelor între moșii Si: depărat1 (4), depărătură (4).

depărá2 vtr [At: ANON. CAR. / V: dăp~ / Pzi: ~réz, dépăr, dápăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (Îrg) A(-și) smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (Înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji.

depărá3 vi [At: ȘEZ. II, 225 / E: nct] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fară motiv). 2 (Îe) Om bun de apărat și ~t Om de nădejde.

DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

DEPĂRÁ, dépăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpărá vb. I] – Lat. depilare.

depărá1 (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 3 depăreáză

depărá2/dăpărá (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr/dápăr, 2 sg. déperi/dáperi, 3 deápără/dápără, 1 pl. depărắm/dăpărắm; conj. prez. 3 dépere/să dápere

depărá / dăpărá (a-și smulge părul din cap) vb., ind. prez. 1 sg. dépăr / dápăr, 2 sg. déperi / dáperi, 3 sg. și pl. deápără / dápără, 1 pl. depărăm / dăpărăm; conj. prez. 3 sg. și pl. dépere / dápere

depărá (tehn.) vb., ind. prez. 3 sg. depăreáză

depărá (-réz, -át), vb.1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).

dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.

Intrare: depăra (1 depăr)
depăra (1 depăr) verb grupa I conjugarea I
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depăra depărare depărat depărând singular plural
deapără depărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) depăr (să) depăr depăram depărai depărasem
a II-a (tu) deperi (să) deperi depărai depărași depăraseși
a III-a (el, ea) deapără (să) depere depăra depără depărase
plural I (noi) depărăm (să) depărăm depăram depărarăm depăraserăm, depărasem*
a II-a (voi) depărați (să) depărați depărați depărarăți depăraserăți, depăraseți*
a III-a (ei, ele) deapără (să) depere depărau depăra depăraseră
Intrare: depărare
depărare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular depărare depărarea
plural depărări depărările
genitiv-dativ singular depărări depărării
plural depărări depărărilor
vocativ singular
plural
Intrare: depăra (1 depărez)
depăra (1 depărez) verb grupa I conjugarea a II-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depăra depărare depărat depărând singular plural
depărea depărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) depărez (să) depărez depăram depărai depărasem
a II-a (tu) depărezi (să) depărezi depărai depărași depăraseși
a III-a (el, ea) depărea (să) depăreze depăra depără depărase
plural I (noi) depărăm (să) depărăm depăram depărarăm depăraserăm, depărasem*
a II-a (voi) depărați (să) depărați depărați depărarăți depăraserăți, depăraseți*
a III-a (ei, ele) depărea (să) depăreze depărau depăra depăraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)