DEOCHI, deochiuri, s. n. 1. Putere atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) diochi s. n.] – De⁴ + ochi¹.

deochi² v vz deochea

deochi¹ sn [At: EMINESCU, P. 188 / V: dio~, dăo~, didio~ / Pl: ~ și ~uri / E: de⁴ + ochi] (În superstiții) 1 Putere (magică) atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2 Efect al privirii care deoache (1) Si: deocheat¹ (5), deochetură (1). 3 Boală pricinuită de privirea care deoache (1) Si: deocheat¹ (6), deochetură (2). 4 (Îe) A se trece cu de ~ul sau a se întrece cu de ~ul A se obrăznici. 5 (Îe) A trece (pe cineva) cu ~ul A batjocori (pe cineva) afirmând lucruri neadevărate. 6 (Îe) De-a ~ul Cu admirație. 7 (Îs) Frumusețe de ~ Frumusețe deosebită. 8 (Îs; gmț) Să nu-i fie (cuiva) de ~ Formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). modificată

DEOCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magică) pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) diochi s. n.] – De⁴ + ochi¹.

DEOCHI s. n. 1. (Și în forma regională diochi) Putere magică, pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu mirare, cu admirație sau cu intenția de a face rău). Mă doare capul. Băiatul cu prăjitura... Ce ochi!... Oare să fi existînd deochiul? CARAGIALE, O. II 13. Abie zis-au, și pe loc, Ca un fulger viu de foc, Crunt diochiul au ajuns Pe copii și i-au străpuns! ALECSANDRI, P. II 184. 2. Efectul privirii care deoache, boala, răul pricinuit de ea. Tușa Uța o scuipă, ca s-o apere de deochi. SADOVEANU, M. C. 78. Să depărteze descînticul sau diochiul. ODOBESCU, S. I 198. De diochi, de soarte rele Și de șerpi te-oi descînta. ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. Eu nu știu de ce privea... Pătru așa de-a deochiul la ea. SLAVICI, la TDRG. (Azi mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă pe care o rostește cel superstițios pentru a feri de efectul rău al privirii sale pe cel pe care îl admiră. Ia uitați-vă la dînsa ce ochi are, să nu fie de deochi! IBRĂILEANU, A. 148. Dulci-s ochii umbrei tale – nu le fie de diochi! EMINESCU, O. I 80. – Variantă: diochi s. n.

DEOCHI n. pop. (în superstiții) Boală pricinuită de privirea admirativă, învidioasă sau răutăcioasă a unor persoane, care se crede că dispun de o putere magică. /de + ochi

deóchĭ n., pl. -chĭurĭ (de și ochĭ). Fărmăcare, îmbolnăvire, regres produs de privirea cuĭva. – Poporu, cînd aĭ vre-o boală a căruĭ cauză n’o pricepe, zice că te-a deocheat cineva, că eștĭ bolnav de deochĭ. În general, că să fiĭ deocheat, trebuĭe să fiĭ frumos, robust, înalt, bogat, norocos, că să se mire lumea. O vită frumoasă și admirată se poate deochea, și de aceĭa i se împletește o panglică roșie în coamă orĭ coadă. Tot așa cu copiiĭ. Frumos cal! Să nu fie de deochĭ! N’ar fi de deochĭ! Nu fie de deochĭ! Îs expresiunĭ ca să nu se îmbolnăvească orĭ să nu se urîțească. Leac de deochĭ, contra deochĭuluĭ. – În est, pop. dióchĭ. V. descînt,

deóchĭ, a -cheá v. tr. (de și ochĭ. – Deóchĭ, deochĭ, deoáche, deochém, deocheáțĭ, deoáche; deocheám; deocheáĭ, -cheáșĭ, -ché; să deoáche; deochind). Farmec, îmbolnăvesc, fac să decadă aruncînd o privire rea, invidioasă, de mirare ș.a.: nu te uita așa mult la copil să nu-l deochĭ! V. refl. Mă îmbolnăvesc, încep să decad din cauza deochĭuluĭ. Fig. Mă compromit, perd prestigiu. Fac regrese, merg spre răŭ: timpu se deoache. – În vest a 2-chĭa. În Mold. sud dióchĭ, diochét, a diocheá, în nord a dioché. Cp. cu trunchez.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diochea vb. I] – Din deochi.

deochea [At: BIBLIA (1688) 147/₁ / V: deochi, ~chia, ~oichea, dio~ / P: de-o~ / Pzi: deochi / E: deochi] 1 vt (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2-3 vr A se îmbolnăvi de deochi¹ (2-3). 4 vr (D. vreme) A se strica.

deochia v vz deochea

deoichea v vz deochea

diochea v vz deochea

diochi sn vz deochi

diochia v vz deochea

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-. – Var.: diochea, vb. I.] – Din deochi.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea (sau bunăstarea) cuiva printr-o privire rea, invidioasă, mirată (de frumusețea, calitățile, succesul cuiva). Știi, cred că m-a deocheat omul acela. GALAN, Z. R. 97. E un copil minune. Mi-a crescut pe neștiute chiar subt ochi. Doamne, numai să nu mi-l deochi! CAMIL PETRESCU, T. III 392. Ce de mai cavaleri plăcuți se uită la d-voastră... De nu v-ar deochea! ALECSANDRI, T. 309. ◊ Absol. Ochiul ce deoache La el să nu cate. TEODORESCU, P. P. 366. ◊ Refl. S-a oprit în prag și a scuipat ușor într-o parte ca să nu mă deochi. SADOVEANU, N. F. 22. [Baba] lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul! CREANGĂ, P. 76. 2. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. Deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită... – Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși. CREANGĂ, A. 30.

A SE DEOCHEA mă deochi intranz. (în superstiții) A se îmbolnăvi de deochi. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

A DEOCHEA deochi tranz. A face să se deoache. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

deochià v. 1. a fermeca cu privirea: să nu deoachie copilașul CR.; 2. fig. a se face mai rău: s’a deochiat vremea CR. [V. deochiu].

deochiu n. vrăjire cu ochiul, după superstiția populară (având de rezultat o indispozițiune cu durere de cap, însoțită de căldură ușoară, amețeală și căscături): să nu fie de deochiu!; a se întrece cu deochiul, a-și lua prea multă libertate: vă prea întreceți cu deochiul Cr. [Compus din de ochiu: formațiune analogă cu de dânsele, de vânt etc., indicând origina, cauza boalelor corespunzătoare].

dióchĭ V. deochĭ.

deochi (vrăjire cu ochii) s. n., pl. deochiuri

deochi s. n., pl. deochiuri (să nu-ți fie de deochi!)

deochi s. n. (sil. de-ochi), pl. deochiuri

deochea (a ~) (desp. de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; imper. 2 sg. afirm. deoache; ger. deochind

deochea (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; ger. deochind; part. deocheat

de deochi prep. + s. n.

deochea vb. (sil. de-o-chea), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 sg. și pl. deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; ger. deochind; part. deocheat

de deochiu.

deochiu, deoache 3 conj., -chiam 1 imp., -chiat prt., -chiere inf. s.

DEOCHI s. deochetură, (pop.) potcă, (reg.) mirătură, râvnă. (Îi face farmece de ~.)

DEOCHI s. deochetură, (pop.) potcă, (reg.) mirătură, rîvnă. (Îi face farmece de ~.)

DEOCHEA vb. v. invidia, pizmui.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, (reg.) a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deochea vb. v. INVIDIA. PIZMUI.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deochi, deochiuri, s.n. – (mag.) „Boală ce se capătă prin vrăjire cu ochii” (Țiplea, 1906): „Dacă cutare om rău la ochi se uită pătrunzător la altul și nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deocheat. Fiindcă suferința aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adecă boala provocată de ochii răi. Cel deocheat are dureri de cap, puțină fierbânțeală, aprinderea feții și n-are poftă de mâncare și, de regulă, cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nemica. Ca preservative în contra deochiului, mai ales la copii, se pun la mână nasturi albi legați cu ață sau panglică roșie, ca privitorii să-și aducă aminte că-l pot deochea” (Ioana Ofrin, 60 ani, Oncești, cf. Bârlea, 1924, II: 334). În expr. să nu-i fie de deochi = formulă obligatorie, însoțită de gestul formal al scuipatului spre copilul nou-născut (Dăncuș, 2010). – Din de + ochi (Scriban, DEX, MDA).

deochi, -uri, s.n. – (mag.) „Boală ce se capătă prin vrăjire cu ochii” (Țiplea 1906): „Dacă cutare om rău la ochi se uită pătrunzător la altul și nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deochiat. Fiindcă suferința aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adecă boala provocată de ochii răi. Cel deochiat are dureri de cap, puțină fierbânțeală, aprinderea feții și n-are poftă de mâncare și de regulă cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nemica. Ca preservative în contra deochiului, mai ales la copii, se pun la mână nasturi albi legați cu ață sau panglică roșie, ca privitorii să-și aducă aminte că-l pot deochea” (Ioana Ofrin, 60 ani, Oncești, cf. Bârlea 1924 II: 334). – De + ochi.

deochea, deochi, vb. tranz. – A fermeca cu privirea. – Din deochi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).