8 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

democrati sf vz democrație

DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. ◊ Democrat-creștin = (despre partide) care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. – Din fr. démocrate.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie.

SOCIAL-DEMOCRAT, -Ă, social-democrați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru sau simpatizant al unui partid social-democrat; adept al unor concepții politice și ideologice social-democrate. 2. Adj. Care aparține social-democrației sau social-democraților (1), privitor la social-democrație sau la social-democrați. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social-démocrate.

democrat, ~ă [At: HELIADE, O. I, 472 / Pl: ~ați, ~e / E: fr démocrate] 1-2 smf, a (Persoană) care are convingeri democratice, care militează pentru democrație. 3-4 smf, a (Îs) ~ revoluționar (Persoană) care a urmat ideologia revoluției burghezo- democratice și a militat pentru aceasta. 5-6 smf, a (Îs) ~ creștin (Persoană) care face parte dintr-un partid politic cu ideologie de centru-stânga. 7-8 sn, a (Îas) Partid politic burghez sub influența bisericii. 9-11 a Democratic (1-3). 12-13 a (Îs) ~ popular Care (aparține democrației populare sau) se referă la democrația populară.

democrație sf [At: (a. 1645), HERODOT, 325 / V: (înv) ~ați[1], ~atie, ~țiune, di~ / Pl: ~ii / E: fr démocratie, cf gr δημοκρατία] 1 Formă de organizare și de conducere politică a societății, bazată pe principiul exercitării puterii de către popor. 2 (Îs; iuz) ~ socialistă Formă de organizare politică a societății caraterizată prin participarea poporului la conducerea societății și bazată pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. 3 (Îs) ~ internă de partid Parte integrantă a centralismului democratic, caracteristică partidului marxist-leninist, potrivit căreia membrii partidului aveau dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid. 4 Concepție politică potrivit căreia puterea trebuie să fie exercitată de către popor.

  1. variantă dubioasă, fără accent – democrați? — Ladislau Strifler

social-democrat, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, Î. 44 / P: ~ci-al / V: (înv) soți~ / Pl: ~ați, ~e / E: ger Sozialdemokrat, fr social-démocrate] 1 a Care aparține social-democrației. 2 a Privitor la social-democrație. 3 smf Adept al social-democrației. 4 smf Membru al unui partid social-democrat.

soțial-democrat sm vz social-democrat

DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Adept) al democrației. 2. Adj. Democratic. – Din fr. démocrate.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.

SOCIAL-DEMOCRAT, -Ă, social-democrați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aderă la social-democrație, partizan al social-democrației; membru al unui partid social-democrat. 2. Adj. Care aparține social-democrației sau social-democraților (1), privitor la social-democrație sau la social-democrați. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social-démocrate.

DEMOCRAT, -Ă, democrați, -te, s. m. și f. Adept al principiilor democratice, luptînd consecvent pentru aplicarea lor. A fi democrat înseamnă a ține seama de fapt de interesele majorității poporului, și nu de cele ale minorității. LENIN, O. A. II 83. ◊ (Adjectival) Iar d. Maiorescu n-a fost nici romantic, nici democrat, nici n-a luptat așa de mult, cum am văzut, pentru păstrarea originalității în limbă și literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 94. ◊ Regim democrat-popular = democrație populară. În centrul politicii partidului și guvernului stă omul muncitor cu nevoile sale; grija pentru satisfacerea nevoilor materiale și culturale mereu crescînde ale celor ce muncesc este legea de bază a regimului democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. Revoluție democrat-populară v. revoluție.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de organizare a statului în care puterea este exercitată de popor; ea este indisolubil legată de dictatura clasei în mîna căreia se găsește puterea de stat, ceea ce determină natura orînduirii respective. ◊ Democrație sovietică (sau socialistă) = formă superioară de organizare a statului (realizată în U.R.S.S.), în care puterea aparține poporului muncitor care și-o exercită prin Sovietele de deputați; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului, conducînd masele muncitoare în lupta pentru construirea comunismului. Expresia consecventă pînă la capăt a democratismului socialist este democrația sovietică, cea mai înaltă formă a democrației, democrația întregului popor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 526. Crearea unității politice și morale a societății sovietice constituie una din cele mai mărețe cuceriri ale democrației sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 1/5. Democrație populară = formă de organizare a statului apărută într-o serie de țări din Europa și din Asia în urma victoriilor istorice ale Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial și a mișcării de eliberare a poporului; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului în perioada de trecere de la capitalism la socialism. Regimul nostru de democrație populară dobîndește pe zi ce trece o bază tot mai trainică. El îndeplinește cu succes funcțiile dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 308. Partidul a condus victorios pe oamenii muncii în lupta pentru răsturnarea puterii exploatatorilor, pentru făurirea regimului de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. Democrație burgheză (sau capitalistă) = formă de organizare a statului în care parlamentarismul constituie o acoperire a dominației clasei capitaliste asupra oamenilor muncii. Democrație internă de partid = principiu organizatoric al partidelor comuniste și muncitorești care asigură dreptul masei membrilor de partid de a participa efectiv la rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu politica partidului și cu viața de partid, de a alege organele de conducere și de a controla activitatea lor, de a desfășura larg critica și autocritica și contribuie la întărirea legăturii partidului cu masele; el este o parte componentă a centralismului democratic. Democrația internă de partid creează condițiile dezvoltării activității și inițiativei organizațiilor și ale membrilor de partid, ale răspunderii lor față de soarta politicii partidului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3101. Democrație internă (p. ext. în sistemul de organizare al organizațiilor de masă). Critica și autocritica au contribuit la întărirea conducerii gospodăriilor colective, la întărirea democrației interne. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 624. Desfășurarea alegerilor trebuie să contribuie în același timp la întărirea și dezvoltarea la un nivel mai mare a democrației muncitorești în sindicate. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1321.

SOCIAL-DEMOCRAT2, -Ă, social-democrați, -te, s. m. și f. Membru al unui partid social-democrat; partizan al social-democrației. În prezent numeroși social-democrați se pronunță pentru o luptă activă împotriva pericolului de război și a militarismului, pentru o apropiere de țările socialiste, pentru unitatea mișcării muncitorești. SCÎNTEIA, 1956, nr. 3520. ◊ Social-democrat de dreapta = membru al unei aripi extreme dintr-un partid social-democrat, care tinde spre o colaborare cu burghezia, împotriva intereselor clasei muncitoare.

SOCIAL-DEMOCRAT1, -Ă, social-democrați, -te, adj. Care aparține social-democrației sau social-democraților. Partid social-democrat.

DEMOCRAT, -Ă adj. Referitor la democrație, care aparține democrației; democratic. // s.m. și f. Adept al democrației. [< fr. démocrate].

DEMOCRAȚIE s.f. Formă de organizare și conducere politică a societății în care puterea supremă este exercitată de popor. [Gen. -iei, var. democrațiune s.f. / < fr. démocratie, it. democrazia, cf. gr. demokratia < demos – popor, kratos – putere].

DEMOCRAȚIUNE s.f. v. democrație.

SOCIAL-DEMOCRAT, -Ă adj. Referitor la social-democrație. // s.m. și f. Partizan al social-democrației. [Cf. fr. social-démocrate, rus. soțial-demokrat, germ. Sozialdemokrat].

DEMOCRAT, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al democrației. ♦ ~ți revoluționari = ideologi și militanți ai revoluției burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desființarea iobăgiei și lichidarea rânduielilor feudale; partid ~ = partid cu orientare democrată; ~-creștin = membru al unui partid democrat care adoptă principiile creștinismului. II. adj. democratic. (< fr. démocrate)

DEMOCRAȚIE s. f. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor. ◊ ~ sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea și egalitatea generală a cetățenilor în fața legilor; ~ populară = formă de democrație apărută într-o serie de țări din Europa și Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toți membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid; ~ economică = democrație care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. démocratie, gr. demokratia)

SOCIAL-DEMOCRAT, -Ă adj., s. m. f. (adept) al social-democrației. (< fr. social- démocrate)

democrat-creștin s. m., adj. Membru al unei formațiuni politice care aplică principiile creștinismului ◊ „Premierul M.R. a prezentat joi după-amiază declarația-program a noului guvern de centru-stânga, format din democrat-creștini, socialiști și socialiști democratici.” Sc. 22 III 74 p. 6. ◊ „El [dosarul] conține rezultatele «interogatoriilor» la care a fost supus fostul lider democrat-creștin, răpit și asasinat de «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 1 VI 79 p. 6; v. și democreștin (din democrat + creștin; cf. it. democristiano)

DEMOCRAT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Adept al democrației. /<fr. démocrate

DEMOCRAT1 ~tă (~ți, ~te) v. DEMOCRATIC. /<fr. démocrate

DEMOCRAȚIE ~i f. 1) Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separația puterilor și pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. 4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. [Art. democrația; G.-D. democrației; Sil. -ți-e] /<fr. démocratie

democrație f. guvern în care poporul e suveran: Franța modernă e o democrație.

*democrát, -ă adj. De democrațĭ: Romînia este o țară democratică. Adv. În mod democratic.

*democrațíe f. (vgr. demokratía, d. demos, popor și kratos, putere. V. aristocrație). Societate în care guvernează poporu întreg: Pericle organiză democrația la Atena. Poporu, clasele populare. – Democrația poate deveni ușor demagogie, ceĭa ce se întîmplă și des. Ia trebuie să fie posibilitatea de a da fie-căruĭa locu care i se cuvine după muncă (merit, valoare).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

democrat (desp. -mo-crat) adj. m., s. m., pl. democrați; adj. f., s. f. democra, pl. democrate

democrat-creștin (desp. -mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrat-creștini; adj. f., s. f. democrat-crești, pl. democrat-creștine

democrație (desp. -mo-cra-) s. f., art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile (desp. -ți-i-)

social-democrat (desp. -ci-al-, -mo-crat) adj. m., s. m., pl. social-democrați; adj. f., s. f. social-democra, pl. social-democrate

democrat (-mo-crat) adj. m., s. m., pl. democrați; adj. f., s. f. democrată, pl. democrate

*democrat-creștin (-mo-crat-) adj. m., s. m., pl. democrat-creștini; adj. f., s. f. democrat-creștină, pl. democrat-creștine

democrație (-mo-cra-) s. f., art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile

social-democrat (-ci-al-, -mo-crat) adj. m., s. m., pl. social-democrați; adj. f., s. f. social-democrată, pl. social-democrate

democrat adj. m., s. m. (sil. -crat), pl. democrați; f. sg. democrată, pl. democrate

democrație s. f. (sil. -cra-), art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile

social-democrat s. m., adj. m. (sil. -ci-al-) democrat

Federația Mondială a Tineretului Democrat (F.M.T.D.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEMOCRAT-CREȘTIN s., adj. (POL.) creștin-democrat.

DEMOCRAT adj. democratic. (Politică ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

democrație (democrații), s. f. – Formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită direct puterea. Fr. démocratie, și înainte (sec. XVIII) din gr. δημοϰρατεία (Ga’ldi 172). – Der. (din fr.) democrat, adj.; democratic, adj.; democratiza, vb.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEMO- „popor, populație, colectivitate”. ◊ gr. demos „populație, popor” > fr. demo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. demo-.~crat (v. -crat), s. m. și f., (adept) al democrației; ~crație (v. -crație), s. f., formă politică de organizare a societății, în care puterea este exercitată de masele populare; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aglomerațiile de oameni; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în demografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină socială care studiază statistic fenomenele și procesele din cadrul colectivităților umane; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază creațiile și tradițiile populare; sin. demopsihologie; ~metrie (v. -metrie1), s. f., demografie teoretică; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., demologie*; ~scopie (v. -scopie), s. f., disciplină care are ca obiect cunoașterea opiniei publice prin mijloace statistice; ~tehnografie (v. tehno-, v. -grafie), s. f., tehnică a descrierii fenomenelor folclorice.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FEDERAȚIA DEMOCRATICĂ INTERNAȚIONALĂ A FEMEILOR (F.D.I.F.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Berlin, creată în 1945, în scopul apărării drepturilor femeilor și stabilirii legăturilor de prietenie și solidaritate între femeile din întreaga lume.

FRONTUL NAȚIONAL DEMOCRAT (F.N.D.), coaliție a forțelor politice de stânga, creată în oct. 1944 din inițiativa P.C.R. La F.N.D. au aderat Partidul Social-Democrat, Comisia de organizare a mișcării sindicale, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Uniunea Tineretului Comunist, Madosz-ul (ulterior Uniunea Populară Maghiară) și alte organizații.

PARTIDUL DEMOCRAT (P.D.), partid de centru-stânga, social-democrat, al cărui program este întemeiat pe susținerea principiilor pluralismului politic, democrației reprezentative, libertății de întreprindere, de inițiativă și protecție socială și garantării egalității șanselor. În condițiile existenței, în partid. a unor acute divergențe privind căile de trecere a României la economia de piață și a instaurării statului de drept, are loc scindarea (27-29 mart. 1992) F.S.N. în partidele: Frontul Salvării Naționale (din 23 mai 1993, Partidul Democrat – F.S.N.), ca urmare a fuziunii cu Partidul Democrat (31 mart. 1993), consfințită de Convenția Națională Extraordinară a partidului, convocată la constanța (28-29 mai 1993, când s-a adoptat și noul Statut) și Frontul Democrat al Salvării Naționale – F.D.S.N. (din iun. 1993, Partidul Democrației Sociale din România – P.D.S.R.M iar din iun. 2001, Partidul Social Democrat). Participând la alegerile locale (febr. 1992), prin numărul de primari și consilieri aleși, partidul s-a situat pe un loc cu o substanțială reprezentare în administrația locală, iar la alegerile legislative a obținut 43 mandate de deputați și 18 de senatori, fiind al doilea partid parlamentar; candidatul său la președenția țării, Caius Traian Dragomir s-a situat pe locul patru din șase candidați, cu 4,75% din voturi valabil exprimate. La 1 iul. 1993, P.D. și Partidul Social-Democrat Tradițional au pus bazele Alianței Social-Democrate (A.S.D.), cu scopul unificării mișcării social-democrate din România, vizând, printre altele, adoptarea unei strategii politice comune la alegerile locale și generale. La A.S.D. au aderat Partidul Republican Român și Partidul Democrat Muncitoresc. Alianța a rămas fără urmări practice, autodesființându-se. Cu prilejul Convenției Naționale (24 oct. 1994), convocată la Cluj, are loc fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Democrat al Muncii. În vederea participării pe liste comune la alegerile locale și parlamentare din nov. 1996, P.D. încheie (27 sept. 1995) cu Partidul Social-Democrat Român o alianță politică – Uniunea social-Democrată (U.S.D.). La alegerile locale (iun. 1996) U.S.D. a înregistrat: 16,8% din mandate pentru primari, 14,96% din mandate pentru consiliile locale, 11,64% pentru consiliile județene, iar la cele legislative (3 nov. 1996), 12,93% din voturi pentru Camera Deputaților și 13,16% din voturi pentru Senat, P.D., revenindu-i, astfel, 43 de mandate de deputați și 22 de senatori; candidatul U.S.D. pentru funcția de președinte al țării, Petre Roman s-a situat pe locul al treilea, din 16 candidați la președenție, cu 20,54%. În al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui, U.S.D. a susținut candidatul Convenției Democratice din România (Emil Constantinescu), care a fost ales cu 54,4% din numărul total al voturilor. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (1996-2000), U.S.D. a deținut 26% din portofoliile ministeriale, P.D.-ului revenindu-i șase portofolii în guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile și cinci în cel condus de Mugur Isărescu. La 29 aug. 1997, Convenția Națională, care a avut loc la Iași, ratifică fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Uniunii Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român. P.D. retrage (14 ian. 1998) sprijinul politic premierului Victor Ciorbea, condiționând rămânerea în coaliție, între altele, de alcătuirea până la 31 mart. a unei noi echipe guvernamentale, iar la 29 ian. cinci dintre cei șase miniștri demisionează din guvern, ministrul de Externe primind acordul P.D.-ului de a rămâne în funcție. Printr-o scrisoare deschisă (13 mai 1999), liderul P.S.D.R., Sergiu Cunescu aduce la cunoștință președintelui P.D., Petre Roman, hotărârea Consiliului Național al P.S.D.R. de denunțare unilaterală a alianței U.S.D., în perspectiva de constituire a unei alte alianțe cu partide din stânga eșichierului politic. Liderul P.D., Petre Roman, cu prilejul formării guvernului Mugur Isărescu (22 dec. 1999) renunță la postul de președinte al Senatului, pe care-l deținea din 1996, optând pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe. Participând la alegerile locale (iun. 2000), P.D. înregistrează: 16,32% din numărul mandatelor de primari, 13,75% pentru consilieri locali și 11,93% pentru consilieri județeni, precum și câștigarea Primăriei Generale a Capitalei prin vicepreședintele partidului, Traian Băsescu; la alegerile parlamentare a obținut, numai 31 de mandate de deputați și 13 de senatori, iar candidatul partidului al prezidențiale, Petre Roman a adunat doar 2,98% din voturi, situându-se pe locul șase din 12 candidați. P.D., adoptând o atitudine fermă de opoziție față de noua guvernare, votează împotriva învestirii noului guvern și refuză propunerea P.S.D.R. de a semna un protocol de susținere a măsurilor ce vor fi luate de cabinetul minoritar, Adrian Năstase. Din inițiativa lui Petre Roman, liderul partidului, la ședința din 29 ian. 2001 a Biroului Politic Național, se propune constituirea alianței politice de centru, Adunarea pentru Democrație, la care să participe formațiunile politice democratice din opoziție, în perspectiva preluării puterii în 2004. Cu prilejul analizării rezultatului alegerilor parlamentare și prezidențiale (9 febr. 2001), vicepreședintele partidului, Traian Băsescu, și-a anunțat oficial intenția de a candida la președenția partidului; Convenția Națională Extraordinară (18-19 mai 2001), convocată pentru desemnarea conducerii partidului și adoptarea unui nou program, îl alege ca președinte pe Traian Băsescu, având drept contracandidați pe Petre Roman și Simona Marinescu. Cu această ocazie, se adoptă Declarația de la București și se fixează, în linii mari, strategia politică pentru următoarea perioadă. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.D. și P.N.L. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D.”, care-și propune ca obiective principale: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului întreprinzător și demersurile pentru integrarea României în structurile euroatlantice. P.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din nov. 1999) și membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni (din mart. 1999). Președinți: Petre Roman (1993-2001); Traian Băsescu (2001-2005), Emil Boc (2005-2012), Vasile Blaga (2012-). Editează publicațiile: „Buletin informativ” (cu apariție neregulată), „Acum”, organul de presă al Organizației Municipiului București.

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT (P.S.D.), partid de centru-stânga, creat la 16 iun. 2001, în urma Congresului de fuziune a Partidului Democrației Sociale din România (P.D.S.R.) și a Partidului Social Democrat (P.S.D.R.). Noul partid este continuatorul modern al valorilor și tradițiilor mișcării social-democrate din România, precum și al idealurilor revoluției din dec. 1989. În Programul adoptat se preconizează. reformarea economiei, modernizarea structurilor de proprietate, consolidarea statului de drept, dezvoltarea democrației prin perfecționarea sistemului instituțional, combaterea sărăciei extreme, diminuarea sărăciei, precum și integrarea țării în U.E. și N.A.T.O. După părăsirea Convenției Naționale a F.S.N. (27-29 mart. 1992), de către câteva sute de delegați ca urmare a gravelor disensiuni din sânul partidului privind căile de trecere a României la economia de piață și a instituirii statului de drept, un grup de inițiativă, constituit în Consiliul Național Provizoriu de Coordonare decide (7 apr. 1992) crearea partidului Frontului Salvării Naționale-22, care a fost înregistrat la Tribunalul Municipiului București (29 apr. 1992), sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naționale (F.D.S.N.). Convenția Națională din 28-29 iun. 1992 a consfințit această denumire și a adoptat Statutul și Programul politic. F.D.S.N. a participat ca partid de sine stătător la alegerile parlamentare (27 sept. 1992), concretizate în obținerea a 117 mandate de deputați și 49 de senatori, impunând partidul ca cea mai importantă forță politică a țării. Candidatul F.D.S.N. la prezidențiale, Ion Iliescu a fost ales în turul doi al scrutinului în funcția de președinte, cu 61,43% din sufragii. F.D.S.N. și-a asumat responsabilitatea guvernării, prim-ministru fiind desemnat Nicolae Văcăroiu. La 18 aug. 1994, au fost cooptați în guvern doi miniștri din partea Partidului Unității Naționale Române. Având o pondere de doar 34% în Parlament, F.D.S.N., în vederea susținerii guvernului Văcăroiu, a obținut acordul de colaborare parlamentară a formațiunilor: Partidul Unității Naționale Române, Partidul Socialist al Muncii, Partidul România Mare și Partidul Democrat agrar din România, cu reprezentare numai în Senat. În perioada mai-iun. 1993, în urma unor tratative, s-au semnat protocoalele de fuziune a F.D.S.N. cu Partidul Republican, Partidul Socialist Democratic Român și Partidul Democrat Cooperatist. La 9-10 iun. 1993, Convenția Națională a F.D.S.N. a decis schimbarea denumirii partidului în Partidul Democrației Sociale din România (P.D.S.R.), care s-a definit prin politica pe care o promovează și ca doctrină ideologică, ca un partid social-democrat, național, de centru-stânga, care militează pentru pluralism politic, economie socială de piață, solidaritate socială etc., precum și pentru integrarea țării în structurile europene și euro-atlantice. La 19 oct/ 1995, P.D.S.R. rupe alianța cu P.R.M., acuzându-și fostul partener de încălcarea prevederilor protocolului semnat la 20 ian. 1995, apoi cu P.S.M. (16 mart. 1996), iar la 31 aug. 1996 și cu P.U.N.R., din cauza criticilor declanșate de Gh. Funar, legate de perspectiva semnării Tratatului de Bază cu Ungaria. Ca urmare a erodării popularității partidului în cei patru ani de guvernare, P.D.S.R., deși înregistrează un recul la alegerile locale (iun. 1996) față de cele din 1992, și-a adjudecat victoria mai ales în micile orașe și în comunitățile rurale; în alegerile legislative (3 nov. 1996), P.D.S.R. a obținut 91 de mandate de deputați și 41 de senatori, situându-se pe locul doi după C.D.R. Candidatul P.D.S.R., Ion Iliescu, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale s-a situat pe primul loc (din 16 candidați) cu 32,25% din totalul de voturi valabil exprimate, iar în turul al doilea a pierdut în fața candidatului C.D.R., Emil Constantinescu. În pofida faptului că a pierdut alegerile, P.D.S.R. a rămas cel mai puternic partid din opoziție și cu cea mai bună reprezentare parlamentară. După ce a trecut în revistă cauzele pierderii alegerilor din 1996, Conferința Națională Extraordinară (17 ian. 1997) a adus unele modificări la Statut, Program, precum și la nivelul conducerii partidului (Ion Iliescu este ales președinte al partidului și al Biroului Executiv Central, iar Adrian Năstase, prim-vicepreședinte). Conferința Națională (20-21 iul. 1997) marchează sciziunea partidului: Teodor Meleșcanu, vicepreședinte al P.D.S.R., Mircea Coșea, Marian Enache și Mugurel Vintilă demisionează din partid; Iosif Boda și Viorel Sălăgean sunt excluși din partid. Demisionarii și exclușii din P.D.S.R. vor forma partidul Alianța pentru România (ApR). Conferința adoptă un nou program și efectuează unele modificări la Statut. Ion Iliescu este reales în funcția de președinte, Adrian Năstase ocupând în continuare pe cea de prim-vicepreședinte. În vederea alegerilor din 2000, este convocată Conferința Națională (9 oct. 1999), care a hotărât strategia electorală, a desemnat pe Ion Iliescu candidat la alegerile prezidențiale și a propus soluții de guvernare pentru scoaterea României din criză. P.D.S.R. a semnat, în perioada 30 iul. 1999-24 aug. 2000, în perspectiva alegerilor locale și prezidențiale din 2000, protocoale de colaborare cu formațiuni politice civice și sindicale. La 25 febr. 2000, P.D.S.R. și P.U.R. au pus bazele alianței politice preelectorale, Polul Democrat Social din România (P.D.S.R.), în vederea participării pe liste comune a celor două partide la alegerile legislative din nov. 2000 susținerea unui candidat unic la președenție, în persoana lui Ion Iliescu; după alegerile locale (iul. 2000), câștigate confortabil de P.D.S.R., inclusiv primăriile de sector ale Capitalei, Partidul Social Democrat Român (P.S.D.R.) semnează cu P.D.S.R. (7 sept. 2000) două protocoale: primul prevedea aderarea P.S.D.R. la Polul Democrat Social din România, iar al doilea se referea la crearea grupului parlamentar P.S.D.R.-P.D.S.R. după alegerile parlamentare și fuziunea celor două partide în prima jumătate a anului 2001, sub denumirea de Partidul Social Democrat (P.S.D.). În urma victorie Polului Democrat Social din România în alegerile parlamentare (26 nov. 2000) Partidului Democrației Sociale din România i-au revenit 142 mandate de deputați și 59 de senatori; candidatul P.D.S.R., Ion Iliescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale s-a clasat pe primul loc (din 12 candidați, cu 36,35% din voturi), iar în turul al doilea de scrutin (10 dec. 2000), având sprijinul P.N.L., P.D. și U.D.M.R. a ieșit victorios cu 66,82% din voturi împotriva contracandidatului său, Corneliu Vadim Tudor. Adrian Năstase este desemnat pentru funcție de prim-ministru și în calitatea sa de prim-vicepreședinte preia provizoriu conducerea partidului. La 27 dec. P.S.D.R. semnează două protocoale cu P.N.L. (dezavuat de acesta în 18 apr. 2001, invocând nerespectarea de către P.D.S.R. a prevederilor protocolului) și U.D.M.R. de susținere a guvernului minoritar Adrian Năstase și de colaborare mai strânsă, pe probleme specifice. La 19 ian. 2001, Conferința Națională Extraordinară a P.D.S.R. îl alege, în unanimitate, pe Adrian Năstase în funcția de președinte al partidului, iar la 16 iun. 2001 are loc Congresul de fuziune a P.D.S.R. și P.S.D.R. și de creare a P.S.D.; se adoptă Statutul și Programul noului partid și se aleg organele de conducere. În cursul anilor 2001-2002, P.S.D. și-a consolidat structurile, atât prin realizarea unor fuziuni prin absorbție (cu Partidul Forțelor Democratice ’89, Partidul Moldovenilor, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Renașterii Naționale), prin creșterea ponderii parlamentare a aleșilor locali. La 6 ian. 2003, Delegația Permanentă a adoptat strategia politică pentru anul 2003: creșterea nivelului de trai, reducerea șomajului, reforma fiscală și reformarea sistemului de pensii. P.S.D. înființează (3 mart. 2003) „Grupul de acțiune pentru unitatea social-democrată”, în vederea atragerii unor noi personalități din sfera social-democrată și înscrierii acestora în P.S.D. P.S.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din oct. 2003). În apr. 2000, partidul a fost primit în grupul socialist din Consiliul Europei. Președinți: Ion Iliescu (1990-1992; 1997-2000), Oliviu Gherman (1992-1996), Adrian Năstase (2000-2005), Mircea Geoană (2005-2010), Victor Ponta (2010-2015); președinți executivi: Adrian Năstase (1993-1997; 2005-2006), Octav Cozmâncă (2003-2005), Dan Mircea Popescu (2005-2006). Editează publicația „Democrația socială”.

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA (P.S.D.M.R.), primul partid al muncitorilor din România, Creat la București în urma Congresului din 31 mart./12 par.-3/15 par. 1893, la care au participat 55 de delegați, reprezentând organizații politice și profesionale din București, Iași, Ploiești, Galați, Craiova, Bacău, Botoșani, Tecuci, Târgul Frumos. Congresul adoptă Programul (vot universal și direct pentru toți cetățenii României ce au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor, impozitul progresiv asupra veniturilor, ziua de muncă de opt ore, repaus duminical ș.a.), statutul și Consiliul General al partidului format din: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici, Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din 1907, conducerea centrală a partidului a fost asigurată de către Comitetul Central, iar din 1910, de Comitetul Executiv. După trecerea (apr. 1899) unor fruntași ai partidului, așa-numiții „generoși”, în Partidul Național-Liberal, a avut loc dezorganizarea, pentru un timp, a P.S.D.M.R.-ului; în acest răstimp, mai ales, începând din 1901, organizațiile politice și profesionale ale muncitorilor își continuă activitatea sub conducerea cercului „România muncitoare”. La Conferința pe țară de la Galați (29 iun./12 iul.-1/14 iul. 1907) a sindicatelor și cercurilor socialiste din România se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România, care la Congresul din 31 ian./13 febr.-2/15 febr. 1910 se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.); cu acest prilej se adoptă un program cu revendicări general-democratice: vot universal, legislație muncitorească, drept de asociere și de grevă, ziua de muncă de opt ore, contract colectiv de muncă, condamnarea oricăror forme de antisemitism etc. În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării României în „războiul imperialist”, și a salutat Unirea din 1918, cerând ca „România nouă de astăzi se devină România socialistă de mâine”. La 28 nov./11 dec. 1918, P.S.D.R. își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic, cunoscut sub numele de „Declarații de principii”, în care înscrie teza bolșevică a „cuceririi puterii politice prin orice mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, precizând că „Partidul Socialist din România este un partid de clasă, care, inspirându-se de la ideile socialismului științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv al partidului au făcut parte: Ilie Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu ș.a. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative: greva muncitorilor tipografi din București (13/26 dec. 1918), greva generală din 20-28 oct. 1920 etc. După revenirea în țară de la Moscova (1920) a delegației P.S.R. (Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Flueraș) se convoacă la București (30 ian.-2 febr. 1921) Consiliul General al Partidului Socialist din România și a Comisiei generale a sindicatelor, la care se conturează trei puncte de vedere față de problema afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă: gruparea de stânga (comuniștii), cu 18 voturi cer afilierea imediată, reprezentanții social-democrației (8 voturi) resping această idee și cer afilierea la Internaționala de la Amsterdam, iar cei situați pe poziții de centru („socialiștii-unitari”) (12 voturi) dorind menținerea unității de acțiune a Partidului Socialist, propun reluarea discutării afilierii și alegerea unui Consiliu General, constituit, în mod egal, din reprezentanții tuturor celor trei puncte de vedere. Consiliul, aprobând cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste, hotărăște convocarea Congresului general al partidului pe data de 8 mai 1921, care transformă P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.). Reprezentanții social-democrați, adversari ai afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă, părăsesc partidul. A editat publicațiile: „Munca” (1890-1894); „Lumea nouă” (1894-1900); „România muncitoare” (ian.-iun. 1902; 1905-1914); „Lupta zilnică” (1914-1916); „Socialismul” (1918-1921).

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT DIN ROMÂNIA (P.S.D.R), partid creat (7-9 mai 1927) pe baza Federației Partidelor Socialiste din România, constituită la rândul ei (19-20 iun. 1921), în componența P.S.D. Bucovina, P.S. din Banat și P.S. din Transilvania și organizației social-democrate din Vechiul Regat. Din momentul înființării, P.S.D.R., în programul adoptat, și-a propus „desființarea exploatării economice, a asupririi politice și naționale și a înapoierii culturale... prin cucerirea puterii de stat, socializarea mijloacelor de producție”, toate acestea urmând să fie atinse pe calea reformelor, între care pe primul loc se situa: instituirea votului universal pentru toți cetățenii de la vârsta de 20 de ani în sus, numirea guvernului de către Parlament, adoptarea unui sistem de ocrotire socială pentru muncitori, întărirea micilor gospodării țărănești, dezvoltarea învățământului etc. În febr. 1928, P.S.D.R. realizează o înțelegere cu Partidul Național-Țărănesc în vederea înlăturării de la putere a liberalilor, urmată apoi de încheierea unui cartel electoral, în vederea alegerilor parlamentare din dec. 1928, obținând nouă mandate de deputați; la alegerile parlamentare (iun. 1931 și iul. 1932) a obținut șase și, respectiv, șapte mandate de deputat. După instaurarea regimului autoritar regal (10 febr. 1938), unii dintre fruntașii P.S.D.R. aderă la acesta și se află printre semnatarii apelului de înființare a Partidului Frontului Renașterii Naționale (F.R.N.); candidând pe listele F.R.N. (iun. 1939), au fost aleși în Parlament 14 senatori și 11 deputați social-democrați. În decursul existenței sale, a cunoscut mai multe sciziuni: în 15 iul. 1928, gruparea dr. Litman Ghelerter, Ștefan Voitec ș.a. pune bazele Partidului Socialist al Muncitorilor din România, care în sept. 1931 își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România; în febr. 1933 se desprinde din P.S.D.R. gruparea Constantin Popovici, care în aug. 1933, fuzionează cu Partidul Socialist Independent din România, sub numele de Partidul Socialist Unitar. Aderarea unor lideri ai P.S.D.R. la regimul lui Carol al II-lea a provocat declanșarea unei greve crize de partid; în 1943 se constituie un nou Comitet Executiv al P.S.D.R., condus de Constantin-Titel Petrescu. Implicându-se în acțiunile de scoatere a României din război, P.S.D.R. încheie (1 mai 1944) cu P.C.R. un acord privind crearea Frontului Unic Muncitoresc, iar la 20 iun. participă la constituirea Blocului Național-Democratic, cu reprezentanții P.N.Ț., P.N.L. și P.C.R., care prevedea desprinderea de Reich, alăturarea la Națiunile Unite și restabilirea democrației; în oct. 1944, a aderat la Frontul Național Democrat. P.S.D.R. a deținut câteva portofolii în guvernele care s-au succedat la cârma țării după 23 aug. 1944. În condițiile creșterii presiunilor Moscovei de a instaura cât mai grabnic un regim comunist în România, are loc Conferința P.S.D.R. (1-2 dec. 1945), care adoptă rezoluția propusă de grupul C. Titel-Petrescu, președintele partidului, potrivit căreia se preconiza prezentarea separată a P.S.D.R. la viitoarele alegeri (nu pe liste ale F.N.D., cum propuseseră comuniștii). Congresul al XVII-lea extraordinar al P.S.D.R. (10 mart. 1946) hotărăște cu majoritate de voturi participarea la alegerile parlamentare din nov. 1946 în bloc cu celelalte formațiuni politice reprezentate în F.N.D. Are loc scindarea partidului, gruparea condusă de C. Titel-Petrescu, exclusă din partid (16 mart. 1946), care înființează, la 9 mai, Partidul Social-Democrat Independent. Aripa procomunistă din P.S.D.R. își asigură controlul deplin asupra partidului. La alegerile parlamentare (nov. 1946), P.S.D.R., candidând pe listele Blocului Partidelor Democrate, obține 81 mandate de deputați, primind în noul guvern patru ministere și trei subsecretariate de stat. La 23 febr. 1948, are loc fuziunea P.S.D.R. cu P.C.R., punându-se astfel bazele Partidului Muncitoresc Român, fapt care a marcat sfârșitul existenței de sine stătătoare a P.S.D.R. Începând din mart. 1948, liderii partidului sunt arestați și întemnițați. Reînființat la 18 ian. 1990, sub numele de Partidul Social Democrat Român de către un grup de inițiativă, condus de Adrian Dumitriu, fostul secretar general al Partidului Social-Democrat Independent. La alegerile legislative (20 mai 1990), P.S.D.R. a participat cu liste proprii, obținând două mandate în Adunarea Deputaților, iar în Senat nici un mandat, întrucât nu a întrunit numărul de voturi necesare. A participat (15 dec. 1990), alături de P.N.Ț.-C.D., P.N.L., P.E.R. și U.D.M.R., la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (C.N.I.D.), iar la 26 nov. 1991, la formarea Convenției Democratice din România, pe listele căreia în alegerile legislative (27 sept. 1992) a obținut 10 mandate de deputați și un mandat de senator. În 7-9 mart. 1991, a avut loc primul Congres al Partidului care a adoptat Statutul (care a suferit unele modificări la Congresele II (10-12 dec. 1993) și III (14-15 iun. 1997)) și Programul care, în linii mari, relua unele prevederi din Programul provizoriu, cum sunt: pluralismul politic, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, egalitate în fața legii, asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești, restructurarea economiei naționale etc. Respingerea de către conducerea C.D.R. a propunerii P.S.D.R. de reorganizare a alianței, în sensul ca formațiunile civice să nu mai participe la luarea deciziilor. ceea ce ar fi avut drept consecință diminuarea rolului de hegemon al P.N.Ț.-C.D. în C.D.R., a determinat hotărârea Consiliului Național (15 fenr. 1995) de ieșire a P.S.D.R. din alianță. La 27 sept. 1995 a încheiat cu Partidul Democrat Uniunea Social Democrată (U.S.D.), cu scopul prezentării de liste comune la alegerile locale și parlamentare și susținerea unui candidat unic la președenție, în persoana lui Petre Roman, președintele Partidului Democrat. U.S.D. s-a plasat pe locul trei, după P.D.S.R. și C.D.R., în alegerile locale, obținând pentru primari (16,08% din mandate), pentru consiliile locale (14,96% din mandate), iar pentru consiliile județene (11,64% din mandate). În turul doi al alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, U.S.D. a susținut candidatul C.D.R., Victor Ciorbea. La alegerile legislative (3 nov. 1996), U.S.D. a obținut 12,93% din voturi pentru Senat, astfel că P.S.D.R. i-a revenit 10 mandate de deputat și unul de senator. Candidatul U.S.D. pentru președenție, Petre Roman s-a plasat pe locul al treilea (din 16 candidați la funcția de președinte), cu 20,54% din voturi. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu), P.S.D.R. a deținut portofoliul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Printr-o hotărâre a Consiliului Național al P.S.D.R. (13 mai 1999) se denunță unilateral alianța dintre cele două partide – U.S.D. La congresul partidului (16 oct. 1999), în condițiile retragerii lui Sergiu Cunescu din funcția de președinte al P.S.D.R., au loc alegeri pentru conducerea partidului, la care candidează Alexandru Athanasiu (adept al rămânerii și păstrarea individualității partidului) și Emil Putin (adept al ieșirii de la guvernare și fuziunii cu Ap.R.). Primul a ieșit, la limită, victorios, iar grupul condus de Emil Putin a demisionat în bloc și s-a înscris în Ap.R. Un grup de foști membri membri ai Partidului Democrat Agrar din România, în frunte cu Victor Surdu, intră în rândurile P.S.D.R. (27 ian. 2000). La scurtă vreme fostul lider al P.D.A.R., demisionează, după eșecul suferit la alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei (iun. 2000), dar și nemulțumit de începerea de către conducerea P.S.D.R. a negocierilor cu alte partide din stânga eșichierului politic: P.D.S.R., P.D., Ap.R.; La 22 iul. 2000 are loc fuziunea prin absorbție a Partidului Socialist. La 7 sept. 2000 semnează cu P.D.S.R. două protocoale: primul prevedea aderarea P.S.D.R. la Polul Democrat Social din România, iar al doilea se referea la crearea grupului parlamentar P.S.D.R.-P.D.S.R. după alegerile parlamentare și fuziunea celor două partide în prima jumătate a anului 2001, sub denumirea de Partidul Social Democrat. Participând pe listele Polului Democrat Social din România, P.S.D.R. a obținut șapte mandate de deputați și două de senatori, precum și un portofoliu în guvernul Adrian Năstase. Membru al Internaționalei Socialiste (din 1996). În urma Congresului de fuziune (16 iun. 2001) a P.D.S.R. și P.S.D.R. se creează Partidul Social Democrat; se adoptă Statutul și Programul noului partid; președinte Adrian Năstase. Președinți: Gheorghe Grigorovici (1936-1938); Constantin Titel-Petrescu (1943-1946); Sergiu Cunescu (1991-1999). Alexandru Athanasiu (1999-2001). A editat publicațiile: „Socialismul” (1927-1933); „Lumea nouă” (1933-1940); „Libertatea” (1944-1948); „Lumina” (1990-1995).

Republica Populară Democrată Coreeană 1. Țară situată în partea de N a Pen. Coreea; 122,4 mii km2; 22,4 mil. loc. (1989). Limba oficială: coreeana. Cap.: Phenian (Pyǒngyang). Orașe pr.: Hamhŭng, Chǒngjin, Wǒnsan, Kaesǒng. Este împărțită în nouă prov., un district special și trei orașe speciale. Expl. de cărbuni (52 mil. t, 1987), min. de fier (3,2 mil. t, 1987), cupru, plumb (110 mii t, 1987), zinc (225 mii t, 1987), wolfram, argint, aur (5.000 kg, 1987), magnezit (2 mil. t, 1987), fosfați, sare, grafit. Ind. țării produce energie electrică (50 miliarde kWh, 1986), oțel (4,3 mil. t, 1987), fontă (5,8 mil. t, 1987), utilaje ind., material feroviar, tractoare, aparataj electrotehnic, îngrășăminte chimice, textile, ciment (7,8 mil. t, 1987), celuloză și hîrtie, conserve de pește ș.a. Pe terenurile arabile (20% din suprafața țării) se cultivă orez (6,4 mil. t, 1989), ovăz, grîu (900 mii t, 1989), porumb (3 mil. t, 1989), soia, cartofi (2 mil. t, 1989), bumbac, tutun ș.a. Se cresc bovine (1,3 mil. capete, 1989), porcine (3,1 mil. capete, 1989), ovine, viermi de mătase. Pescuit: 1,7 mil. t (1988). C. f.: 10,5 mii km. Căi rutiere: 22.000 km. Flota maritimă comercială: 581,7 mii t (1988). Moneda: 1 won = 100 chon. Exportă metale feroase și neferoase, produse agricole, min., produse chimice, mașini și utilaje ș.a. și importă echipament ind., produse chimice, carburanți, produse agricole ș.a. – Istoric. La 25 iun. 1950 armata nord-coreeană a atacat Coreea de Sud, care a primit imediat asistență O.N.U. (în primul rînd sprijinul S.U.A.). R.P. Chineză a acordat ajutor militar R.P.D.C.; la 27 iul. 1953 s-a încheiat armistițiul de la Panmunjon, care a restabilit situația anterioară. În repetate rînduri R.P.D.C. a prezentat propuneri concrete menite să ducă la reunificarea pașnică a Coreei. Forța conducătoare în stat este Partidul Muncii din Coreea (P.M.C., creat în 1946, prin unificarea Partidului Comunist cu Noul Partid Popular); cu el colaborează celelalte partide politice (Partidul Tinerilor Prieteni, Partidul Democratic). Secretar general al C.C. al P.M.C. (din 1960; între 1949 și 1960, președinte) și președinte al țării (din 1972), este Kim Ir Sen. Puterea executivă este deținută de președinte, iar cea legislativă de Adunarea Populară Supremă. 2. Strîmtoarea Coreii, str. între Pen. C. și ins. japoneze Goto, Khyūshū și Honshū, care leagă M. Chinei de Est cu M. Japoniei. Lățime max.: 180 km; ad. min.: 73 m. Arh. Tsushima o desparte în două.

Intrare: democrat (adj.)
democrat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: de-mo-crat info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat
  • democratul
  • democratu‑
  • democra
  • democrata
plural
  • democrați
  • democrații
  • democrate
  • democratele
genitiv-dativ singular
  • democrat
  • democratului
  • democrate
  • democratei
plural
  • democrați
  • democraților
  • democrate
  • democratelor
vocativ singular
plural
Intrare: democrat (s.m.)
  • silabație: de-mo-crat info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat
  • democratul
  • democratu‑
plural
  • democrați
  • democrații
genitiv-dativ singular
  • democrat
  • democratului
plural
  • democrați
  • democraților
vocativ singular
  • democratule
  • democrate
plural
  • democraților
Intrare: democrat-creștin (adj.)
democrat-creștin1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinul
  • democrat-creștinu‑
  • democrat-crești
  • democrat-creștina
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinii
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinele
genitiv-dativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinului
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinei
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinilor
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinelor
vocativ singular
plural
Intrare: democrat-creștin (s.m.)
democrat-creștin2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinul
  • democrat-creștinu‑
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinii
genitiv-dativ singular
  • democrat-creștin
  • democrat-creștinului
plural
  • democrat-creștini
  • democrat-creștinilor
vocativ singular
  • democrat-creștinule
plural
  • democrat-creștinilor
Intrare: democrat-creștină
democrat-creștină substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrat-crești
  • democrat-creștina
plural
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinele
genitiv-dativ singular
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinei
plural
  • democrat-creștine
  • democrat-creștinelor
vocativ singular
  • democrat-crești
plural
  • democrat-creștinelor
Intrare: democrație
democrație substantiv feminin
  • silabație: de-mo-cra- info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrație
  • democrația
plural
  • democrații
  • democrațiile
genitiv-dativ singular
  • democrații
  • democrației
plural
  • democrații
  • democrațiilor
vocativ singular
plural
democrațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • democrațiune
  • democrațiunea
plural
  • democrațiuni
  • democrațiunile
genitiv-dativ singular
  • democrațiuni
  • democrațiunii
plural
  • democrațiuni
  • democrațiunilor
vocativ singular
plural
dimocrație
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
democratie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
democrati
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: social-democrat (adj.)
social-democrat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: so-ci-al-de-mo-crat info
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • social-democrat
  • social-democratul
  • social-democratu‑
  • social-democra
  • social-democrata
plural
  • social-democrați
  • social-democrații
  • social-democrate
  • social-democratele
genitiv-dativ singular
  • social-democrat
  • social-democratului
  • social-democrate
  • social-democratei
plural
  • social-democrați
  • social-democraților
  • social-democrate
  • social-democratelor
vocativ singular
plural
Intrare: social-democrat (s.m.)
social-democrat2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
  • silabație: so-ci-al-de-mo-crat info
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • social-democrat
  • social-democrat
plural
  • social-democrat
  • social-democrat
genitiv-dativ singular
  • social-democrat
  • social-democrat
plural
  • social-democrat
  • social-democrat
vocativ singular
  • social-democrat
plural
  • social-democrat
soțial-democrat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

democrat, democraadjectiv

  • 1. Al democrației. DEX '09 DEX '98 DN
    • format_quote Iar d. Maiorescu n-a fost nici romantic, nici democrat, nici n-a luptat așa de mult, cum am văzut, pentru păstrarea originalității în limbă și literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 94. DLRLC
    • 1.1. Partid democrat = partid cu orientare democrată. MDN '00
    • 1.2. Regim democrat-popular = democrație populară. DLRLC
      • format_quote În centrul politicii partidului și guvernului stă omul muncitor cu nevoile sale; grija pentru satisfacerea nevoilor materiale și culturale mereu crescînde ale celor ce muncesc este legea de bază a regimului democrat-popular. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. DLRLC
    • 1.3. Revoluție democrat-populară. DLRLC
  • 2. Democratic. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: democratic
etimologie:

democrat, democrațisubstantiv masculin
democra, democratesubstantiv feminin

  • 1. Adept al democrației. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote A fi democrat înseamnă a ține seama de fapt de interesele majorității poporului, și nu de cele ale minorității. LENIN, O. A. II 83. DLRLC
    • 1.1. Democrați revoluționari = ideologi și militanți ai revoluției burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desființarea iobăgiei și lichidarea rânduielilor feudale. MDN '00
etimologie:

democrat-creștin, democrat-creștiadjectiv

  • 1. (Despre partide) Care adoptă principiul democrației creștine; (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. DEX '09

democrat-creștin, democrat-creștinisubstantiv masculin
democrat-creștină, democrat-creștinesubstantiv feminin

  • 1. Membru al unui partid democrat care adoptă principiile creștinismului. MDN '00

democrație, democrațiisubstantiv feminin

  • 1. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Democrație sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi. MDN '00
    • 1.2. Democrație sovietică (sau socialistă) = formă superioară de organizare a statului (realizată în U.R.S.S.), în care puterea aparține poporului muncitor care și-o exercită prin Sovietele de deputați; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului, conducînd masele muncitoare în lupta pentru construirea comunismului. DLRLC
      • format_quote Expresia consecventă pînă la capăt a democratismului socialist este democrația sovietică, cea mai înaltă formă a democrației, democrația întregului popor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 526. DLRLC
      • format_quote Crearea unității politice și morale a societății sovietice constituie una din cele mai mărețe cuceriri ale democrației sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 1/5. DLRLC
    • 1.3. Democrație populară = formă de organizare a statului apărută într-o serie de țări din Europa și din Asia în urma victoriilor istorice ale Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial și a mișcării de eliberare a poporului; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului în perioada de trecere de la capitalism la socialism. DLRLC MDN '00
      • format_quote Regimul nostru de democrație populară dobîndește pe zi ce trece o bază tot mai trainică. El îndeplinește cu succes funcțiile dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 308. DLRLC
      • format_quote Partidul a condus victorios pe oamenii muncii în lupta pentru răsturnarea puterii exploatatorilor, pentru făurirea regimului de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. DLRLC
    • 1.4. Democrație burgheză (sau capitalistă) = formă de organizare a statului în care parlamentarismul constituie o acoperire a dominației clasei capitaliste asupra oamenilor muncii. DLRLC MDN '00
    • 1.5. Democrație internă de partid = principiu organizatoric al partidelor comuniste și muncitorești care asigură dreptul masei membrilor de partid de a participa efectiv la rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu politica partidului și cu viața de partid, de a alege organele de conducere și de a controla activitatea lor, de a desfășura larg critica și autocritica și contribuie la întărirea legăturii partidului cu masele; el este o parte componentă a centralismului democratic. DLRLC MDN '00
      • format_quote Democrația internă de partid creează condițiile dezvoltării activității și inițiativei organizațiilor și ale membrilor de partid, ale răspunderii lor față de soarta politicii partidului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3101. DLRLC
      • 1.5.1. prin extensiune (În sistemul de organizare al organizațiilor de masă) Democrație internă DLRLC
        • format_quote Critica și autocritica au contribuit la întărirea conducerii gospodăriilor colective, la întărirea democrației interne. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 624. DLRLC
        • format_quote Desfășurarea alegerilor trebuie să contribuie în același timp la întărirea și dezvoltarea la un nivel mai mare a democrației muncitorești în sindicate. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1321. DLRLC
    • 1.6. Democrație economică = democrație care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei. MDN '00
etimologie:

social-democrat, social-democraadjectiv

  • 1. Care aparține social-democrației sau social-democraților, privitor la social-democrație sau la social-democrați. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Partid social-democrat. DLRLC
etimologie:

social-democrat, social-democratsubstantiv masculin
social-democrată, social-democratesubstantiv feminin

  • 1. Membru sau simpatizant al unui partid social-democrat; adept al unor concepții politice și ideologice social-democrate. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote În prezent numeroși social-democrați se pronunță pentru o luptă activă împotriva pericolului de război și a militarismului, pentru o apropiere de țările socialiste, pentru unitatea mișcării muncitorești. SCÎNTEIA, 1956, nr. 3520. DLRLC
    • 1.1. Social-democrat de dreapta = membru al unei aripi extreme dintr-un partid social-democrat, care tinde spre o colaborare cu burghezia, împotriva intereselor clasei muncitoare. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic